Echipa interioară a fascinantului eu
Subiectul manualelor de dezvoltare personală pentru copii este unul inepuizabil. Nu am cum să îl las din mînă așa ușor, cu un articol, două, fiindcă odată intrat, via Internet, în lumea propunerilor făcute de diverse școli, grădinițe sau edituri, cu greu te mai poți desprinde. Întîlnești, perplex, o lume care dă semne de sminteală curată: un iureș răvășitor de promisiuni roz, din care părinții trebuie să înțeleagă că, la sfîrșitul cursului sau al manualului, fiul sau fiica lor va deveni un personaj cu mintea lui Steve Jobs, spiritul antreprenorial al patronului de la IKEA și inima lui Mahatma Gandhi.
Iată, de plidă, un manual de dezvoltare personală propus de o celebră editură școlară. Titlul are mai curînd ceva mistic decît educativ: Miracol în lumea emoțiilor, lăsînd să se înțeleagă că, pentru a răzbi în demersul de modelare a propriei personalități, eforturile proprii trebuie dublate de asistența unor puteri divine, oricare ar fi ele. Nici nu e de mirare, atîta timp cît scopul declarat al cărții este acela de a te transforma într-un personaj fantastic: „Această carte se adresează copiilor, părinților și cadrelor didactice care doresc să descopere de o manieră plăcută (!) emoțiile, gîndurile, super-puterile, intuiția, curajul și alte lucruri minunate din lumea lor interioară, dar și cum să le folosească pentru binele lor și al celor din jur.“ Deci, acest manual se adresează deopotrivă adulților și copiilor, care sînt invitați să îl cunoască pe Miracol, personajul principal al cărții, cel care îi va ajuta să se dezvolte personal. Iată-l: „Cel mai mare vis al lui Miracol este să fie un super-erou iubit de toată lumea și cu mulți, mulți prieteni. Iar cînd o dorință este atît de mare, ceva în Marele Cosmos se întîmplă… (…) Miracol și prietenii săi neobișnuiți se distrează, se minunează, înfruntă provocări, călătoresc în cele mai originale moduri, descoperă tărîmuri fantastice cu locuitori carismatici și fac cunoștință cu echipa interioară (!), învățând să se accepte din ce în ce mai mult.“ Și după ce micul sau marele cititor este tentat atît de convingător să răsfoiască manualul, cu promisiunea că „precum în basme, așa și pe pămînt“, autorii dau lovitura finală, sub forma unor explicații amuțitoare: „Sub îndrumarea lui Miracol și a celorlalte personaje, cititorii sînt invitați să își descopere propria lume interioară, prin activități îmbrăcate în hainele unei provocări-joc de-a exploratorul fascinantului EU.“
Să citim povestea: Miracol vrea să fie un „super-erou iubit de toată lumea“, conform oricărui obiectiv serios de dezvoltare personală. El este ajutat de Steluța, o zînă care poartă o coroniță de, evident, stele. Ea îl învață pe Miracol să își observe propriul eu, arătîndu-i calea către sine însuși. Nimic mai simplu: „E nevoie să te privești cu mult calm și cu multă iubire. Respiră adînc și transmite iubire lumii tale interioare. Imaginează-ți că o iubești din toată inima. Și urmărește aerul care intră în năsucul tău și apoi în corpul tău, apoi cum iese, și apoi din nou cum intră și tot așa.“ Ca să fiu sinceră, n am înțeles bine cum dau de mine însămi, tot lucrînd cu năsucul.
În fine, Miracol o crede pe cuvînt pe Steluța și, după o încercare eșuată, reușește să intre în el însuși. Ce credeți că descoperă acolo? Inimă? Emoții, amintiri? Ficat? Speranță? Nici vorbă: „În fața sa stătea Cosmosul cel plin de stele, planete, sisteme solare, galaxii, și cîte și mai cîte.“ Din tot balamucul acesta astral, nu lipsește decît Dumitru Prunariu...
În Cosmos, Miracol se împrietenește cu o steluță-albină, care este de fapt chiar gîndul lui (nu știm de ce gîndul este reprezentat sub formă de albină și nici cum arată o steluță-albină, dar nici nu sîntem, probabil, suficient de dezvoltați...). Aceasta îi promite că îl va ajuta să ajungă la „comoara prieteniei“, dar, din păcate, Miracol, după ce a stat de vorbă cu o zînă, după ce a văzut că interiorul lui e plin de galaxii lenticulare și stele de carbon, declară, ingrat, că nu crede în magii.
Și un ultim detaliu: Steluța îi explică personajului principal că lui i-a apărut în minte sub formă de zînă fiindcă lui îi plac zînele, dar altora le apare sub formă de bărboși, de exemplu. Fără comentarii.
Ca să fiu sinceră, cartea și-a atins, pe căi nebănuite, miraculoase, scopul: sînt mai „dezvoltată personal“, privesc cu mult calm și cu multă iubire cum o editură didactică renumită pune pe piață la prețul de 31 de lei o asemenea rețetă de omletă interstelară, în scopuri educative. Firește, n-am uitat să urmăresc cum intră și iese aerul din năsucul meu.
Maria Iordănescu este psiholog.
