Două lumi

A fost o Sîmbăta Morţilor tare frumoasă, într-un februarie mohorît, care se deschisese în acea zi cu ceva soare la faţă şi scosese lumea pe la biserică şi pe la cimitir cu cîte o colivioară cleioasă şi dulce, ba poate şi cu nişte pulpiţe rumene de pui, puse la pachet cu ceva murătură, să fie de sufletul morţilor, bogdaproste. 

După împărţeala de la biserică şi pomenile din poarta cimitirului, tanti Iosefina cu bărbatu-su, cumnaţii, cumnatele, nepoţii şi copiii, să fi fost vreo 12-13 inşi cu totul, s-au strîns să mănînce ceva de prînz în restaurantul din cartier, puţin mai acana de rondul lui Coşbuc, jos, pe Regina Maria. Îl cunoşteau pe patron de cînd era un puşti cu muci la nas, dar şi pe ospătăriţe, care stăteau tot aicea, prin cartier. Era bine înăuntru; patronul lărgise şi închisese cu termopane antreul casei vechi din care mai rămăseseră ceva stucaturi de ipsos năclăite în culoare roşie, ascunse pe după termopane. Luase omul nişte scaune cu spătar înalt tapiţate în roşu, la potriveală cu feţele de masă stacojii, cu ceva plastic în ele, că dacă scăpai scrum de ţigară peste ele, se făcea imediat o gaură cu marginile întărite. Era bine şi înăuntru, iar tanti Iosefina şi oamenii ei se destindeau cu cîte un gît de bere rece după ce soarele le încălzise spatele paltoanelor negre şi gri, acolo, în cimitir. Aşteptau acuma care cîte o ciorbă de burtă bună şi fierbinte, groasă şi pusă din plin, nu din sărăcie ca alea în care stai să cauţi bucăţile pluşate şi gumate de burtă cu latul lingurii, care cîte o ceafă bine rumenită cu ceva cartofi şi murături pe alături. La burtă nu trăgeau cu toţii, copiii şi domnişoarele-fete se sclifoseau că pute, că una, că ailaltă. La copiii ăştia să le dai un hamburger şi ai scăpat de griji. Stăteau şi vorbeau tare la o masă lungă, aşezaţi undeva mai spre fundul cîrciumii, liniştiţi cumva şi împăcaţi, făcuseră şi sărbătoarea asta, vremea ţinuse cu ei, adusese tanti Iosefina şi ceva colivă pentru patronu’, o cărase bărbatu-su, Aurel – mic, slab, la vreo şaizeci de ani, cu picioarele crăcănate, de parcă-i uscase mă-sa pantalonii pe butoi, nu alta. 

Îi observam pe toţi de la o masă alăturată, ajunsă în cîrciuma asta dintr-o serendipitudine şi luată imediat de vîrtejul bucuriei de a mă afla între oamenii ăştia invizibili pentru o bună parte din lume. Locul zumzăia de zgomot, era plin, la altă masă erau vreo douăzeci de tineri, păreau de la un club sportiv ceva. Veniseră, cred, după antrenamente şi-şi mîncau concentraţi fripturile, ciorbele şi cartofii prăjiţi cu un gust cum numai în cîrciumi de genul ăsta mai poţi găsi. Un leu cincizeci omleta, trei lei o ciorbă şi doi cincizeci suta de grame de păstrăvior de crescătorie, să fie primit. 

Am băut o tărie muncitorească împreună cu companionul meu şi, cît am stat, am rulat cu degetele nişte firimituri de chiflă proaspătă scăpate între faţa de masă stacojie şi faţa cealaltă, mai mică, albă, care se pune deasupra. 

Întîmplarea bună ne adusese acolo după ce, în după-amiaza aia, trecuserăm pe la Muzeul Naţional de Artă Contemporană care anunţase o expoziţie de fotografie şi un

, sus, pe terasă. Am zis să ne hipsterim un pic şi ne-am dus. Frumos fu şi acolo. Am văzut la expoziţia de fotografie, de la ultimul etaj, fix lumea lui tanti Iosefina de la cîrciuma din cartier. Stăteau prototipul ei şi al lui bărbatu-su în toate pozele alea hipstereşti, cu mare mîndrie pe faţă şi cu multă poftă privite şi comentate de tinerii care se învîrteau pe acolo. Printre adulţi nonconformişti şi discuţii despre gustul

, fetiţe şi băieţi mici (Luca, Aron, Sofia) alergau repejor pe picioruşe încălţate în Uggşi şi Doc Martenşi mititei. Am băut beri,

şi vin roşu la pahar, ne-am bucurat de soare şi ne-am privit unii pe alţii. 

Mai apoi, cîrciuma cu adevărata tanti Iosefina a încheiat triumfător ziua. Stînd acolo cu o vodcă ieftină în faţă, am şoptit: „umami“. Aici era gustul

– rotund, bun, sărat şi dulceag, zemos, iute-acru.

. Ciorba de burtă din rondul lui Coşbuc. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.