Spaţiu sacru: cursul scurt

Publicat în Dilema Veche nr. 107 din 9 Feb 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu sînt simple definiţiile unui concept volatil precum cel de sacru, necum pentru cel încă şi mai instabil, care desemnează un fel aparte de loc şi/sau de spaţiu. Dacă avem în vedere că religiosul, ca şi monstruosul - fără ca vreunul să se explice integral prin celălalt sau să i se substituie - pot da seama despre topoi ai irumperilor ininteligibile de alteritate radicală pe tărîmul lumii acesteia, atunci vom putea concede că tragedii de felul celei de pe 11 septembrie 2001 sînt întîlniri frontale cu sacrul şi că, rezultat din moarte, evacuarea acesteia, păstrarea pe verticală (în sus prin blocarea coridoarelor aeriene care l-ar traversa şi în jos prin evitarea lui de către tunele de metrou, la cererea asociaţiei victimelor) şi pe orizontală (prin trimiterea edificiilor pe periferie şi instaurarea memorialului pe amprentele turnurilor, acum absente), locul şi spaţiul care îl definesc sînt exemple "standard" de loc/spaţiu sacru. Nu trebuie să mergem mult mai departe decît Politica aristoteliană ca să aflăm cum cetatea, spre deosebire de orice altă formă de aşezare umană, are două caracteristici esenţiale; prima, legată de componenţa umană a cetăţii, îngăduie, ba chiar obligă la prezenţa străinului, a diferitului: a alterităţii. În acest caz, consumarea fricţiunilor, ca şi asumarea coabitării se petrec în interiorul zidurilor şi nu pe cîmpul de bătălie. Iată de ce locurile unde, nu de mult, s-au petrecut purificările etnice ale anilor nouăzeci, de vor fi fost vreodată oraşe, au decăzut la stadiul de biete aşezări umane. A doua caracteristică este fundarea cetăţii pe un "loc înalt", orice va fi însemnînd aceasta, în funcţie de traducerea pe care o citim. Indra Kagis McEwen, în Strămoşul lui Socrate. Eseu despre începuturile arhitecturii (MIT Press, 1997), carte din care am tradus pentru Dilema cu ani în urmă, construieşte o întreagă linie de argumentare pentru a dovedi că locul înalt nu este neapărat o funcţie de altitudine, ci, mai degrabă, una de profunzime. Locul înalt este, atunci, un sanctuar, un loc de pelerinaj, un loc neasemenea oricum, indiferent dacă diferenţa i-o conferă sacrul religios deja prezent şi permanentizat acolo, sau "simpla" stranietate prielnică vieţii (luminişul în pădure, oaza în deşert). Cum este făcut spaţiul sacru? În mod evident, există două clase diferite de teritoriu natural pe care poate fi aşezat spaţiul sacru: a) locul vizibil diferit, în datele sale intrinseci excepţionale, de ceea ce este împrejurul său, care, aşadar, se prezintă pe sine dintru bun început ca fiind un loc ales, ori "mîndru" (Alberti); b) locul a cărui "contaminare" cu sacru este invizibilă în mod curent şi evidentă doar pentru cei aleşi, cîtă vreme aparenţa lui naturală nu este diferită de ceea ce este împrejur. Este un loc sacru "camuflat", cu o vorbă a lui Eliade, într-un loc ordinar, fără trăsături excepţionale. Acest tip de spaţiu sacru trebuie scos din ascundere, dez-văluit - aletheic - prin ritualuri inaugurale, de consacrare a locului, care să îl şi descrie fizic, să îl stabilizeze şi să îl prezinte în vizibil şi pentru restul comunităţii. Cum aceasta? În trei feluri: 1) prin evidenţierea limitelor sale exterioare; 2) prin definirea centrului (omphalos, axă, arbore [al vieţii], munte etc.); în fine, în formă concentrată 3) prin folosirea ambelor procedee adineauri descrise. Aşezarea pe un astfel de teritoriu sacru sau sacralizat, consacrat, indiferent căreia dintre clasele descrise mai sus i-ar aparţine, presupune aşezarea rituală de markers pentru centru şi/sau limite, indiferent dacă acestea pre-există în chip natural sau nu. Cu alte cuvinte, caracterul de spaţiu sacru care rezultă din gestul aşezării în vederea locuirii este "blocat" în vizibilitate prin aceste ritualuri de consacrare. Centrul, limitele şi geometria internă a teritoriului menit aşezării sînt astfel apropriate de către comunitatea care se aşază. Există, în aşezările noastre, locuri care sînt constrînse să devină sacre, alese fiind să găzduiască un lăcaş religios din motive independente de trăsăturile lui geo-morfologice sau de "înălţimea" sa. Oraşul se va fi format deja, iar lăcaşul de cult, din varii motive, a întîrziat să ocupe locul privilegiat al centrului. Multe, mai toate lăcaşurile de cult construite după 1989 suferă de această silnică fundare, decisă fie după regulile "sacrosante" de urbanism (ce pseudo-disciplină desacralizată, modernistă!), fie prin gesturi politice mici (vezi plimbarea cu targa prin Capitală a locului viitoarei catedrale patriarhale). O asemenea alegere silnică pune sub semnul întrebării destinul ulterior al lăcaşului de cult. Există însă şi interpretări "utopice" (ou-topos, fără loc) . ale perspectivei creştine despre aşezarea bisericii, potrivit cărora întreg pămîntul este la fel de sacru şi, deci, aşezarea unui lăcaş de cult ar putea fi chiar aleatorie, nefiind necesară pre-existenţa unui heterotop pentru a putea odihni pe el lăcaşul de cult. Or, în absenţa unei viziuni sistematice a teologiei asupra acestui subiect, putem doar construi ipoteze, din aproape în aproape, pornind de la datele existente. Sf. Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre un raport "vertical" între spaţiile bisericii, unde hieration-ul (vechiul nume al altarului actual, pe atunci ne-despărţit vizual - prin iconostas - de credincioşi) este cer pentru naos. Or, o asemenea descendenţă pe axa calitativă a spaţiului face din locul aşezării bisericii o proiecţie a cerului, reprezentat simbolic în naos prin icoana Pantocratorului. Cu alte cuvinte, deşi există perspective divergente asupra necesităţii unui loc sacru pentru ctitorire, dacă se poate trage cu săgeata şi, deci, se poate construi randomizat, oriunde aleg destinul, "mărimile" zilei sau planul de urbanism general, cu toţii va trebui să concedem că, pentru mai multă siguranţă, consacrarea locului precede orice gest de construcţie, prin alegerea şi delimitarea simbolice ale amplasamentului. Pe tărîmul religiosului, figura emblematică de loc/spaţiu sacru este templul. Descompus în factori primi, acesta - indiferent de denominaţia religioasă - conţine cel puţin următoarele componente: 1) teritoriul pe care îl ocupă cel ce se roagă (individ sau congregaţie); 2) un spaţiu interior, devenit sacru prin "contaminarea" sa cu prezenţa (numelui) respectivului (Dumne)zeu înăuntru, în timpul ceremonialului de consacrare, de oferire, de jertfă; 3) un model transcendent (de pildă templul din Ierusalimul ceresc), a cărui proiecţie cît mai fidelă templul de "jos" este sau trebuie să aspire a fi; 4) un canal vertical de comunicare între "original" şi "copie", pe care ritualurile celebrate în orice templu sînt menite a-l ţine deschis (în cazul bisericii ortodoxe acest canal este ochiul divin care inspectează din turla principală spaţiul sacru). Trebuie să mai existe interpretare contemporană a temei spaţiului sacru şi după Otto, Heidegger, Eliade, Wunenburger. Există, bunăoară, cercetători care evidenţiază tipuri de spaţiu sacru care nu sînt stabile, fixe, perene, aşa cum le regăsim în operele celor citaţi. Există intervenienţi neaşteptaţi în chestiunea ilustrării sacralităţii, precum Michel Foucault (vezi textul său Altfel de spaţii). Nu este vorba neapărat de o sacralitate de observanţă strict religioasă, ci, mai degrabă, de alteritatea radicală în mediul citadin. Odată cu căderea comunismului, există în multe dintre ţările Europei centrale şi sud-estice un interes renăscut în facerea şi utilizarea de spaţii religioase comunitare. Multe comunităţi au construit lăcaşuri noi de cult (România, Ungaria, Serbia, Bulgaria), le-au restaurat pe cele deteriorate şi chiar îşi încearcă forţele în construirea de catedrale. BOR, ortodoxie autocefală fără cathedra pentru patriarhul ei, şi-a propus suplinirea acestei lipse prin concursurile din 1999 şi din 2002. Primul a fost slab organizat. Al doilea a fost sabotat de către Guvernul Năstase, de către breasla arhitecţilor prin reprezentanţii ei aleşi şi/sau prezenţi în juriu şi de - manipulată şi manipulantă - BOR însăşi. Procesul de "căutare" a unui amplasament continuă încă şi în 2006, iar BOR trebuie să inventeze fiecărui amplasament oferit (sau nu) cîte o poveste justificatorie, o genealogie teleologică. E de sperat că dezbaterile teologice şi recentele filosofii ale artelor şi ştiinţelor, mai cu seamă ale ştiinţelor umane, vor informa această renaştere a interesului pentru spaţiul sacru. Poate că şcolile de arhitectură se vor adresa şi acestui program arhitectural extrem de vivace în ultimul deceniu, fiind pregătite să întîmpine încercarea pe care o presupune ilustrarea contemporană a unei tradiţii bimilenare, cea creştină, într-o variantă reconstruită întreolaltă, în spirit ecumenic, avînd drept model "retrofuturist" tradiţia de dinaintea schismei, a primului mileniu creştin. E de sperat, la noi cel puţin, că intelectualitatea "generoasă", "bonjuristă", dar deocamdată prea puţin exersată în construirea de modele de societate plauzibile, va deveni - din critic fără discriminare a orice vine dinspre biserică - un partener al bisericilor şi al acelor arhitecţi preocupaţi de actualitatea temei, cel puţin în eforturile lor - combinate! - de a aduce în prezent tezaurul tradiţiei - ocultat după o devastatoare, sălbatică şi totalitară modernitate - deschizîndu-l pentru devenirea lui viitoare, căreia trebuie să îi adăugăm un strat contemporan măcar comparabil.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

tren cersetori pitesti foto primaria pitesti jpg
Tren cu 90 de cerșetori oprit de polițiști la Pitești. Jumătate dintre ei primesc ajutoare sociale
O amplă acțiune a polițiștilor împotriva unei rețele de cerșetorie a avut loc sâmbătă, 1 octombrie, la Gara Sud Pitești. Cerșetorii veneau constant la Pitești și își făceau veacul în centrul orașului și pe lângă mai multe biserici.
Relaţia dintre Rusia şi Germania FOTO SHUTTERSTOCK
Germania „este în război” cu Vladimir Putin, consideră ministrul german al Sănătății
Ministrul sănătăţii din Germania, Karl Lauterbach, s-a abătut de la linia guvernului condus de cancelarul Olaf Scholz şi a apreciat că ţara sa ''este în război" cu preşedintele rus Vladimir Putin, respingând cu aceste cuvinte o propunere privind acordarea de garanţii Rusiei potrivit cărora Ucraina.
taul mare rosia jpeg
Cum arată fisura din barajul de la Roșia Montană. A fost chemat un expert pentru o soluție tehnică
Situația la Roșia Montană continuă să fie critică. La fața locului a ajuns și secretarul de stat Raed Arafat. A fost chemat un expert pentru a oferi o soluție tehnică.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.