Tablou retuşat

Propuneam nu demult ( Dilema veche nr. 164) un "tablou" al societăţii româneşti din unghi religios şi - ca orice bun fundamentalist reciclat - lăsam loc nostalgiei după grupurile umane a căror civilizaţie se fondează încă pe asumarea valorilor religioase. Nu mă gîndeam la civilizaţia Evului Mediu - acel formidabil spaţiu simbolic unde teologia şi politica şi-au celebrat mariajul cel mai fecund. Mă ducea gîndul, pur şi simplu, la UE 15, "vechea Europă", în aria căreia poţi culege - fie că evoci Spania, Germania sau Italia - multiple exemple de comportament social bazat pe ethosul evanghelic. ën acele "bătrîne" state - şi consolidate democraţii - nimeni nu mai e de acord cu simbioza criptobizatină sau cu sfada neoiacobină dintre religie şi societate. ënsă "fondul" proiectului politic, viaţa publică şi bunul simţ individual se alimentează din memoria creştinismului, încă viu la nivelul reprezentărilor colective şi al moralei curente. Mă plîngeam, apoi, de faptul că antropologia religiilor nu e consacrată în Universităţile româneşti, deplîngînd totodată evidenţa că investigaţia sociologică se orientează doar spre suprafaţa vieţii comune (politică, economie, practici de consum), în vreme ce adîncimea (relevată prin faptul religios) nu preocupă decît sporadic institutele de sondaje. Aspectul cel mai iritant, pentru mine, priveşte discrepanţa dintre masivitatea datelor statistice şi precaritatea comportamentelor dintr-o societate românească proclamat "ortodoxă", dar vizibil năucă, grosolană, ignorantă, violentă şi materialistă. ën vreme ce vechii europeni trăiesc un creştinism secularizat, noi preferăm sacralizarea mahalalei. Iată însă că dl Sorin Mitulescu mi-a trimis la Dv un răspuns ce mi-a fost retransmis pe mail. E doar vina mea că nu mi-am găsit răgazul de a-i scrie corespondentului meu, măcar pentru a-i mulţumi. O fac acum, după ce redacţia a publicat acel mesaj în pagina rezervată "dilematicilor de pretutindeni". Dl S.M. - cercetător la Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor - mă informează că situaţia n-ar fi chiar atît de sumbră. Există cîteva studii de sociologie a religiei, aşa cum s-au efectuat, chiar dacă sporadic, oarece anchete de profil. Pe scurt, domeniul prinde contur. Mă bucur foarte mult. Ba chiar aş vrea să completez bibliografia indicată de preopinentul meu prin recenta carte datorată lui Mirel Bănică ( BOR, stat şi societate în anii ’30, Editura Polirom, 2007) care participă, istoriografic, la acelaşi efort de recuperare academică şi curiculară. Din datele compilate în scrisoarea dlui Mitulescu reiese un lucru pe care aş dori să-l subliniez. Mă refer la confuzia axiologică a subiecţilor. La nivelul lui 1995, pe un eşantion de tineri, 80% se declarau creştin-ortodocşi, cu originala nuanţă că 42% dintre cei chestionaţi socoteau existenţa lui Dumnezeu ca fiind nesigură! La noi, poţi fi deopotrivă creştin-ortodox şi agnostic... ën ce priveşte legătura instituţională (dintre tineri şi BOR), observăm că, în ultimul deceniu, s-a produs o anumită intensificare a practicilor religioase (rugăciune, post, frecvenţă liturgică). Pe de altă parte, procentul celor care "au Dumnezeu" îl depăşeşte pe cel al "îmbisericiţilor", ceea ce atestă emergenţa unui grup teist rupt de orice mediere clericală. Eu, unul, - care de 15 ani bat monedă pe creştin-democraţia de factură occidentală - aş fi tare interesat dacă Agenţia unde lucrează stimabilul meu cititor ar face şi o anchetă pe seama relaţiei dintre creştinismul trăit al tinerilor şi aspiraţiile lor politice. M-ar interesa să ştiu dacă în mintea acestora există vreo alternativă autentică la fariseismul electoral, dacă tinerii surprind conexiunea dintre creştinismul ortodox şi amenajarea arenei civice, dacă percep valenţa comunitară a subsidiarităţii sau dacă văd în orgoliul de "breaslă" o bună unitate de măsură a solidarităţii dintre diferitele "corpuri" sociale. Oricum, sper ca virtualul rezultat al cercetării pe care o sugerez să fie mai bine mediatizat decît demersurile anterioare, păstrate mai curînd în eprubetă.