Temenos - Prinţul Charles şi patrimonial -

Publicat în Dilema Veche nr. 296 din 15 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În 2005 am fost sunat de R.F., de la Ambasada Marii Britanii la Bucureşti. Trebuia să merg la Mănăstirea Horezu, pentru a pregăti, împreună cu o echipă britanică, vizita Prinţului Charles în România. Nu era prima şi nu avea să fie nici ultima, de atunci încoace. La Bucureşti m-am întîlnit cu secretarul Alteţei Sale şi cu comandantul gărzii sale personale. Doar al doilea era o persoană agreabilă, profund serioasă în misiunea sa de cartografiere a terenului, a obiectivelor de vizitat, a traseelor şi a posibilelor probleme de-a lungul lor. De primul nu mi-a plăcut decît atunci cînd şi-a cumpărat nişte coşuri de nuiele şi, mai tîrziu, cînd m-am întînit cu prinţul însuşi. Voi reveni. Nu ştiam despre ASR Prinţul Charles decît ce ştie toată lumea, plus lucrurile pe care le ştie, în plus, un arhitect care nu e din Marea Britanie. Una dintre primele cărţi pe care mi le-am cumpărat la Oxford a fost a sa A Vision of Britain. Din două motive. Primul este acela că ştiam despre acest volum din istoriile postmodernismului, de felul celei a lui Charles Jencks, cu ale sale genealogii şi sute de nume (de acolo aflasem şi despre arhitectura organică ungurească, pe care am reîntîlnit-o în 1991 în pavilionul Ungariei la Bienala de la Venezia). Al doilea motiv era acela că volumul avea un preţ redus. Asociat cu alţi postmodernişti istoricişti, de felul fraţilor Krier, Prinţul Charles scria despre o ţară reîntoarsă către un trecut medieval idealizat, cu aşezări construite din materiale naturale, joase, redus populate, un fel de teritorii "rurbane" de felul atît de pitorescului countryside britanic. Fraţii Krier au lucrat împreună cu prinţul şi la intervenţii istoriciste în mari oraşe din UK, iar ASR Prinţul Charles nu s-a sfiit niciodată să spună deschis ce crede despre cel puţin la fel de britanicul Hi-Tech arhitectural. A dus împotrivirea pînă la extrem, chiar: nu cu multă vreme în urmă, presa britanică a relatat cum un bun arhitect tehnicist a pierdut o comandă datorită intervenţiei contrare a prinţului, ceea ce este o eroare nu din partea iubitorului de arhitectură veche, ci din partea Prinţului de Wales, succesor la tron. Activitatea prinţului continuă să fie importantă şi în Marea Britanie, unde se construiesc comunităţi după principiile enunţate de Alteţa Sa (nu cu mult succes de public sau de critică, aş adăuga, postmodernismul istoricist fiind o direcţie expiată de douăzeci de ani şi mai bine, pe plan modial), ci şi în străinătate. Fundaţii pe care le patronează sau cel puţin le inspiră acţionează şi în România, după cum cu siguranţă ştiţi. Vizitele ASR în România sînt, cu toată discreţia cu care se desfăşoară, prilej de agitaţie în mass-media autohtonă. De data aceasta, urma să descindă la Horezu şi, de acolo, să vadă o parte din mănăstirile preafrumoase ale Vîlcei. Ceea ce noi am făcut a fost să explorăm trasee cu putinţă de parcurs pe jos de la Horezu la aceste alte lăcaşuri de cult ortodox. Am explicat, pe cît de bine m-am priceput, celor doi reprezentanţi ai ASR ce înseamnă Mănăstirea Horezu. Dintr-un lemn, Bistriţa, Arnota şi toate celelalte care merită şi trebuie văzute. Sinteza brâncovenească este la fel de "postmodernă" în sincretismul ei ca şi multe dintre teoriile prinţului. De asemenea, interesul său pentru confreriile de meşteri masoni operativi, a căror semnătură Vasile Lovinescu o vedea chiar în pictura bisericii de la Horezu, iar Radu Drăgan " în arhitectura palatelor de la Potlogi şi Mogoşoaia (în excelentul său articol "Au cunoscut meşterii lui Constantin Brâncoveanu secţiunea de aur?"), putea fi şi aici ostoit. Între două vizite la mănăstire, parcurgeam pe jos şi în pas forţat pădurile din jur, după sfatul localnicilor şi al GPS-urilor din dotarea echipei britanice, căutînd trasee de plimbare optime. Prinţul Charles are vocaţie de pelerin şi parcurge distanţe mari în marş forţat, folosindu-se doar de bastonul său celebru. Mărturisesc că şi renunţasem la ideea de a participa la asemenea marşuri, după ce le-am făcut pe primele două; mi-am jurat în barbă să îi aştept în maşină deşi, probabil, discuţiile cele mai interesante vor fi avînd loc tocmai pe traseu. Aşa am parcurs pădurile şi mănăstirile vîlcene în trei zile: eu " uşor nedumerit de lipsa evidentă de interes a celor doi britanici pentru arhitecturile dumnezeieşti pe care le vizitam şi le explicam, iar ei " preocupaţi de drumuri, logistică, programarea drumurilor şi toate celelalte, în strictă colaborare cu echipa SPP, alocată pazei prinţului în România. La întoarcere în Bucureşti, i-am dat secretarului prinţului cîteva dintre cărţile mele despre spaţiul sacru, cu rugămintea de a i le da prinţului, ca referinţă la contemporaneitatea temei pe care dorea să o exploreze. Eram convins, însă, după cum mi s-a părut de interesat musiu secretarul de ce îi spusesem pînă atunci, că ele, cărţile, vor ateriza în primul coş de gunoi de la Otopeni. După cîteva timp de la această excursie de documentare, am fost sunat din nou de R.F. De la ambasadă. Venise prinţul, în cel mai mare secret, la Horezu. Nu mai era nevoie de ghidaj, vizita avea să fie ceva mai scurtă decît se anticipase, dar eram, totuşi, invitat la o cină cu ASR. Mă rog. Se alesese praful de planurile mele de ghidaj. M-am prezentat în seara respectivă la Horezu. Mănăstirea era încuiată şi îşi îndeplinea cu cinste, încă o dată, rolul de fortăreaţă. Eram pe lista sepepiştilor, aşa că am intrat. Pentru că îi cunoşteam deja, am aflat cîte ceva despre vizită. Tot ce era de mîncare, absolut tot, mai puţin apa minerală, fusese adus în container din UK. Doi bucătari personali, valeţi, tot tacîmul. Escorta de prieteni cu care prinţul umbla prin variile sale drumeţii: un compozitor, un botanist, un istoric şi încă vreo trei-patru, mai degrabă companioni decît experţi în (alt)ceva. Ne-am scuturat mîinile la paharul de rigoare, în aşteptarea prinţului, care a apărut la ora cuvenită şi a stat de vorbă cu fiecare dintre noi cîteva clipe. Cu mine, îndrăznesc să spun, cîteva clipe în plus: citise cărţile trimise şi avea de lămurit cîteva detalii. Am vorbit pe tema arhitecturii religioase o bună bucată de vreme, eu explicîndu-i termenul de "retrofuturism" aplicat în proiectul catedralei patriarhale din 2002. Am mai vorbit atunci despre Temenos Society. Temenos înseamnă în greceşte bucată de pămînt decuplată de la utilizarea comună, spre a fi oferită unui conducător sau zeului. Prin extindere, este vorba despre un teritoriu sau spaţiu sacru. Dacă am înţeles bine " pentru că interveniseră şi alţii în discuţie ", era vorba despre un grup de studiu al geometriei sacre în relaţie cu arhitectura, religioasă sau nu. Dar poate că nu am înţeles bine, pentru că pe Internet nu am mai găsit, după aceea, nimic. Sau, poate, nu este dintre grupurile care ţin să fie prezente pe Internet, nu ştiu. În orice caz, pretind că am avut o discuţie încordată şi serioasă, vreme de jumătate de oră, cu un interlocutor extrem de competent şi de interesat de patrimoniul din România, între altele. Era de faţă şi directoarea de la Mihai Eminescu Trust. Dar, apoi, pentru că nu eram la seminarul de arhitectură religioasă şi patrimoniu, ci înainte de o cină, ASR a trebuit să îşi întreţină ceilalţi cîţiva oaspeţi români, dintre care cei mai proeminenţi erau Principesa Margareta şi Principele Radu. Masa a avut loc în trapeza mănăstirii şi am avut privilegiul de a sta chiar în faţa Prinţului Charles, care îi avea de-a dreapta şi de-a stînga sa pe principesa României şi pe Principele Radu. Acesta din urmă i-a povestit vizita Regelui Mihai I la festivităţile de la Moscova dedicate momentului 1945, unde regele, se pare, fusese extrem de bine primit, ca singur şef de stat din acea vreme încă în viaţă. În fine. Nu am făcut nici o fotografie, nu am nici o "dovadă" că m-am întîlnit cu Prinţul Charles. Cred că e o fiinţă specială; prinţii nici nu pot fi altfel. Extrem de cult şi de pasionat de cele ale arhitecturii, patrimoniului, tradiţiei, ASR este inspiratorul, uneori finanţatorul unor proiecte care sînt extrem de interesante în România. Cazul Viscri este binecunoscut, în acest sens. Nu ştiu de ce, aceste exemple nu s-au constituit, încă, în masă critică de natură să declanşeze o acţiune proprie de introspecţie asupra modului în care privim patrimoniul, al "nostru" sau al "altora" (saşi, maghiari). Cred că ideea cea mai importantă dindărătul acestor proiecte este aceea de community building: comunitatea însăşi trebuie să priceapă de ce sînt valoroase casele vechi (unele, nu toate), de ce trebuie ele păstrate, nu neapărat aduse la zi (dar nici ţinute cu orice chip în starea "originală") şi de ce patrimoniul trebuie să devină nu doar motiv de mîndrie individuală şi colectivă, ci şi good business.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic