"Victoria iubirii este posibilă chiar şi deasupra mormintelor"

- interviu cu Manfred DESELAERS - Oswiecim. Numele polonez al unui orăşel din Polonia, în care cei peste 50.000 de locuitori trăiesc sub apăsarea plumburie a Golgotei moderne: Shoah-ul. Auschwitz - denumirea germanică - a devenit simbolul peren al dezolării şi al morţii. Milioane de evrei, polonezi, romi şi alte naţionalităţi şi-au găsit sfîrşitul în aceste tenebre ale modernităţii. Locurile cheamă însă şi la contemplaţie, iubire şi speranţă. Într-o lume mai bună şi mai conştientă. La cîteva sute de metri de ceea ce era cel mai vast Konzentrationlager al celui de-al Treilea Reich, a luat fiinţă Centrul Catolic de Dialog şi de Rugăciune. Instituţia, aflată sub îndrumarea unui preot german, Manfred Deselaers, şi a unui polonez, Jan Nowak, se doreşte un memorial peren al victimelor naziştilor şi un instrument în favoarea promovării respectului reciproc, reconcilierii şi păcii, precum şi o sinteză între două memorii: cea a exterminării (Shoah) şi a martiriului a zeci de mii de polonezi şi cea a reprezentanţilor a altor 22 de naţiuni. "Prezenţa Bisericii - după cum le scria Papa Ioan Paul al II-lea surorilor carmelitane de la Auschwitz - în inima locului construit tocmai pentru negarea credinţei şi a fiinţei umane înseşi, gîndit pentru trimful urii şi al morţii, nu are nevoie de nici o explicaţie. Voi mărturisiţi iubirea şi viaţa." Tocmai în locul distrugerii relaţiilor interpersonale, dialogul devine un modus vivendi pentru colaboratorii Centrului, dialog ce ia naştere din rugăciune, din respectul diversităţii, precum şi din încercarea de a găsi rădăcini comune. Părintele Manfred Deselaers, iniţiator al Centrului, declarat în 2000 de Vatican "Omul Reconcilierii", a ales să trăiască la Oswiecim pentru a oferi o lectură în cheie spirituală a sumbrului lagăr. În pofida tendinţei răspîndite de a "exorciza" amintirea ororii naziste din memoria colectivă, Manfred Deselaers promovează o etică a amintirii. Obligaţia memoriei devine apoi obligaţia păcii, a reconcilerii istorice dintre evrei şi creştini, dintre polonezi şi germani. "Întrucît - afirma părintele Deselaers - Auschwitz-ul nu trebuie perceput ca un muzeu, ci ca un loc al memoriei, al reflecţiei, de însoţire a vizitatorilor în interiorul semnificaţiilor istoriei şi tenebrelor naturii umane." Astfel, Centrul propune vizitatorilor un itinerar de meditaţie prin întîlniri cu rabini, academicieni şi preoţi. "Nu am venit aici să urîm împreună, ci să învăţăm împreună să iubim" - afirma Papa Benedict al XVI-lea, păşind printre lespezile comemorative ale nenumăratelor victime ale nebuniei naziste, catalogate Lebensunwertes ("vieţi nedemne de a fi trăite"). Pentru Deselaers, este esenţial a se transmite - tocmai în acest loc unde se simte nevoia disperată a unei mîntuitoare graţii - o mărturisire creştină a credinţei. Părinte Deselaers, avînd în vedere identitatea dumneavoastră germană, vă rog să ne împărtăşiţi cîteva reflecţii în legătură cu vizita Suveranului Pontif la această Golgotă modernă... Sînt fericit că Papa a fost primit atît de cordial în Polonia, unde este încă vie în memoria oamenilor amintirea ororilor celui de-al doilea război mondial. Locuiesc deja de foarte mulţi ani la Auschwitz, loc dificil atît pentru polonezi, cît şi pentru evrei. Faptul că unui pontif polonez îi succede un papă german consider că nu este întîmplător, ci are o adîncă semnificaţie. Relevă tocmai faptul că reconcilierea este posibilă. Primirea atît de caldă a Papei de către polonezi exprimă dorinţa adîncă a acestui popor de a construi raporturi cordiale şi cu poporul german. Iar vizita Papei la lagărul de concentrare reliefează faptul că-şi aminteşte tot răul săvîrşit în trecut şi onorează victimele... Auschwitz reprezintă o criză profundă, nu numai a credinţei şi tradiţiei noastre creştine în Europa, dar şi a celei ebraice, a credinţei în Dumnzeu, în relaţiile noastre interpersonale şi în imaginea Omului. Iată de ce este atît de important să avem o percepţie corectă în legătură cu memoria Auschwitz-ului şi să avem un răpuns clar. Întrucît soluţiile superficiale sînt deplasate, nereuşind decît să ofenseze victimele. Nu există o credinţă creştină autentică fără o atentă examinare a conştiinţei... Şi ce loc poate oferi mai mult material decît acest loc al ororii? Consider că, după Auschwitz, nu mai poate exista creştinism în Europa fără o vie memorie a Shoah-ului. Într-adevăr, departe de a încerca să uite, Papa încearcă să creeze o lume în care dragostea creează noi punţi. Dumnezeu este iubire, a spus în Enciclica sa (Deus caritas est) şi acum încearcă să arate acest lucru. Încearcă să urmeze calea iubirii, lucrul cel mai dificil pentru fiinţa umană. Iar faptul că oamenii au înţeles calea aleasă de Pontif, fapt manifestat de primirea pe care i-au făcut-o, mă face fericit. În ultimul timp Germania se confruntă cu răspîndirea unor fenomene de neonazism. Chiar în timp ce Suveranul Pontif era în Polonia, agenţiile de ştiri vorbeau de agresarea a 16 persoane de diverse naţionalităţi de către tineri germani. Ce relevanţă consideraţi că are, în acest sens, vizita Suveranului Pontif la lagărul morţii? Este foarte importantă. Întrucît vizita ne arată tuturor că trebuie să ne amintim de Auschwitz şi să învăţăm să construim o altă lume, mai bună. Arată poporului german că este esenţial să nu uite. A-şi aminti nu este un lucru negativ, dimpotrivă, este ziditor. Din această amintire pot lua naştere numai lucruri pozitive. Relevarea faptului că Auschwitz reprezintă o lecţie esenţială, precum şi a evidenţiei că opţiunea neonazismului este total aberantă. Nu ştiu care este scara de răspîndire a neonazismului în Germania, însă vizita Papei la Auschwitz va fi un semnal pozitiv în această direcţie. Ce relevanţă credeţi că ar avea această vizită pentru alte ţări europene? Este importantă rememorarea, înţelegerea profundă a contextului vremurilor respective. Auschwitz reprezintă un loc de a reflecta asupra trecutului, dar şi a prezentului. Avem în egală măsură obligaţia de a căuta adevărul, de a ne căi pentru greşelile trecutului, cît şi aceea de a acorda semenilor noştri o altă şansă. Discurs valabil nu numai pentru poporul german sau cel polonez, ci pentru întreaga lume. Auschwitz-ul devine astfel un mesaj pozitiv pentru întreaga lume. Victoria iubirii este posibilă chiar şi deasupra mormintelor. Nu se poate asculta vocea pămîntului de la Auschwitz fără a simţi în acelaşi timp vocea Domnului. Puterea forţelor întunericului, reprezentată de nazişti, nu are ultimul cuvînt în relaţiile noastre. De aceea îi sîntem recunoscători Papei pentru această vizită, prezenţa sa fiind un semn de speranţă pentru întreaga lume. Oswiecim, iunie 2006