Familia tradiţională versus cea disfuncţională

Publicat în Dilema Veche nr. 685 din 6-12 aprilie 2017
Familia tradiţională versus cea disfuncţională jpeg

„E liber? Putem să ne așezăm și noi?“ În Obor, sîmbătă pe la prînz, aglomerația de la mici și bere atinge cote maxime, toată lumea se agită ca să găsească măcar un loc liber. Mănîncă și beau de-a valma, într-o comunitate aparent veselă și eterogenă, piețari, tarabagii, pensionari, cocalari și, mai nou, hipsteri. Le zîmbim noilor veniți și îi asigurăm că n-avem nimic împotrivă să împărțim masa cu ei. Familie „clasică“, ambii soți în jur de 30, gen „angajați, fără studii superioare“ (așa cum scrie prin sondaje), ea – rotofeie, cu părul prins în coadă, el – negricios și cam prost dispus, cu doi copii, în jur de 4 și 6 ani. Soția se instalează cu sacoșele pline cu spanac și leurdă și cu cel mic în brațe, iar soțul, însoțit de fiul cel mare, care deja își dă importanță de bărbat în casă, pleacă la coada la ­mici, care, la ora asta, e interminabilă. Însă coada merge repede și se întorc curînd cu un platou cu vreo 15 mici, cola pentru ea și bere pentru el. Pentru copii au pregătit deja sucul natural de mere, cumpărat din piață. Cel mic întinde mîna spre sticlă. „Nu acuma, mami! Să mîncăm micușorii mai întîi!“ Iar procesul de hrănire a copiilor durează cam o jumătate de oră, timp în care tatăl își bea berea apatic, cu privirea în altă parte, poate la țigăncușele tinere, în colanți, care vînd grămezi întregi de lămîi cu cîțiva lei. Prînzul „în oraș“, adică în Piața Obor, reprezintă pentru această familie o serie întreagă de compromisuri, rugăminți, negocieri între părinți și copii. „Ia micușorul ăsta! Nu pe celălalt, e al lui tata… Nu mai vrei? Vrei cu muștărel? Nu, nu-ți dau cola acum… ai suc de mere. Lasă cola în pace! Ia cu pîinică… dacă nu mănînci cu pîinică o să te doară burtica! Tati, dă-i tu lui Mihăiță din micii tăi… da, mami, cu muștărel, sigur! Dacă nu mănînci, mă supăr, să știi… mă supăr tare! Uite, și tati s-a supărat. Aha, vezi că mai vrei? Hai, mami, măcar jumate de mic să mai papi!“ – și tot așa. În principiu, mama îi îmbuibă pe copii cu mici, folosind diminutive pentru toate cuvintele din limba română care pot să le suporte. E ca o mamă-pasăre care îndeasă pe rînd în cioculețele puilor dumicați (nemestecați, totuși) de pîine, cu mic și cu muștar. Trag cu ochiul în așa fel încît să nu pară că mă holbez la ei și mă tot întreb oare de ce mama îi hrănește pe acei copii cu forța. De ce vrea să se asigure cu tot dinadinsul că vor pleca din piață sătui? Mi-amintesc că, atunci cînd eram mică, nimeni nu mă obliga să mănînc. Dacă nu mai voiam, spuneam „Nu mai pot!“, mă ridicam de la masă și plecam în treaba mea. Și totuși, eram un copil sănătos și robust.

Copiii țipă, aruncă cu cocoloașe de pîine, împroașcă cu muștar, toți patru par o familie fericită, într-o zi liberă de sîmbătă. Doar par. Pentru că îmi dau repede seama că cei doi soți comunică exclusiv prin intermediul copiilor, prin acțiunile lor. Nici măcar nu se privesc unul pe altul, privesc doar la copii, iar soțul aiurea, la oamenii care trec. Practic, sînt doi străini – mami și tati. La un moment dat, însă, ea îl întreabă pe el ceva care nu are legătură cu pasatul micilor de la unul la altul. Ceva despre ce trebuia să facă el astăzi. Iar el îi răspunde cu un soi de lătrat: „Și care-i problema? De ce nu-ți vezi de treaba ta?“ Ea tace, continuă să-și hrănească copiii. La final, se ridică de la masă, ne salută politicos și pleacă: tatăl, însoțit de puștiul cel mare, merge cu cîțiva pași în fața mamei, care duce sacoșele cu cumpărături și îl tîrăște după ea, de „mînuță“, pe cel mic.

Tocmai am asistat fără să vreau la o scenă din viața familiei tra­di­ționale din România – „celula de bază a societății“, cum se spunea în comunism. Și încă o scenă importantă, scena mesei, cea care în filmele minimaliste românești se consumă în bucătăria de la bloc, cu multă ciorbă (cum au sesizat unii spectatori). Ca această familie sînt mii, poate sute de mii. Identice. Nici unul dintre soți nu știe, de fapt, „ce mai face“ celălalt și nici nu-l interesează. Își trăiesc relația prin copii. Și dacă ai putea să scotocești prin amintirile lor comune, ai descoperi probabil că singurul moment oarecum fericit care îi legitimează pe ei doi ca relație umană este nunta. Acea nuntă „tradițională“, cînd ea a purtat rochia de mireasă la care a visat din copilărie și a fost în centrul atenției, cînd el s a simțit „bărbat“ alături de ea, au dansat împreună (oare au mai dansat de atunci?) și au tăiat tortul cu același cuțit, au venit și rudele ei, și rudele lui în egală măsură și au strîns sufiecienți bani „din dar“ (că doar lumea nu e nesimțită să vină la nuntă și să nu dea!) ca să-și ia mașină de spălat, dar și să-și pună ceva deoparte pentru zile negre. Însă nunta aceea s a dus, au rămas doar niște imagini stocate pe DVD-uri, în urma ei n-a mai rămas nimic decît viața asta stupidă și banală de zi cu zi, lipsa de comunicare compensată cumva de apariția copiilor, care pot umple tot timpul. Alături de aceste minunate familii tradiționale, există familiile „disfuncționale“ (sau cel puțin așa le numește societatea) care nu sînt croite după aceleași tipare pentru că fiecare își are drama și specificul ei. Părinți plecați la muncă în străinătate, de multe ori unul hăis și altul cea, copii crescuți de bunici. Părinți separați, dar nu divortați, fiecare încercînd să se reinventeze pe sine. Părinți divortați, într-un război continuu, copii pasați de la unul la altul (în mod ciudat, chiar și după finalul unei relații, comunicarea se face tot prin copii). Părinți recăsătoriți, a doua, a treia oară, copii crescuți de tați vitregi pe care nu-i pot numi „tată“ și le spun Gigi sau Costel, sau mai rar, de mame vitrege. Părinți crescuți de mame singure, tați care suferă și au obsesii pentru că „nu mai au acces“ suficient de mult la copii. Părinți detașați de fosta lor relație, părinți frustrați și încărcați de resentimente după fosta lor relație, copii care suferă la fel în ambele cazuri. Mai nou, copii crescuți de două mame sau de doi tați. Mă întreb însă unde-i disfuncționalitatea în toate aceste povești de viață? Sau de ce ar fi aceste familii (căci tot familii se numesc ele) mai disfuncționale decît cele „tradiționale“? Cum se poate oare măsura gradul de „normalitate“ dintr-o familie?

Printre toate aceste familii se strecoară și familiile „normale“ – doi oameni care se înțeleg, comunică și își cresc în armonie copiii. Acestea sînt însă cele mai puțin vizibile, familii de bun simț care nu ies în evidență prin nimic. Eu am avut parte de o astfel de familie „normală“, în anii comunismului erau mai multe ca acum, poate că oamenii erau mai solidari unii cu alții, puneau mai mult suflet în relațiile pe termen lung. Acum nu mai au răbdare, nu mai au timp, vor totul sau nimic. Deși am avut o familie „normală“ (în care cei doi părinți funcționau într-o simbioză aproape totală), nu mi-a folosit ca model, nici pe departe. Nu mi-am dorit niciodată să mă mărit, nu am visat la nuntă, nu mi-am dorit neapărat copii (deși mama mea a făcut cinci ani tratament pentru a avea un copil). În schimb, mi-am dorit să găsesc un om cu care să mă înțeleg și să comunic. Și cred că acesta-i singurul model valabil pentru un copil, indiferent de modul în care arată familia lui.

Foto: M. Paul, flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.