După petrecere
Probabil e dimineaţă. Soarele intră cu putere prin ferestrele rămase dezgolite, cu draperiile trase în lături, de peste zi. Un telefon mobil sună cu disperare alături de telefonul fix. O alarmă – dibaci pusă, din timp, mai spre prînzişor – şi mama care sună numai pe fix. Pînă te ridici din pat încetează amîndouă. Cauţi, pipăind uşurel cu picioarele, o pereche de papuci. Dacă în dimineţi normale nu sînt acolo unde ar trebui, de ce ar fi acum? Nu sînt, însă o privire în jos, spre gambe, îţi dezvăluie că nu trebuie să te mai oboseşti îmbrăcîndu-te. Eşti deja în blugi. La baie descoperi că eşti şi gata fardată. Rimelul waterproof e de bună calitate. Pe policioară, lîngă nimicurile cotidiene şi extrem de familiare, zac înşiraţi şi ceva intruşi. Nişte elastice de păr pe care nu le recunoşti, un ruj şi o periuţă de fard. Colacul vasului de toaletă e ridicat. Afli o secundă prea tîrziu.
Cafea! Deschizi uşa de la bucătărie. O închizi imediat la loc. Aşa haos n-ai mai văzut de cînd ai făcut pizza ultima oară. Toate vasele, dar absolut toate, pînă la ultima farfurioară, sînt murdare. O cola dezolată, fără capac, aproape plină, stă în echilibru precar pe o pungă de pîine feliată. Cine a proptit-o acolo trebuie că a avut o răbdare de desenator pe boabe de orez. O scurtă privire aruncată pe pardoseală îţi aduce aminte de menu-ul de ieri: pătrunjel tocat pentru supă, nişte cocoloaşe de cocă de la plăcinta cu mere, mere rase, făină pe clanţă şi pe uşa frigiderului. Coji de mezeluri şi un strop din salata de icre pe care aluneci cu piciorul gol. Eşti tînăr şi încă nu ştii să găteşti eficient, ca mama. „Ce ai murdărit, speli imediat“ e un principiu încă greu de aplicat. Dincolo, în living, alte rămăşiţe. Din salata de boeuf a rămas un colţ pe care mai scrie „La m“ dintr-un „La mulţi ani 2011“ scris (ironic, chipurile) cu bucăţi tăiate de gogoşar murat. Că doar pînă şi mama, care scria în copilăria noastră pe toate torturile şi salatele „La mulţi ani o mie nouă sute şi ceva“, face acum nişte modele abstracte pe ele. Maioneza a căpătat o aparenţă translucidă. În casă miroase a fum de ţigară. {i a diverse băuturi în pahare pe jumătate pline sau pe jumătate goale. Cele mai odioase sînt ţuicile şi pălincile „de la rude“. Secondate de vinul din „bolta lu’ naşa“. Astea-s de regulă etichetate universal cam aşa: „Natural, dom’le, nu te doare capu’!“. Vă rog frumos, nu credeţi. Doare al naibii. Doare de două nurofenuri forte. Scrumierele au erupt sulfuros în mănunchiuri de chiştoace maronii, nişte ouă umplute oxidează fratern lîngă un şir ştirbit de mezeluri feliate.
Dacă nu e o petrecere de sfîrşit de an şi e una oarecare, de weekend, să fiţi convinşi ca a doua zi, cînd vă este foarte greu, toată lumea va dori ceva de la dumneavoastră. Proprietarul se va cere în vizită. Vecinului îi vor veni termopanele, care vor fi montate numaidecît într-un proces care include un batalion de bormaşini. Cîinele se va cere mai repede afară şi va vrea să stea mai mult. Va lătra iar la copilul urît de la trei şi nu vei mai avea puterea să zîmbeşti amabil şi să îndulceşti incidentul. Mama copilului de la trei îţi va deveni duşman. Administratorul te va agăţa apoi la o discuţie mult prea alambicată despre repartitoare. Înţelegi că vin nişte unii să le citească. Chiar azi. Cu haosul din casă în minte, minţi că pleci imediat. Administratorul îţi va deveni duşman. Amîni, amîni, amîni momentul dereticatului. Dintre mîncărurile rămase înşirate, ce bune sînt chifteluţele reci! Mănînci şi te culci. Auzi între somn şi trezie cum te strigă cineva sub geamuri: „Selmoooooo! Selmooooo!“. E doar bietul bătrîn nebun care n-are dinţi în gură. În ştirbenia lui, eterna nedumerire pe care şi-o strigă „Ce măăăă!“ devine un fel de „Seeee măăăă!“ În buna tradiţie a adevăratelor legende urbane, aceste întîmplări mi-au fost povestite. Mie nu mi s-a întîmplat niciodată aşa ceva.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
