Spectacolul discreţiei

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Spectacolul discreţiei jpeg

 Notre Père qui êtes aux cieux, restez-y („Tatăl nostru care eşti în ceruri, rămîi acolo“), îşi începea Jacques Prévert poezia „Pater noster“. Drăguţ! „Tatăl nostru care eşti în ceruri, rămîi acolo. Iar noi vom rămîne pe pămînt, care e cîteodată aşa de plăcut...“. E aici expresia unei stîngi cochet situate faţă de religie. Dar dincolo de asta, poetul nu făcea decît să consemneze, cu un teribilism lejer, condiţia modernităţii tîrzii.

În varianta ei liberală, laicitatea nu contestă dreptul individului/grupului la credinţă, la raportarea faţă de un transcendent. Dimpotrivă, li‑l asigură. E treaba, e libertatea lor. Însă, în ce priveşte societatea mare şi ethos-ul ei, laicitatea înţelege să păstreze distanţa. Separaţia între cer şi pămînt trebuie să fie, politicos, dar fără compromisuri, stabilită, menţinută, respectată. Un asemenea pact de necomunicare face din Dumnezeu o referinţă eliminată din gestiunea societăţilor actuale şi chiar din mentalul comun. El nu mai e invocat, reprezentat, celebrat în acte care implică societatea mare. Nu mai are influenţă publică. Nu mai e prezent în mod afirmativ, ca un supremum care dă reperul – sau slujeşte drept justificare – pentru deciziile şi comportamentul unanim. Ca atare, nu mai e învestit cu vizibilitate, cu putere. Nu i se mai recunoaşte rolul unui dominus care veghează toate întreprinderile comunitare, le dă sens ultim, le cere socoteală, le pedepseşte rectificator erorile. Nu le mai „patronează“.

Categoria puterii – în accepţiunea ei socio-istorică şi politică – i-a fost retrasă. În această calitate mundană, ea e, de altfel, refuzată de Iisus în episodul dinarului (Luca 20, 21-25). În Occident, a început să fie chestionată încă din secolul al XIV-lea. Gînditori precum Marsilio din Padova şi Occam au distins, programatic, între autoritatea spirituală şi puterea temporală. Papalitatea şi clericii, reprezentanţi instituţionali ai divinului pe pămînt, nu aveau dreptul să dicteze în politica principilor, a suveranilor, a statelor. Cetatea terestră şi cetatea Bisericii erau metodic deosebite. Dar nu lipsite de comunicare, de tensiuni, de dialog sub cerul aceluiaşi principiu. Bizanţul a formulat, ritual şi simbolic, o distincţie întrucîtva, dar nu întru totul similară. În volumul -Empereur et prêtre. Étude sur le « césaropapisme » byzantin (1996), istoricul Georges Dagron analizează modalităţile prin care Biserica se afirma ca purtătoare a unei „ordini a harului“, a eschaton-ului christic deja prezent, pe cînd împăratul asuma un rol analog lui David şi lui Solomon, suverani ai Israelului vechi-testamentar, ceea ce însemna un popor religios în drum către sfîrşitul timpurilor.

Apoi, din secolul al XVII-lea, divinul a început să fie privat şi de putere explicativă. „Ipoteza Dumnezeu“ a devenit tot mai puţin necesară, pentru filozofi şi savanţi, cînd propuneau modele de funcţionare a universului. Din fericire, nici ideologia lui „Dumnezeu este cu noi“ – împotriva unui duşman, fie el chiar religios – nu mai are curs în lumea occidentală. Politic, social, cognitiv, Dumnezeu nu mai e prezent prin atributul puterii. Al unei puteri înţelese în sens comun, exterior, masiv, impunător. Laicitatea a eliberat, aş îndrăzni să spun, divinul de prestigiu social. În imaginarul tîrziu modern, chipul Lui precumpănitor nu este cel al suveranului ceresc, prea îndeaproape cuplat cu suveranităţi terestre, cu dominaţia temporală. Transcendenţa a fost distanţată de categoria forţei.

E ceea ce poate stîrni atenţia faţă de un alt tip de putere, dintotdeauna prezent în portretul divin. Părintele André Scrima amintea adesea de o linie de interpretare a termenului pantokrator, care de la stoici şi filozofia elenistică a trecut la autori patristici (Teofil al Antiohiei, Clement Alexandrinul, Origen, Grigore de Nyssa, Augustin). Pentru ei, pantokrator nu înseamnă „atotstăpînitor“, dominaţie exterioară, impresionantă, grandioasă. Înseamnă ceva mai puţin vizibil şi impunător, dar mai orginar. Cînd îl numim Pantrokrator, spune Grigore de Nyssa, trebuie să ne gîndim la El drept cel care „susţine în fiinţă toate lucrurile“, Dumnezeu atotţiitor. Ca omnitenens, divinul nu mai are strălucirea comună, imediat recognoscibilă a puterii, fastul ei afirmativ. Are o prezenţă radicală, aproape insesizabilă în evidenţa ei, asemenea luminii care nu poate fi văzută decît prin lucrurile pe care le luminează.

În Vechiul Testament (III Regi 19, 11-12), deosebirea între cele două tipuri de putere apare într-o expresie de mare rafinament poetic. În faţa proorocului Ilie – ameninţat de puterea regală –, Dumnezeu se refuză forţei „brute“ într-un extraordinar crescendo: „Iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărîma stîncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vînt lin şi acolo va fi Domnul“. Locul Lui de prezenţă e o subtila, uşoara, ascunsa „adiere“ a Duhului. E un tip de putere care se adresează interiorităţii, cere atenţia lăuntrică, adeziunea inteligentă, consimţirea. Se adresează nu colectivului, ci persoanei şi, prin ea, poate iradia în spaţiul public.

Laicitatea a desprins divinul de analogia cu sfera puterii în sensul ei curent, imediat. Iată ceea ce poate mobiliza conştiinţa religioasă să elibereze divinul de „sociomorfism“, de concepţii care îl văd potrivit unor categorii prea la îndemînă, drept intendent al treburilor/intereselor publice şi private, adică un Dumnezeu căruia i se conferă doar atîta transcendenţă cît să rezolve satisfăcător  problemele creaturii sale. Posibilitatea de a te raporta la divin prin spectacolul public al venerării sale, prin conformare la o normă socială de inspiraţie religioasă a scăzut sau a dispărut. Abordarea divinului prin exterioritate, prin aspectele lui manifeste, s-a diminuat.

Sigur că mesajul Bisericilor se poate auzi în spaţiul public, sigur că omul credincios poate participa potrivit principiilor religiei lui la treburile comunitare. Dar Dumnezeu acceptă, în societăţile noastre, o discreţie pe care nu a avut-o niciodată pînă acum.

Ceea ce putem contempla astăzi, în spectacolul societăţilor laice, este mai degrabă prezenţa lui inaparentă, transcendenţa lui foarte îndepărtată şi totodată ascunsă în substratul inimilor şi al lumii. Conştiinţei religioase i se dă acum de contemplat discreţia, „retragerea“, enigma unui Dumnezeu care acceptă să fie nu doar respectat şi invocat, ci şi ţinut la distanţă, lăsat deoparte, contestat, deşi „susţine totul în fiinţă“.

„Decapat“ de un chip prea mundan, de virtuţi prea terestre, de interese prea omeneşti, nu recuperează Dumnezeu un misterios, paradoxal tip de prezenţă: lăuntric şi transcendent, tăcut şi înalt semnificativ, ascuns şi pretutindeni de faţă? 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.