Empatia în școală
În România se vorbește din ce în ce mai mult despre fenomenul violenței școlare care, potrivit statisticilor, a prins amploare. Potrivit unei cercetări realizate anul acesta de World Vision România, 55% din profesori au declarat că au fost martori la acte de violență în școala lor și doar 45% consideră că „știu ce au de făcut“.
În ceea ce privește numărul de acte de vio-lență asupra copiilor, raportul World Vi-sion România atrage atenția că acesta a crescut de la an la an. Conform datelor raportate de DGASPC-uri, dacă în 2021 au fost raportate 11.903 cazuri (între ianuarie-septembrie), în 2022 numărul raportat în aceeași perioadă a fost de 12.761.
În 2023, în urma mai multor acte de violență mediatizate, Ministerul Edu-ca-ției a reacționat: în luna iulie a pus în con-sultare publică o „procedură privind ma-na-gementul cazurilor de violență în me-diul școlar“. Procedura nu este însă nimic nou sub soare. Este mai degrabă o consemnare, un soi de trecere în revistă a diferitelor acte de violență, de la cele minore la bullying și cyberbullying.
În ceea ce privește măsurile pentru com-ba-terea violenței, potrivit „procedurii“, reprezentanţii unităţilor de învăţă-mînt ar trebui „să sesizeze instituţiile a-bi-li-tate“, să colaboreze cu acestea şi să a-plice și sancţiuni, dar și consiliere pentru cei vinovați, respectiv măsuri de sprijin pentru victime.
La nivel declarativ, procedura va include „toți pașii ce trebuie parcurși în procesul de gestionare a unui caz de violență școlară“, după cum a declarat în luna august ministrul Educației, Ligia Deca, citată de edu.pedu. Aceasta a adăugat că există, astfel, „un traseu ușor de urmărit, ceea ce oferă posibilitatea intervenției rapide și coordonate“.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri pe marginea respectivei proceduri ministeriale, o dezbatere la care au participat în jur de douăzeci de re-pre-zentanți ai elevilor, profeso-ri-lor, pă-rin-ților, societății civile și ai in-sti-tu-țiilor partenere (precum Agenția Na-țio-nală Antidrog).
Bineînțeles, România nu deține monopol asupra fenomenului violenței școlare. Însă, pe cînd la noi se discută, se oftează și se inițiază proceduri, în alte țări se iau măsuri concrete.
Excluderea hărțuitorilor de pe rețelele sociale
Recent, în Franța, premierul Élisabeth Borne a anunțat o serie de măsuri menite să pună capăt agresiunii școlare, de la raportarea sistematică a cazurilor către Justiție pînă la dorința de a „exclude studenții hărțuitori“ de pe rețelele sociale.
Acest plan prevede, de asemenea, pentru următorii cinci ani, o instruire a an-ga-jaților din domeniul educațional, astfel în-cît aceștia să poată identifica și să aibă cu-noștințele necesare pentru a remedia situațiile de conflict. În plus, noul plan al Guvernului francez împotriva agresiunii școlare mai include „cursuri de empatie“.
Gabriel Attal, ministrul Educației, a anunțat generalizarea în „programa șco-lară“ a „cursurilor de empatie“ de la începutul anului școlar 2024, Franța urmînd să preia un model care s-a aplicat, cu succes, în Danemarca. „De la începutul anului școlar, în ianuarie 2024, vor fi cursuri de empatie în fiecare săptămînă în cel puțin o școală-pilot“, a mai declarat ministrul.
Metoda daneză
Metoda daneză de combatere a vio-lenței școlare a constat într-un program educațional, „Fri for Mobberi“ („Eliberați de agresivitate“), lansat în 2007 și bazat pe predarea empatiei. Potrivit statisticilor, metoda a fost una de succes. În regatul scandinav, procentul băieților cu vîrste cuprinse între 11 și 15 ani care erau victime ale hărțuirii de cîteva ori pe lună a scăzut de la 15% la 6% și cel al fetelor de la 14% la 9% în școlile primare și gimnaziale
Programul a fost conceput de două ONG-uri, Mary Fonden, o fundație spon-sorizată de Prințesa moștenitoare Mary, și Red Barne, în urma cercetărilor știin-țifice, potrivit cărora conștientizarea timpurie și permanentă a efectelor violenței duce la diminuarea acesteia.
Astfel, încă de la creșă copiilor li se vor-bește despre ce înseamnă violența, de-spre cum s-o recunoască, să o combată și despre cum să nu o perpetueze. Ini-ția-torii și-au dorit astfel „crearea unei culturi care nu doar să combată violența, dar să ajute și la prevenirea ei“.
Bineînțeles, acest program nu se des-fă-șoară doar prin discuții fade, ci constă în diferite instrumente, metode și materiale pe care profesioniștii în domeniul e-du-cațional le pot încorpora cu ușurință în rutinele zilnice ale copiilor, fie cei din instituțiile de îngrijire, fie din grădinițe sau școlile primare.
Un exemplu de asemenea instrument este ghiozdanul colorat. În funcție de gru--pa de vîrstă, copiii primesc diferite ghioz--dane care conțin un ursuleț de pluș, de care trebuie să aibă grijă, CD-uri cu muzică sau cărți, postere sau jocuri. Pe baza acestora, copiii socializează, pentru că ideea principală este să nu se simtă niciodată excluși, fiind în per-ma-nență supravegheați și antrenați să in-teracționeze.
La zece ani după implementarea acestui program, potrivit unei evaluări realizate de Institutul Ramboell, copiii de grădiniță care urmează programul anti-bullying „au demonstrat un comportament empatic mai evident, devenind mai grijulii unii față de alții“.
Potrivit unui sondaj privind bunăstarea elevilor realizat în 2022 de Institutul de Stat pentru Sănătatea Publică, Danemarca se află, alături de Suedia și Islanda, în fruntea țărilor din Europa cu cea mai scăzută rată de agresiune școlară.
Totuși, succesul experimentului „Fri for Mobberi“, care a inspirat multe alte țări, printre care și Franța, nu a fost sin-gurul remediu împotriva violenței șco-lare.
În 2017, Guvernul olandez a adoptat o lege care impune ca „toate școlile primare și gimnaziale să aibă o strategie și planuri de acțiune împotriva violenței“. Conform aceleiași legislații, elevii și părinții au posibilitatea de a depune plîngere la poliție dacă unitatea de învățămînt nu are o strategie antiviolență sau dacă reacțiile conducerii sînt insuficiente.
Însă, chiar și așa, în ciuda legislației și a succesului metodei empatiei predată în școală, chiar dacă Danemarca a reușit să scadă enorm rata violențelor școlare care se petrec în instituții, acestea s-au răspîndit, în prezent, pe rețelele sociale.
Potrivit unui nou studiu al Consiliului pentru Prevenirea Criminalității, o treime dintre școli nu au un plan de combatere a hărțuirii online, iar 72% din școlile primare la nivel național au raportat că au avut din ce în ce mai multe cazuri de agresiune pe rețelele sociale – deseori îndreptate către profesori. Potrivit unui sondaj din 2023 realizat de Danish Channel 1, în peste 400 de școli primare, 84% din directorii de școli au declarat că au fost victime ale agresiunii pe rețelele sociale.
Se poate preda empatia?
Predarea empatiei este o măsură văzută cu scepticism de unii oamenii de știință. Nu doar pentru că nu este pe deplin înțeleasă, însă dacă este pe deplin înțeleasă, poate fi folosită ca instrument de manipulare.
Într-un interviu pentru Le Point, neurologul Jean Decety a declarat că ministrul Educației, Gabriel Attal, se înșeală crezînd că empatia este un instrument pentru a lupta împotriva acestui flagel. „Astăzi empatia a devenit un soi de prăjitură... Toată lumea vrea empatie, pînă la absurd. În ziare, cînd citesc că unui anume criminal i-a lipsit empatia față de victima lui, dau ochii peste cap. Ar trebui, nu-i așa, să fie evident că ne lipsește empatia atunci cînd ucidem, batem sau violăm pe cineva.“ Potrivit neurologului, pentru a înțelege ce înseamnă de fapt empatia, trebuie înțelese toate cele trei componente ale sale.
Prima componentă este capacitatea de a împărtăși emoțiile. „În lumea animală, acest lucru e numit contagiune emo-țională. La oameni, vom vorbi despre empatia emoțională, capacitatea de a simți ceea ce simte cealaltă persoană.“
A doua componentă se referă la capacitatea mentală de a te pune în mod conștient în locul celuilalt pentru a-l înțelege mai bine. „În termeni oarecum academici, vorbim despre «teoria minții». Este acea abilitate pe care oamenii o au de a adopta punctul de vedere subiectiv, perspectiva celuilalt pentru a-l înțelege mai bine, a-i înțelege stările emoționale, convingerile și intențiile.“
Însă această componentă, odată stă-pî-ni-tă, poate deveni un instrument de mani-pulare. Odată ce îl înțelegi pe celălalt, felul lui de a acționa și a reacționa, îi cunoști și slăbiciunile.
A treia componentă a empatiei este preocuparea pentru binele celuilalt. „Astăzi vorbim despre «compasiune», dar nu îmi place tonul religios al acestui termen. În toate cazurile, se referă la acea capacitate pe care oamenii, la fel ca și celelalte animale, o au să le pese de ceilalți, să vrea să-i ajute etc. (...) Însă nu este nevoie să-i învățăm pe oameni să simtă ceea ce simt alții. Problema oamenilor este că nu pot fi înduioșați de starea emoțională a unei persoane care nu le place sau cu care sînt în competiție. Toate acestea sînt mediate, influențate de relațiile sociale, de grupurile sociale din care facem parte și de dinamica dintre grupuri.“
