După 20 de ani

Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
După 20 de ani jpeg

Bobi, cel care a fost marele Mister într-a IX-a, s-a îngrășat și are un început pronunțat de chelie. Magda e neschimbată, arată fantastic, ca la 20 de ani, poate că din cauza faptului că nu s-a măritat, doar o rețea de riduri fine în jurul ochilor îi trădează vîrsta. Alina are același păr lung, cîrlionțat, pentru care o invidiau toate fetele din liceu, însă talia i s-a îngroșat după cele patru nașteri. Alex a rămas la fel de scund, n-a mai crescut, pare la fel de pus pe glume, deși uneori îi surprind cîte un zîmbet trist. Natalia, care a venit tocmai de la Paris ca să ne vadă, are aere de femeie emancipată. Aia micuță care ne întreba non-stop, în pauză, dacă ne-am pus o e slabă ca un țîr și poartă o fustă indecent de scurtă pentru 40 de ani, dar îi stă bine. Bogdan a rămas la fel de mitocan, doar că nu se mai șterge cu tricoul de transpirație după ora de sport și nu-și mai scuipă, cu precizie, flegmele la fiecare pas. Silvia e la fel de timidă, s-a retras pe un colț de calorifer și nu îndrăznește să vorbească cu nimeni. Mă întreb cum mă văd ei pe mine. Cît de mult m-am schimbat, de fapt?

Ne așezăm în băncile care ne-au rămas mici, îi privesc pe toți acești adulți-copii pe care nu i-am mai văzut pe douăzeci de ani, pe unii abia dacă i-am recunoscut. Îi simt pe toți apropiați și, în același timp, niște străini.

De fapt, de cînd am intrat în curtea liceului, încercînd să mă comport cît se poate de normal, de parcă aș fi fost acolo alaltăieri, m-a apucat angoasa. Mă așteptam să privesc lucrurile cu detașarea omului peste care au trecut, totuși, douăzeci de ani, dar nu! Bîzîitul tîmpit al soneriei, turmele amorfe de adolescenți scurgîndu-se spre intrarea elevilor, vocile ascuțite ale fetelor care își continuă bîrfele, cleveteala, micile lor răutăți de fiecare pauză, împletindu-se cu cele mai grave, în schimbare, ale băieților care se strigă unii pe alții cu „Băă!“, „Măă!“ și „Hai!“, toate sînt atît de prezente. Uite acolo, în spatele magaziei de pe terenul de baschet, am fumat prima țigară, un Kent lung, pe la al cincilea fum mi s-a făcut greață, dar am înghițit în sec, am -luat o gură de cola răsuflată și am reușit s-o termin. M-am simțit o eroină și nu m-am mai lăsat nici pînă în ziua de azi. De gardul ăla șui mă sprijineam în fiecare pauză ca să văd ce face C. de la B, cu cine vorbește, ce alte gagici se mai holbează la el în afară de mine. Dacă îi surprindeam privirea – ochii ăia imposibil de albaștri, așa scria în jurnal – eram fericită și visam cu ochii deschiși toată ora de mate. Pe băncile de la poartă ne mai pierdeam vremea înainte de a ne hotărî dacă chiulim sau nu de la chimie… dar unde să mergem? Era iarnă, frig, dîrdîiam în blugii noștri cu talie joasă, ca să ne lase mijlocul gol, să scoată în evidență rezultatele vreunei diete minune, să fim privite cu invidie – „Fatăăă, cît ai slăbit!“ N a-veam unde să mergem, doar să bîntuim pe străzile înghețate, să scoatem aburi pe gură în timp ce povestim pentru a suta oară ce mișto a fost la bairamul de sîmbătă la care a venit și L. sau V., ori să ne plîngem de milă.

Așadar, am intrat în curtea liceului, unde era liniște. Nu se auzea nici o sonerie, nu se vedea nici urmă de adolescent chiulind, nimeni nu juca baschet acum, la începutul vacanței de vară, și totuși am simțit dintr-odată toate fricile, toată nesiguranța de atunci. Frica de profa de chimie care era pur și simplu dementă, frica de un nou 3 în teza la mate și de două pagini cu ecuațiile mele tăiate cu roșu, teama că nu voi fi niciodată o tipă populară, că nu voi avea nici o gașcă și că n o să încap ever în blugii Motor numărul 27 pe care îi purtau toate gagicile super, mișto și bestiale, teama că C. sau L. sau V. n-or să mă bage în seamă niciodată, iar la capătul tuturor acestor frici, gogorița cea mare – Bac-ul. Nu exista viață dincolo de Bac, așa că teama că mă voi trezi față în față cu un viitor incert era atît de îndepărtată încît nu merita luată în seamă. Și iată-mă exact în acel viitor incert, descoperind cu groază că, odată ce am pășit pe poarta liceului, odată ce m-am insinuat din nou în același spațiu, sînt, de fapt, aceeași.

Stăm cu toții în băncile care ne-au rămas mici. În clasă se aude un zumzet de adulți-copii, ne întoarcem la banca din spate și ne lungim peste cea din față ca să le arătăm colegilor fotografii pe telefonul mobil – primul copil, al doilea copil, casa de vacanță sau vacanța din Grecia. Apoi, dirigul ne cere să facem liniște ca să începem. Deși a ieșit la pensie doar de cinci ani, mi se pare foarte bătrîn. Ochii lui albaștri din spatele ochelarilor cu lentile groase sînt opaci, le-a dispărut acea sclipire cu care explica problemele din Gazeta matematică. După ce strigă catalogul, cu chicotelile de rigoare, ne perindăm prin fața clasei ca să ne prezentăm viața din ultimii douăzeci de ani. Un fel de PowerPoint.

– Am terminat Medicina, dar n-am profesat ca doctor. De zece ani lucrez în cadrul unei companii farmaceutice care are contracte în Asia, călătoresc din Dubai la Hong Kong și pînă în Taiwan, zice Bobi, fostul Mister Boboc, încercînd să-și tragă un pic burta și să bage pieptul la înaintare.

Aplauze, ovații.

– Am terminat Fizica, am rămas în învățămînt și sînt asistent universitar… însă de puțină vreme fac parte dintr-o trupă de dans pentru amatori, povestește Magda.

Alte aplauze, profa de fizică se uită la ea ca la o realizare personală. Sau ca la animalul de casă favorit.

– Sînt casnică, dar am patru copii, m am dedicat creșterii și educației lor, zice Alina. Adică sînt mamă cu normă întreagă.

Aplauze și priviri duioase, încurajatoare.

– Sînt inginer de aeronave, am vrut să plec din țară, în anii 2000, să emigrez în Canada, dar n-am plecat… cred că rău am făcut, mai ales că la noi nu prea se construiesc avioane! rîde Alex.

Aplauze ceva mai anemice, se simte aici, undeva, un sîmbure de ratare.

– Sînt consultant financiar, trăiesc la Paris… nu m-am măritat… ăăă, n-am simțit nevoia, sînt îndrăgostită de Paris! încearcă Natalia să facă o glumă.

Aplauze moderate, cîteva priviri invidioase.

– Am terminat ASE-ul, dar m-am gîndit că cel mai bine este să fac ceva pe cont propriu și acum… am propria firmă de consultanță! exclamă, cu o voce de parcă ar fi cîștigat la Loto, aia micuță care ne tot întreba dacă ne-am pus-o.

Aplauze.

Mă gîndesc că ar fi foarte amuzant ca la sfîrșitul întîlnirii să vină la mine și să mă întrebe în șoaptă, pe un ton conspirativ: „Ei, ți-ai pus-o?“

– Ăăă... lucrez în administrație, la o primărie de sector... în timpul liber, joc fotbal... ăăă, cam asta, zice Bogdan, care de emoție sau de la căldura din clasă a transpirat abundent, mă întreb dacă o să-și scoată cămașa albă din pantaloni și o să se șteargă pe față.

Aplauze politicoase.

Silvia iese în fața clasei și tace. Pare terorizată de toate privirile ațintite asupra ei. Cred că ar prefera să ia un 2 și să treacă la loc în bancă. Noi toți așteptăm, totuși, să ne spună ceva, dacă așa este jocul.

– Ce să vă zic? începe ea cu o voce mică, în cele din urmă. Sînt bibliotecară... citesc... trăiesc.

Aplauze anemice, de complezență. Mă uit mai atent la Silvia – îmbrăcată modest, o viață modestă, totuși are o privire luminoasă, lipsită de orice urmă de frustrare. Și, brusc, încep să o admir.

Plec de la „întîlnirea de douăzeci de ani“ ușor confuză, cu sentimente amestecate. Buzunarele sînt pline de cărți de vizită – nu se știe cînd ai nevoie de o firmă de consultanță, de o cameră unde să tragi la Paris, de un inginer de aeronave și de pile la primărie. După douăzeci de ani, foștii colegi de liceu se transformă în contacte. Utile. 

Acest text a fost scris pentru evenimentul organizat de ARCEN la Școala Centrală, în noaptea de Sînziene. Tema a fost „O (ne)întîlnire“, personajele sînt fictive.

Foto: Alberto Groşescu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

dmitri peskov vladimir putin jpeg
Kremlinul avertizează: Orice acțiune de eliberare a noilor teritorii anexate va fi considerat un atac împotriva Rusiei
Kremlinul a anunţat vineri că va considera atacurile asupra oricăror părţi din regiunile Ucrainei pe care urmează să le anexeze în cursul zilei drept acte de agresiune împotriva Rusiei înseşi.
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
Patriarhia Română pune reguli pentru spovedanie. Spațiu deschis și duhovnic eliberat de robia patimilor trupești
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) s-a întrunit zilele acestea și a adoptat o serie de reguli pentru spovedanie. Astfel, preoții vor trebui să respecte cu strictețe un cadru adecvat tainei.
Patriarhul Kirill FOTO EPA-EFE
Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia, are COVID-19
Biserica a precizat că Kirill, în vârstă de 75 de ani, și-a anulat toate călătoriile și evenimentele planificate, deoarece suferă de „simptome severe” care necesită repaus la pat și izolare. Aceasta a precizat că starea sa de sănătate este „satisfăcătoare”.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.