Vechi şi nou

Publicat în Dilema Veche nr. 262 din 24 Feb 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La prima vedere, condamnarea marcionismului de către sinoadele Bisericii postconstantinene a rezolvat "definitiv" chestiunea raportului dintre Vechiul şi Noul Testament. Augustin socotea că Scripturile vechi şi noi se conţin reciproc, graţie unui telescopaj enigmatic. Profeţiile mesianice îl anunţă pe Hristos, care le împlineşte: Revelaţia e întreagă doar ca sumă dinamică a celor două texte sacre. Acest punct de vedere, legat ulterior de teza Descoperirii progresive, pare bine asimilat în teologia creştină, atît în Răsărit, cît şi în Apus. Se întîmplă totuşi că o problemă închisă nu mai produce răspunsuri. Nu e vorba de a reveni la marcionism, erezia care demoniza Legea Veche şi dorea să întemeieze Biserica doar pe învăţăturile Legii Noi. Mă refer mai curînd la evidenţa că relaţia celor două Testamente nu se reduce la înscrierea teofaniilor într-o succesiune temporală care delimitează istoria mîntuirii. E cert că Noul Testament actualizează, prin iconomia christică, făgăduinţele divine cuprinse în Scripturile ebraice. La fel de sigur e însă şi faptul că noua religie s-a universalizat, părăsind, odată cu sfîntul Pavel, orizontul sacralităţii etnice. Prin această dezmărginire, textul Noului Testament a intrat în dialog nu doar cu ereditatea semitică a colegiului apostolic, ci şi cu "tradiţia" (inclusiv spirituală) a Neamurilor. Găsim în lucrările Sfinţilor Părinţi din veacul al IV-lea mai mult platonism şi enciclopedie aristotelică decît spirit vechitestamentar. Fireşte că referinţele la Legea Veche abundă: personajele biblice sînt omniprezente, citatele din cărţile profetice, poetice şi sapienţiale ornează aproape fiecare pagină. Atît alexandrinii, cît şi antiohienii comentează pe larg, în cheie alegorică sau filologică, figurile majore "moştenite" din literatura iudaismului. Cultul, simbolismul veşmintelor liturgice şi emergenţa unei "conştiinţe arheologice" legate de Palestina biblică sînt tot atîtea legături incontestabile între autorii creştini - episcopi sau laici - şi ceea ce s-ar putea numi "genealogia sinagogală" a Bisericii. Dar viziunea subiacentă a Părinţilor (greci, ulterior latini) e profund marcată de (neo)platonism: lumea ideilor renaşte din baia botezului. Mitul peşterii se confundă cu ieslea din Bethleem. Dimensiunea elenistică a teologiei creştine din primele veacuri a fost complet ocultată în teologia postbizantină şi în cea scolastică tîrzie, ca şi în contextul războaielor confesionale din perioada Reformei şi a Contra-reformei. Atît lutheranismul, cu variantele sale calvine, sau "umaniste" (pe linia "compromisului" erasmian), cît şi Utopia modernă, prescrisă de Morus, au recomandat, expres ori difuz, revenirea la Vechiul Testament sau revenirea la Antichitatea clasică greco-romană ca pe tot atîtea moduri de a depăşi creştinismul instituţionalizat. Protestantismul e un neo-semitism fundamentalist, tot aşa cum Renaşterea, un neo-păgînism rupt de realitatea, morala şi ierarhia Bisericii Universale. Ambele clivaje şi-au proiectat tensiunea lăuntrică pînă în epoca modernă, continuînd să alimenteze, la nivelul "ciocnirii civilizaţiilor", energia negativă a dialogului contemporan dintre creştini, evrei şi... restul religiilor vii, deja marcate de "occidentalizare". Continuarea luptei dintre Athena şi Ierusalim, tradusă cultural printr-un pătimaş conflict al interpretărilor, explică, fără să justifice, mai toate litigiile din aria mediteraneană. E ceva de făcut? Din păcate, autorii care s-au ocupat de această chestiune au rămas prizonierii opţiunilor unilaterale. Chiar şi Simone Weil, care scria că "fiecare religie este singura adevărată", a privit platonismul ca pe un precursor organic al adevărului creştin, dar a redus iudaismul la o caricatură ostilă, în care exegeţii s-au grăbit să detecteze expresia tipică a "urii de sine"... Să sperăm că savanţii şi credincioşii celor două religii vor face pînă la urmă pasul către surmontarea acestei bimilenare neînţelegeri: secolul XXI se află abia la început.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.