Grădinarul care plimbă copiii

Publicat în Dilema Veche nr. 656 din 15-21 septembrie 2016
Din nou scandal, în loc de dialog jpeg

Revistele didactice conțin, în mare parte, articole scrise de dascăli despre educație, psihologia copilului, metode moderne de predare, rolul școlii în comunitate și în familie etc. „Răsfoindu-le“ – marea majoritate a lor sînt pe Internet –, îţi poți face, deci, o idee despre nivelul intelectual și profesional al comunității profesorale din întreaga țară. Și iată la ce concluzii – cîteva dintre ele – poți ajunge: 1) În lipsa reformei, a unei viziuni unitare și a unei susțineri de la vîrful educației, dascălii și-au luat soarta în propriile mîini: încearcă, pe cont propriu, să deslușească ce se întîmplă cu educația pe mapamond și în țară, analizează – fiecare cum poate – „mutațiile“ pedagogice din lumea modernă, se străduiesc să aducă în spațiul autohton idei și programe inovatoare. E un lucru bun. Dar sînt singuri în acest efort, și, de la distanță, pare mai curînd un efort de supraviețuire decît unul de dezvoltare profesională. 2) Textele cadrelor didactice de așa-zisă cercetare psihopedagogică, cele care ar trebui să aducă cele mai importante contribuții personale în domeniu, sînt și cele mai slabe din punct de vedere al conținutului, dar – vai! – și al exprimării. Mai precis: multe dintre ele sînt simple compilații din manuale de psihologie sau pedagogie, în care sînt explicate, banal, teme sau termeni pe care oricine le poate găsi cu un click pe Internet sau răsfoind cărțile de specialitate. Te întrebi, pe bună dreptate, pentru ce sau pentru cine scriu acești dascăli articole lungi de patru-cinci pagini despre atenția distributivă, de exemplu, sau despre dezvoltarea creativității la vîrsta preșcolară. Repet, fără nici un aport din experiența proprie. Mai apoi, autorii textelor au prostul obicei de a introduce în desfășurarea lor, pentru a le da o oarecare greutate „științifică“, nume mari din pedagogia, psihologia sau literatura universală. Dar cînd te uiți la bibliografia anexată, constați că Thomas Carlyle, Jean-Jacques Rousseau, Tudor Arghezi, Voltaire sau Jean Piaget sînt, strict, colaboratori ai revistei Tribuna învățămîntului sau ai tratatelor românești de pedagogie de după ’89. Toate citatele provin din aceste surse.

Trec, însă, la cea mai gravă deficiență: aceea a felului în care se exprimă dascălii în articolele lor. Cîteva exemple (precizez că ele sînt culese de pe site-ul didactic.ro):

Articol despre conflictele dintre profesor și elev și cum pot fi ele evitate. Iată cum începe: „Incipitul acestui eseu va încerca să definească conceptul de conflict, însă în termeni metaforici: o floare a suspinului, o tornadă umană, o discordie constructivă. (…) Conflictul face parte din categoria comportamentelor antisociale şi ia naştere în momentul în care indivizii sînt de altă părere, iar unul des întîlnit ar putea fi neînţelegerea dintre cei care le-au dat viaţă discipolilor şi cei ce le formează acestora caracterul şi nivelul de cunoaştere pe băncile şcolii. (…) Creatorul şcolarului are senzaţia că acesta este mult mai capabil decît este evaluat de către cadrul didactic.“ Şi iată finalul: „Dacă viaţa n-ar conţine şi situaţii problematice, de fiecare dată noi, aceasta ar fi un bine continuu, lipsită de sens şi prozaică.“ Ceea ce, evident, ar fi un dezastru…

Un alt articol, în care descrierea relației ideale dintre profesor și elev pare desprinsă din site-urile care oferă gratis consiliere matrimonială: „Totul se întemeiază pe dorinţa reciprocă de apropiere, de împărtăşire a gîndurilor, frămîntărilor, aspiraţiilor. Între cei doi parteneri apar respectul, ajutorul, tandreţea, fidelitatea, vigoarea, surpriza, fiecare îşi păstrează demnitatea şi dreptul de a fi el însuşi. Partenerii se bucură că sînt împreună, că au ce să-şi ofere, că se acceptă aşa cum sînt, nimeni nu se simte stingherit sau inhibat.“

Text despre importanța cunoașterii limbii române. Impresionat de măreția subiectului, dascălul-autor se pierde cu firea și cu logica, cu subiectul și cu gramatica: „Cum un lucru bine învățat de la început este reținut și știut toată viața, e necesar ca ortografia limbii române este foarte importantă pentru învățarea corectă a acesteia, încă de la cea mai fragedă vîrstă. Deși se pare că un vorbitor de limba română stă foarte bine și cu ortografia limbii, s-a constatat că la sfîrșitul perioadei de școlarizare au numeroase probleme în acest sens.“ În paragraful următor, uită de la ce a pornit – de la limba română, adică – și trece, cu lacrima grea, la misia dificilă de dascăl: „De fapt, care este menirea dascălului? Să modeleze personalităţi viitoare, să lumineze sufletul şi mintea copiilor prin puterea cunoaşterii şi, nu în ultimul rînd, să însufleţească noţiunile pe care le predă, dezvoltîndu-le în stropi de iubire. (…) Oamenii adevăraţi ai învăţămîntului care împlinesc acest transfer sînt ca nişte lumînări care încet se sting, luminînd pe alţii, într-un tainic şi profund metabolism lăuntric. (…) Educatoarea este ca un iscusit grădinar care continuă plimbarea copiilor prin cîmpia de cuvinte a universului preşcolar, oferă darul strălucirii viitoare unei flori care la finalul drumului, atinsă de bagheta nevăzută a cerului se transformă în om.“ Fără comentarii. 

Maria Iordănescu este psiholog.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

image png
Performanță pentru România! Peste 3.200 de persoane au plantat simultan arbori și au doborât recordul mondial
România a stabilit un record Guinness în Prahova! Peste 3.200 de voluntari au plantat simultan 2.512 puieți, în cadrul proiectului Pădurea Prieteniei.
c4d9cb92 a83a 45a9 9e6a 05e825984891 jpg
De la „voievodul Apocalipsei” la „prințul păcii”. Povestea incredibilă a copilului unui preot caterisit, devenit părinte al culturii românești
Unul dintre cei mai mari voievozi din istoria românilor și practic unul dintre părinții culturii românești a fost Radu, vărul lui Vlad Țepeș. Deși aproape necunoscut publicului larg, acesta a reușit ca într-o perioadă turbulentă să facă minuni diplomatice, mediind inclusiv conflicte internaționale.
Credit, foto Shutterstock jpg
Cum poți ajunge să fii penalizat când cauți o dobândă mai bună la bancă
Compararea ofertelor de credit nu trebuie confundată cu depunerea mai multor cereri de finanțare: interogările recente pot conta în calculul scorului FICO. Consiliul Concurenței investighează dacă mecanismul îngreunează schimbarea băncii, fără să fi stabilit deocamdată o încălcare a legii.
Urs pe Transfăgărășan  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL  (3) jpg
„Trebuia să vadă dacă e OK ursul?” Reacții virale după ce un șofer a filmat momentul în care lovește un urs pe o șosea din Sibiu
Un accident rutier ușor, în care o mașină a lovit un urs ieșit noaptea pe o șosea din Sibiu, a fost filmat cu camera de bord. Imaginile au stârnit controverse, tot mai mulți români reclamând prezența urșilor pe drumurile naționale.
expozitie giza profimedia jpg
Galerie de artă lângă piramide! Platoul din Giza găzduiește o expoziție contemporană
Platoul din Giza găzduiește o expoziție contemporană, cu lucrări semnate de artiști din mai multe țări
reactoare nucleare unitatea 2 cernavoda jpg
România a pierdut un miliard de lei din oprirea reactoarelor. Soluția pentru Cernavodă este încă pe hârtie
Repornirea unui reactor la Cernavodă nu rezolvă vulnerabilitatea la secetă. Proiectul Bala 2 așteaptă aprobări și finanțare clarificată, în timp ce pierderile invocate de Guvern readuc în discuție costul amânării. Expertul Silviu Gresoi avertizează că investiția nu poate fi singura măsură de protecție.
Retezat Foto Daniel Guță ADEVĂRUL 6 JPG
„Fiecare cetățean să planteze anual cel puțin un puiet”. Ce s-a ales de planul lui Ceaușescu pentru pădurile României
În 1976, statul român a adoptat unul dintre cele mai ambițioase programe care vizau conservarea și regenerarea pădurilor din România, cu obiective stabilite până în 2010. Legea mai prevedea ca fiecare român între 7 și 60 de ani să planteze anual cel puțin un puiet.
Sfantul Nectarie jpeg
Sfântul Nectarie, sărbătoare pe 9 noiembrie. De ce este ocrotitorul bolnavilor de cancer și unde se găsesc moaștele sale în România
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc luni, 9 noiembrie 2026, pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Cunoscut drept „vindecătorul bolnavilor de cancer” și „Taumaturgul”, Sfântul Nectarie este cinstit de persoanele cu boli grave.
dependenta alcool jpg
Planta care ar putea reduce pofta de alcool. Cât costă și ce au descoperit cercetătorii
Descoperire importantă pentru persoanele care consumă prea mult alcool. Planta care ar putea reduce pofta de băutură