Ficțiunea noastră cea spre ființă

Roxana DONCU
Publicat în Dilema Veche nr. 814 din 26 septembrie – 2 octombrie 2019
Ficțiunea noastră cea spre ființă jpeg

Într-unul dintre articolele sale, Bernard Stiegler definea omul ca o ființă alcătuită din dependențe. Printre dependențele noastre, atît de des inventariate și catalogate de psihologi, sociologi și antropologi, se numără și una mai puțin studiată: dependența de ficțiune. Sînt puțini cei despre care se poate spune că sînt dependenți de „marea literatură“ (Stiegler, care a început să citească filozofie la închisoare, e o excepție notabilă). Din nefericire, marile cărți ale omenirii sînt ca niște pastile amare: fac bine, dar nu le iei cu plăcere. Eu, recunosc, mă număr printre împătimiții romanelor polițiste. Adevăratele romane polițiste nu au autori, ci doar detectivi. Joseph ­Rouletabille, Sherlock Holmes, Hercule Poirot, Miss Marple, Inspectorul Rebus sînt personaje care mi-au captivat imaginația și de la care am învățat enorm.

Recent, datorită Editurii Humanitas, galeria mea mentală de tipuri detectivistice s-a îmbogățit cu un personaj fermecător: Erast Fandorin. Nu-l pot compara decît cu un alt personaj de care am fost fascinată toată adolescența mea, „Marele Combinator“ Ostap Bender din romanele Douăsprezece scaune și Vițelul de aur ale scriitorilor Ilf și Petrov. Deși fundamental diferiți și din tabere opuse – Ostap Bender este prototipul escrocului fermecător, iar Fandorin este un analitic introvertit cu comportamente nevrotice –, există în ambii un potențial reacționar care-i face imuni în fața oricăror spălări pe creier ideologice. Fără a fi în vreun fel implicați politic, doar prin ceea ce sînt, și Bender, și Fandorin reprezintă o amenințare pentru orice sistem totalitar. Lui Bender, dorința sa „capitalistă“ de îmbogățire îi dezvoltă o intuiție fantastică, prin care reușește să găsească, asemenea unui șoarece de laborator bine dresat, toate portițele legale prin care își poate strecura combinațiile. Fandorin, descendent al unei aristocrații ruinate, păstrează încă, în umila sa poziție de funcționar public, acea noblețe a vechilor stirpe boierești pentru care orice revoluție e o indecență: pus să aleagă între progresul științific care cere jertfe umane și valoarea unei singure vieți, el nu ezită să o aleagă pe a doua. Deși, să ne înțelegem, e fascinat de aparatul lui Bell și, ca orice aristocrat, un automobilist convins.

Am început să citesc seria romanelor lui Boris Akunin cu Gambitul turcesc, o alegere care m-ar fi putut deturna de la încercări ulterioare. Fundalul istoric e reprezentat de războiul ruso-turc din 1877-1878, iar contribuția românească, decisivă pentru cîștigarea acestui război, e prezentată în roman într-o lumină ușor nefavorabilă. Figura lui Fandorin m-a captivat însă, și după ce am citit alte trei romane, zilele trecute am reușit să găsesc și Azazel, primul din serie. Pentru că misterul tîmplelor albe ale lui Fandorin nu-mi dădea pace, la un moment dat, urmînd exemplul studenților mei, pentru care Google e instanța supremă, am recurs la Wikipedia. Surpriză! Nu doar că m-am lămurit cu privire la trauma suferită de eroul meu, dar am descoperit că există o pagină întreagă dedicată lui Fandorin. Acest personaj fictiv are rubrici speciale dedicate vieții private, soțiilor și copiilor săi, laolaltă cu descrierea sa fizică, intelectuală și morală, și un rezumat al romanelor în care apare.

Pentru cititorii tineri, acest lucru nu reprezintă nimic neobișnuit. Pentru mine însă, crescută în vechiul regim cu două ore de desene animate pe săptămînă, cărți cît încape și străină de orice revoluție digitală, faptul că Fandorin are o pagină, la fel ca inventatorul său, a fost o revelație. Atîta vreme cît trăiam doar în lumea reală, dependența mea de cărți și personajele lor avea ceva rușinos. Mama mă certa mereu pentru că în vacanțe nu făceam nimic, citeam de dimineața pînă seara. Dar pentru mine, ca și pentru mulți alți copii acum fascinați de jocurile video, lumea cărților era la fel de reală ca aceea în care trăiam. Mi-au plăcut întotdeauna scriitorii care, asemenea lui Nabokov, au avut această intuiție a realității universului ficțional, scriitori ale căror personaje se plimbă cu nonșalanță dintr-un roman într-altul ca din București la Ploiești. Cărțile pe care le iubim alcătuiesc o lume în care ne simțim la fel de acasă ca în lumea reală.

Iar această realizare a venit odată cu lumea virtuală. Pentru că ea face parte din viața noastră de zi cu zi, pentru că fără Internet nu mai putem trăi, simțul realității începe să-l includă și pe cel al fictivului. Dacă în vremea adolescenței mele aș fi mărturisit public admirația mea pentru Ostap Bender, aș fi părut ciudată. Odată cu Internetul, dependența noastră de ficțiune a devenit parte din realitate. Sîntem cine sîntem pentru că sîntem parte (și) din universuri fictive. Pe lîngă pîinea cea de toate zilele, hrana noastră intelectuală și emoțională sînt ficțiunile pe care le iubim. 

Roxana Doncu este lector la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, București, și traducător din engleză, rusă și germană.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

concurs elevi alimentatie publica exttemporal la gastronomie slatina 2026   foto alina mitran (14) jpeg
Meseria îi ajută să-și câștige banii de buzunar încă din școală, dar unii țintesc și altceva:. „Aș vrea în Armată, îmi place uniforma”
Învață să pregătească produse de bază sau mâncăruri sofisticate, fie în atelierul școlii, fie în practică, la agenții economici, iar în weekend și în vacanțe, mulți dintre ei, își câștigă banii de buzunar din ospătărie sau în bucătărie. Pentru unii este un vis împlinit, pentru alții doar o etapă.
balcon
Impozit dublu pentru proprietarii care au închis balconul fără autorizație. Ce prevede noul Cod al urbanismului și cum pot intra în legalitate
Proprietarii de apartamente care au închis balconul fără autorizație sau au executat lucrări cu nerespectarea documentației aprobate pot ajunge să plătească un impozit pe clădire majorat cu 100%, potrivit noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Capitoliul Statelor Unite FOTO Shutterstock
Votul din 3 noiembrie care poate schimba direcția Americii. Ce urmează pentru SUA și Europa
Miza globală a alegerilor intermediare americane din 3 noiembrie este analizată de presa internațională, care anticipează că potențialele schimbări ale Congresului ar putea înăspri supravegherea politicii externe executive sau putea influența asistența militară acordată Ucrainei.
Universitatea din Viena, foto Shutterstock jpg
Vacanțe de toamnă cu bani puțini. Cinci orașe europene în care poți evada în noiembrie, cu zbor și cazare de la 79 de euro
O escapadă într-un oraș european nu trebuie să coste o avere. Ofertele afișate pe platforma românească CityBreak.club pentru noiembrie 2026 indică variante de city break cu prețuri orientative începând de la 79 de euro de persoană, pentru zbor dus-întors și două nopți de cazare.
irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.