Educatorul (în tumultoasa şi fermecătoarea-i viaţă)
Site-urile comunităților didactice sînt pline de „materiale extracurriculare“: poezii, scenete, referate etc. Nu știu la ce folosesc. Nu știu dacă ele sînt o sarcină venită de sus, de la minister. Nu știu dacă ajută la obținerea unor gradații sau recompense salariale. Dar știu că multe dintre ele nu ajută la nimic. Am să prezint în continuare cîteva fragmente din aceste lucrări ale dascălilor. Unele sînt mostre de ignoranță. Altele au umor – involuntar, desigur. Și nu puține sînt cele pur și simplu amuțitoare: nu știi ce a vrut să spună autorul, subiectele și predicatele apar și dispar și lasă în urmă haos, punctuația pare învinsă de logica deficitară etc. Fără comentarii.
Iată un „Elogiu doamnei educatoare“, o poezie pregătită pentru o serbare la grădiniță: „Trăindu-şi minunata viaţă cu aer de poveste / Al cărei autor şi personaj şi scenarist ea însăşi este, / În tumultuoasa şi fermecătoarea-i viaţă / Educatoarea, în care şi mama şi bunica şi sora dragă pot încape, / Străbate, ca-n orice lume de poveste, trei etape. (…) Nu ştie ce e oboseala sau durerea şi-asta copiilor le place. / Învăţătura, studiul încep din nou să fie-n floare / Fiindcă-şi doreşte o necesară afirmare. / Schiţe de lecţii şi proiecte, zeci de planificări / Simpozioane şi referate şi perfecţionări, / Examene de grad sau de titularizare, / Dosare pentru pentru un transfer sau pentru detaşare. / Şi tot acum, iubirea, iubirea jucăuşă o caută, o copleşeşte / Şi-asemeni unei dragi prinţese, se căsătoreşte. (…) Se ţine tare în lupta cu progresul / Şi nu-i dispare nici elanul muncii şi nici interesul…“
Un fragment dintr-un referat cu titlul „Manifestarea creativității preșcolare în activitățile estetice și practice“: „Misterul artei copiilor este o eternă poezie însă miracolul ei este bucuria pură în nuditatea ei naturală“. (Într-o altă lucrare, a unui alt dascăl, am întîlnit și varianta „Misterul artei copiilor este o eternă poezie, însă miracolul ei este bucuria pură în cruditatea ei naturală“. Evident, ambele lucrări au avut aceeași „sursă de inspirație“ destul de neinspirată, n.m.) „În pofida vocabularului plastic relativ redus al copiilor, lumea care emană din picturile, lucrările lor are o infinitate de nuanţe, ceea ce dovedeşte cu prisosinţă că arta nu ia fiinţă în afara talentului, sincerităţii, inspiraţiei.“
Și tot dintr-o lucrare despre creativitate: „Am acordat o atenţie deosebită identificării factorilor inhibitori şi stimulativi ai creativităţii deoarece consider că reprezintă una din căile principale de antrenare a acesteia“.
Un text despre „Universul culorilor în lumea copiilor“: „În natură culorile şi formele sînt însuşiri inseparabile ale lucrurilor şi fiinţelor dîndu-le o notă distinctă fără de care ele ar fi de neconceput. Omul a citit, este pasionat dintotdeauna de aceste însuşiri cromatice şi configuraţionale ale obiectelor şi fiinţelor din imperativele biologice ale speciei, dictate de nevoile de adaptare şi conservare. Formele şi culorile unor plante, animale sau obiecte au fost alături de altele tot atîtea pe baza cărora omul a înţeles şi cunoscut natura, reuşind nu numai să se adapteze, ci să se înscrie pe linia unei evoluţii continue. Culorile pot crea efecte psihologice şi fiziologice ce pot determina un anumit comportament subiectiv: de exemplu – unele culori pot avea senzaţia de distanţă sau de apropiere în spaţiu, de tristeţe sau de veselie, de stimularea sau calmarea necesară. Culoarea fiind considerată un atribut fundamental al lumii, este necesar ca în cadrul orelor de educaţie artistico-plastică să se întreprindă exerciţii de antrenament pentru a vedea, a privi, a cînta şi de a extrage informaţii cît mai multe din lumea înconjurătoare. În jocul copilului cu pensula, se proiectează lumi deschise spre el şi lumile interioare ale universului său, căutat de mari pictori. Cunoscînd aceste particularităţi specifice vîrstei preşcolare, educatoarea trebuie să dispună de capacitatea de înţelegere a copilului, în jurul lui trebuie să graviteze toate intervenţiile formative pentru ca el să se dezvolte frumos sub scutul răbdării şi al cugetării iubitoare.“
O altă lucrare, despre rolul educatorului în formarea copilului: „Dascălul este una dintre persoanele cu care preşcolarul trebuie să comunice de la început prin priviri, gesturi, deoarece, printre altele, el posedă şi o cunoaştere a psihologiei aparte a copilului. (…) Grădiniţa… educatoarea… copilul – un atelier al unui creator de artă, sculptor, care ciopleşte lemnul, piatra, în forma ei naturală, pînă ajunge la final, cînd perdeaua de culoare închisă cade, ivindu-se modelul luminos la care el a visat, în care el şi-a zidit sufletul şi care are capacitatea de a transmite mesajul artistic privitorului.“
Cam așa stau lucrurile.
Maria Iordănescu este psiholog.
