Soarele diurn, soarele nocturn
Simbolismul religios al carului şi cailor este atestat în Rig-Veda (cca 1500 î. d. H., Cf. Jean Filliozat, Les Philosophies de lâInde, Paris: Presses universitaires de France, 1970, p. 7.), în relaţie cu opoziţia dintre Soarele Divin, Savitri, animat şi condus de Varuna de-a lungul traiectoriei sale pe bolta cerului, pe de o parte, şi Yama, zeul care stăpîneşte împărăţia morţilor, pe de altă parte. În sens ritualic, "a construi carul unui zeu" înseamnă a-i pregăti şi oferi un sacrificiu: "Aşezaţi în jurul căminului, oamenii pregătesc carul zeului (Indra) strălucitor, pur şi rapid, în timp ce pe cer strălucesc focurile dimineţii. La acest car au fost înhămaţi cei doi armăsari, frumoşi, strălucitori, impetuoşi, roşiatici şi vrednici să poarte un erou." (Cf. Rig-Veda, I, I, VI, 1-2, A. Langlois - trad., Rig-Véda ou Livre des Hymnes, Paris: Librairie dâAmérique et dâOrient Jean Maisonneuve successeur, 1984, p. 44.) Cosmologia indiană arhaică postula că soarele nu părăseşte cerul, pe durata nopţii, ci că, odată ajuns la destinaţia sa occidentală cu o faţă luminoasă, el se reîntoarce pe aceeaşi cale spre Orient, cu o faţă întunecoasă, care emite "raze negre", pentru a-şi redobîndi faţa luminoasă, în momentul răsăritului. Rig-Veda, I, III, III, 4-6 descrie magnifica trecere dioscură a Soarelui Divin: "Savitri a urcat în acest vast car ce înaintează spre noi, atotstrălucitor, încărcat cu podoabe de aur, tras de bidivii îmboldiţi cu o ţepuşă de aur, Savitri, cel care răspîndeşte mii de lumini, demn de omagiile noastre, înzestrat cu virtutea de a respinge propriile sale raze întunecate. Pe durata nopţii, caii săi negri îşi întind picioarele albe şi aduc lumina oamenilor într-un car construit din aur. Dinaintea carului Divinului Savitri se ridică deopotrivă muritorii şi toate fiinţele create. Din cele trei lumi (dyavas), două aparţin împărăţiei lui Savitri, iar cea de-a treia este reşedinţa lui Yama şi locuinţa morţilor. După cum carul este susţinut de osie, tot ceea ce este nemuritor se întemeiază pe soare". (Cf. Rig-Veda, I, III, III, 4-6, Langlois, Rig-Véda, pp. 63-64.) Jugul reliefează robusteţea carului, în acelaşi fel în care sufletul se revelează drept temei ontologic al fiinţei omeneşti. Peregrinarea sufletului între viaţă şi moarte afirmă continuitatea ontologică dintre viaţă şi moarte. Sufletul vine din împărăţia lui Yama pentru a sărbători apogeul vieţii: "Asemenea funiei cu care se leagă jugul unui car, pentru a fi întărit, sufletul te susţine pentru viaţă, pentru existenţă, pentru o dezvoltare fericită. (...) Eu sînt sufletul lui Subandhu (cuvîntul Subandhu are sensul de "rudă bună" şi reprezintă un epitet al lui Varuna sau Agni.), şi vin din împărăţia lui Yama, fiul lui Vivaswan, pentru viaţă, pentru existenţă, pentru o dezvoltare fericită." (Cf. Rig-Veda, VIII, I, XV, 8-10, Langlois, Rig-Véda, p. 547.) Înţelepţii (rishis) care au dobîndit cunoaşterea vedică au devenit invulnerabili faţă de puterea aneantizatoare a lui Yama, au cîştigat cerul, s-au identificat cu esenţa ontologică universală care dezvăluie consubstanţialitatea inefabilă dintre viaţă şi moarte, au fost metamorfozaţi, datorită întîlnirii ritualice cu Yama, în călători spre soare, în paznici ai soarelui: "Vino spre aceşti rishis pe care pietatea ardentă i-a făcut invincibili, care au cîştigat cerul şi au obţinut renumele. (...) O, Yama, vino spre aceşti rishis înţelepţi şi austeri, abili întru sfintele îndeletniciri, care, născuţi în sînul pietăţii ardente, se avîntă spre soare, în calitate de paznici ai soarelui." (Cf. Rig-Veda, VIII, VIII, XII, 2-5, Langlois, Rig-Véda, p. 603.) Aşa cum Soarele Divin se manifestă ca soare strălucitor şi soare întunecat, sufletul nemuritor al unui rishi rămîne identic cu sine, invincibil, atît în timpul trecerii prin spaţiul vieţii, cît şi în timpul trecerii prin spaţiul morţii. În context vedic, Soarele Divin este simbolizat, de asemenea, prin calul (aswa) menit metamorfozei ontologice sub-tinse de sacrificiul calului, aswamedha. Graţie acestui rite de passage, calul sacrificat prin imolare şi ardere devine un cal celest, devine însuşi soarele care, sub înfăţişarea unui cal solar, parcurge cu rapiditate bolta cerului, în ambele sensuri. Prin imersiunea ritualică în universul tanatologic, aswa trece din împărăţia zeului Yama în împărăţia zeului Agni, iar principiul focului îl învesteşte cu puterile şi atributele focului solar, care poartă carul în care se află Indra, însoţit de ceilalţi zei ai pantheon-ului indian: "Yama l-a dăruit lui Trita (Zeul Agni, focul sacrificiului), iar acesta i-a dăruit un car. În acest car, Indra a urcat cel dintîi, iar Gandharva (Gandharva reprezintă soma, băutura ritualică a cărei strălucire reflectă lumina soarelui diurn.) a luat frîiele, pe care soarele i le-a împrumutat. (...) O, armăsar divin, în urma ta sosesc muritorii, împreună cu carele lor, cu vacile lor, cu plăcerea dăruită de tinerele fete. (Metaforă care exprimă darul divin al unei posterităţi numeroase.) Toate fiinţele îţi caută bunăvoinţa, iar zeii ar dori să aibă o putere egală cu a ta. Coama sa este de aur, iar picioarele sale sînt iuţi precum gîndul. Indra însuşi a coborît, iar zeii s-au reunit pentru a consuma holocaustul celui care, cel dintîi, a încălecat calul (celest). (...) O, armăsarule, trupul tău înaintează pas cu pas, dar gîndirea ta este iute precum vîntul. (...) Calul a ajuns la locul sacrificiului, cu un aer gînditor, cu sufletul încredinţat zeilor." (Cf. Rig-Veda, II, III, VI, 1-12, Langlois, Rig-Véda, pp. 145-146.) (va urma)
