Statul şi Biserica. Încă o clarificare conceptuală

Publicat în Dilema Veche nr. 697 din 29 iunie – 5 iulie 2017
Statul şi Biserica  Încă o clarificare conceptuală jpeg

Istoricii și politologii nu au ajuns la un consens privitor la nașterea statului modern, care se leagă fie de ideea de suveranitate (Hobbes), fie de ideea de contract social, fie chiar de ideea de raport între individ și comunitate (liberalismul) sau, dimpotrivă, de ideea existenței autonome a corpului social, care prin realizarea propriului țel istoric servește eventual individul (socialismul). Renașterea, reforma, umanismul și Secolul Luminilor sînt tot atîtea etape ale construcției conceptuale a statului modern, fie prin texte care au fost socotite ulterior determinante în istoria conceptului, fie prin mișcări politice (numite revoluții sau reforme) care au dus la o redistribuire a gestiunii puterii în cadrul societății. În centrul acestor analize stă un așa-zis fenomen istoric, foarte în vogă în istoriografia și antropologia istorică a secolului XX, despărțirea statului de Biserică.

Nașterea statului modern prin desprindere de îmbrățișarea sufocantă a Bisericii a permis hegelienilor din toate timpurile să promoveze o ideologie care a stat la baza multor operațiuni violente ale statului împotriva clerului și, mai larg, a comunităților creștine de orice fel. Avînd ca paradigmă istorică persecuția clerului catolic în Anglia reformată a lui Henric VIII sau a clerului refractar (cei care refuzau jurămîntul pe Constituția civilă revoluționară a clerului, condamnată de Papa Pius VI) din vremea Revoluției franceze, măsurile de secularizare din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX au culminat cu tentativele de eradicare a cultului creștin în toate revoluțiile sociale ale secolului XX și au avut drept cuvînt de ordine emanciparea statului întîi, iar apoi a societății, ca beneficiară a acestei reforme, de sub tutela sau din legătura cu Biserica.

În această dinamică progresistă s-a înscris ca o fază de tranziție, dar care și-a căpătat dreptul de a reprezenta o formulă politică sui generis, subjugarea sau controlul Bisericii de către stat, pentru a servi unei cauze naționale. Formula se schițează în monarhiile protestante ale Europei de nord, dar se conturează ca un fenomen general european prin reforma religioasă a lui Petru cel Mare în Rusia, prin concordatele impuse Bisericii catolice și prin crearea de Biserici naționale în noile state ale Europei de sud-est. În această nouă viziune socială, Biserica urma să răspundă unei nevoi sociale. Este evident însă că sociologul nu poate identifica social această nevoie. De ce are nevoie individul de „serviciul religios“ al Bisericii: pentru a ști că nu are voie să omoare, să fure, să înșele, să mintă sau să se căsătorească cu mama/tata, fratele/sora, mergînd pînă la al optulea grad de înrudire, sau să conteste fundamentarea juridică a ceea ce-i aparține și a ceea ce nu-i aparține? Sau acoperă serviciul religios o gestiune culturală a „stării de depresie obsesivă“ pe care creștinii o numesc rugăciune? Integrarea Bisericii în stat a fost un mijloc de control al Bisericii. Cu timpul, acest control, care a dus la impregnarea mediului cultural bisericesc de valorile iluminismului și ale modernității, s-a transformat în alianță obiectivă între Bisericile ortodoxe și statele naționale în fața competitorilor confesionali creștini, întîi catolicismul, cu formulele sale de uniatism, apoi protestantismele și mai cu seamă neoprotestantismele din ce în ce mai active de-a lungul secolului XX.

Este limpede că statul modern, în metamorfozele sale spre postmodernitate, nu a avut nevoie de creștinism pentru a-și elabora norma socială. Dreptul penal și cel civil, legislațiile privitoare la libertățile individului și, pe cale de consecință, la familie, făcînd obiectul unor permanente modificări și reajustări în funcție de evoluții politice și economice, transformările tehnologice și medicale, rolul ideologic al in-sti-tu-țiilor de învățămînt public au contribuit fiecare în parte și toate împreună la redefinirea umanității și, prin urmare, la modificarea normelor sociale. Transcendentul, insesizabil social, a rămas închis în zonă de intimitate a individului, cu dreptul de a se asocia în expresia culturală a unor practici intime.

Ceea ce rămîne însă din această evoluție contemporană este o separare marcată, întrucît construită pe conflict, dintre stat și Biserică. Termenii sînt însă foarte vechi, de aceea este important să știm ce ascund ei în etape istorice anterioare. În acest sens ne ajută o dezbatere intelectuală formulată cu maximă acuitate în scolastica occidentală (mai exact, între 1250 și 1350) despre ceea ce este particularitatea sau obiectul propriu de interes al Bisericii și al statului. Istoricul Alain Boureau identifică la un număr de autori scolastici preocuparea de a surprinde rolul și identitatea efortului de coagulare și organizare a societății pe un anumit teritoriu. Dacă Biserica are o misiune limpede trasată de interpretarea politică a viziunii augustiniene despre cele două cetăți, și anume acompanierea creștinilor în pelerinajul către Ierusalimul ceresc, cărui scop îi răspunde puterea seculară? Ce alte comunități intermediare se mai pot imagina pentru a răspunde unor obiective intermediare pînă la scopul ultim al existenței terestre, intrarea în împărăția lui Dumnezeu? Din distincție în distincție, autorii scolastici ajung să formuleze ideea unei comunități de supraviețuire, cu scopul de a asigura perpetuarea unei comunități pe un teritoriu. Corpului mistic al Bisericii îi este rezervată organizarea comunității de mîntuire. Supraviețuirea însă privește grupul uman sau, în termeni mai universali, specia umană, în timp ce mîntuirea privește individul. Comunitatea de supraviețuire este nucleul conceptual al statului modern, pe care Alain Boureau îl numește republican, nu în virtutea unei forme de guvernămînt, ci prin referință la res publica, adică ceea ce privește acel publicum (sau, pe grecește și cu circulație și în teoria politică bizantină, dêmosios) care formează comunitatea de supraviețuire. Separația ține de logică. Setul de norme de care are nevoie comunitatea de supraviețuire este ușor diferit de sistemul de valori al individului care își caută mîntuirea. Din statul republican medieval, cu o așezare geografică mai mult sau mai puțin fixă, dar care permite cimentarea unui sentiment istoric de apartenență la un grup uman, se formează statul-națiune, care a rămas paradigma dominantă pînă la recenta provocare a globalizării.

Traversarea secolului, a timpului, a istoriei nu este numai o problemă individuală. Nu numai relația individului cu Dumnezeu este marcată de scurgerea alterantă a timpului, ci și relația persoanelor umane între ele. Această relaționare interumană este de cele mai multe ori chiar modul propriu de intrare în scena istoriei a lui Dumnezeu. Deci mai mult chiar decît individul, grupul uman este condiționat, dar și potențat de trecerea timpului. Grupul uman și timpul sînt condițiile în care se lucrează mîntuirea, dar pentru ca acestea să fie favorabile operei salvatoare, la rîndul lor necesită o organizare în funcție de propriul obiectiv.

Această distincție nu a fost posibilă însă decît odată ce comunitatea de mîntuire se afirmase cu suficientă putere. Secolul al XIII lea este apogeul puterii seculare a papalității, de aceea distincția este necesară pentru a identifica în mod propriu cînd își exercita Biserica autoritatea ca o comunitate de mîntuire și cînd ca o comunitate de supraviețuire. Întrebarea care se pune în amonte de secolul al XIII-lea – și nu numai pentru Occidentul medieval – este cînd și cum s-a formulat teologic ideea unei comunități de mîntuire. Oricum, un mare progres pentru o dezbatere mai clară este să fi scăpat, prin formularea conceptului celor două comunități, de balastul ideologic atașat fenomenului istoric modern de separare a Bisericii și statului. 

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.