Un torţionar, doi torţionari
Condamnarea definitivă a fostului comandant al lagărului de muncă de la Periprava, Ioan Ficior, este încă un pas către recuperarea trăsăturilor unui stat de drept care își merită numele.
Înainte de a argumenta, un bilanț sumar în legătură cu celebra „listă a celor 35“ lansată de conducerea anterioară a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Dacă, pînă în martie 2014, Institutul a depus trei sesizări penale, dintre care una de formă, în mandatul conducerii actuale au fost depuse cinci sesizări, la care se adaugă una din afara listei. Așadar, din 35 de potențiale cazuri, opt au fost trimise Parchetului General. Cel mai recent caz înaintat instanței este al lui Marian Petrescu, fost comandant al penitenciarului Galați, trimis în judecată la 9 martie 2017. Numărul celor decedați în timpul cercetărilor este de zece. Alte douăsprezece cazuri au fost suspendate pentru moment din lipsă de probe, iar la șase se mai lucrează.
Dacă primele două sesizări – cauzele Vișinescu și Ficior – s-au concretizat în tot atîtea condamnări definitive, fapt ce trebuie salutat ca atare, a treia depusă de fosta conducere a IICCMER a fost, cum spuneam, de formă. Este un model de manual cum se poate manipula inclusiv în materie de istorie recentă. De numele lui Florian Cormoș fiind legate unele dintre cele mai teribile amintiri din sistemul represiv comunist, plîngerea înaintată dorea să exploateze această faimă sinistră. Doar atît. Pentru că, pe fond, șansele ca dosarul să ajungă în instanță erau de la bun început zero, cel în cauză fiind deja condamnat de justiția comunistă pentru infracțiunea de „acte de teroare“ pe durata cît a fost comandant al coloniei de muncă de la Cernavodă.
Următoarele sesizări, făcute din aprilie 2014 încoace, au fost parțial zădărnicite odată cu moartea unora dintre cei vizați. Cazul Petrescu, deja amintit, a intrat pe rol într-o zi simbolică, 9 martie, ea fiind dedicată prin lege memoriei foștilor deținuți politici din perioada dictaturii proletariatului. Deja, prin includerea lui Theodor Sârbu pe lista sesizărilor penale, IICCMER a dat un prim semnal de lărgire a ariei în care trebuie căutați autorii crimelor comunismului. Inclusiv din perspectivă cronologică, o asemenea căutare nu se poate limita la deceniile 1950-1960, institutul lucrînd în prezent la cîteva mari dosare care acoperă perioada următoare, pînă în pragul schimbărilor din decembrie 1989.
La toate acestea să mai adăugăm cîțiva factori care încetinesc procesul de restabilire a dreptății în legătură cu victimele totalitarismului comunist. În primul rînd, nu avem o memorie arhivistică accesibilă în mod egal. Sînt cel puțin două fonduri importante care sînt încă filtrate de deținători: arhivele Armatei și cele ale Justiției. La acestea se adaugă viteza redusă cu care se înaintează în miile de pagini ale Securității, care a reținut enorm de multe date nerelevante și relevante la un loc, decelarea lor cerînd timp, nu doar discernămînt. Apoi, în ciuda numărului mare de victime ale fostului regim, România nu are încă un corp de magistrați specializați în materie, volumul de lucru concurînd cu complexitatea tematicii.
Una peste alta, șantierul justiției de tranziție este de durată, experiența, inclusiv din alte țări, precum Germania, arătînd că ne trebuie o respirație lungă și o viziune nepolitizată, peste toate interesele personale sau de grup. Pentru că miza, așa cum am sugerat de la început, este statul de drept, adică nu doar repararea, atît cît se mai poate, a unor abuzuri, ci perfecționarea acelor mecanisme care să împiedice pe viitor ca statul să devină dușmanul propriilor cetățeni. Pînă să ajungem în acel stadiu, să nu ne resemnăm că avem doar două cazuri de torționari condamnați. Este un început pe care sîntem obligați să îl continuăm spre binele copiilor noștri și ca semn de ultimă reverență față de cei pe care nu i-a apărat la vremea lor nimeni.
Radu Preda este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Foto: adevarul.ro
