Stricaţi de rîs

Publicat în Dilema Veche nr. 238 din 4 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am crescut în cultul elitei. Mi s-a spus mereu că lumea e condusă de personalităţi. Că există oameni excepţionali, ridicaţi deasupra gloatei, şi că înzestrările lor proiectează liniile pe care se desfăşoară istoria. N-am crezut nici o clipă că rolul excepţiei conducătoare îi revine automat celui aflat la putere. Am înţeles, de timpuriu, că figurile eminente se luptă cu impostorii (sau cu profitorii arbitrari ai circumstanţelor) şi că, uneori, ele pierd bătălia. Nici la vîrsta cînd am fost vîrît cu sila printre "pionieri" n-am crezut, bunăoară, că N. Ceauşescu s-ar număra printre indivizii care modelează o epocă. El (şi "ea") se învredniceau doar cu distrugerea unor aşezăminte tradiţionale pe care le urau visceral. Răscoleau cu prostia lor ordinea fragilei societăţi româneşti. Pe scurt, cred şi astăzi că personalităţile care fac istoria trebuie să fie responsabile, generoase şi dispuse, la nevoie, să se sacrifice pentru binele comun. N-am atins "realismul" celor care susţin că nu există personalităţi pure, ci numai felurite combinaţii de inevitabil demonism. Privind efigia eroilor absenţi, îmi dau seama că s-ar putea să rămîn mereu dezamăgit. Dar sînt prea copt pentru a-mi schimba aşteptările. Se prea poate ca vremea personalităţilor veritabile să aparţină deja trecutului. Dacă marii lideri întîrzie să apară e şi pentru că naţiunea-stat s-a răsfirat într-o puzderie de categorii disparate. Fără un auditoriu coerent - şi fără clase suprapuse - corpul social se poate lipsi de un cap. Acum ne ascultăm doar "liderii de opinie": nişte spectre mediatice îndestulate cu faima căpeteniilor de galerie. Trăim sub dictatura efemerului, iar tirania senzaţiilor tari, care umflă & sparg pe loc baloanele actualităţii, nu oferă mediul în care vreo personalitate autentică să-şi poată afirma destinul. Prin simpla posibilitate de a o legitima, democraţia instituţionalizează mediocritatea. La rîndul ei, mediocritatea consacră populismul, adică pogorîrea în infernul josniciei exponenţiale. Din păcate, diluarea calităţii politice determină deriva (dacă nu chiar disoluţia) valorilor culturale. Nedespărţite în perioadele glorioase, cele două planuri se reflectă mutual şi atunci cînd se istovesc într-o comună decădere. În secolul al XIX-lea (pe care nu-l regret, deşi a produs o istorie mai selectă decît tot ce i-a urmat), Victor Hugo beneficia de funeralii naţionale. Acel model - poporul îşi deplînge corifeii - s-a perpetuat pînă "la porţile Orientului": Sadoveanu, Călinescu sau Arghezi au apucat, de pildă, să fie "conduşi" astfel, după ce ei înşişi conduseseră, multă vreme, concertul faptului comunitar. S-a mai celebrat un asemenea rit colectiv la moartea "seniorului" Corneliu Coposu. A fost acela şi singurul caz în care românii au deplorat pierderea unei personalităţi pe care, cu numai cîţiva ani înainte, o huiduiseră (sau cel puţin o lăsaseră să fie insultată oficial). La începutul noului mileniu, românii au din plin de ce rîde, dar nu mai au de ce şi pe cine să plîngă. Personalităţile au amuţit faţă de gălăgia bîlciului cotidian. Ultima dată cînd am perceput tragismul unei despărţiri pe care obştea o resimte ca atare a fost atunci cînd Horia Bernea s-a hotărît, inexplicabil, să ne părăsească. La mormîntul lui nu s-au grupat mase, dar emoţia a vibrat de o tangibilă tristeţe unanimă. Patriarhul însuşi l-a prohodit pe marele artist. De atunci încoace, spaţiul personalităţilor incontestabile a continuat să se restrîngă. I-am coborît de pe simbolicele lor promontorii, i-am izgonit de pe moşia lor de "boieri ai minţii" şi i-am luat cu "huo!", pe fondul neostalinist al corectitudinii politice... Lumina lor intrinsecă şi-a pierdut strălucirea "ecumenică" şi a început să evoce opaiţul de catacombă. În condiţiile acestui amestec de nesimţire şi amnezie, uitarea noastră ocultează deopotrivă prezenţa celor vii şi memoria celor duşi. Ne-am stricat de atîta rîs. Dilema veche, nr. 80, 29 iulie 2005

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?