Răs-cruce

Publicat în Dilema Veche nr. 135 din 25 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sporeşte constant numărul celor ce se declară învinşi de războiul româno-român. Viaţa noastră e deformată de patologia unui civism exasperat, prin care ne revărsăm frustrările şi distribuim anateme, fără să putem ajunge, dacă nu la consensul mereu suspectat, măcar la un proiect social cu susţinere majoritară. Însăşi libertatea de exprimare - şi uşurinţa accesului la public - alimentează cacofonia opiniei sau dispersia criteriilor, cu urmarea că opţiunea funcţionează inevitabil ca negaţie: negaţia de sine a indivizilor, pe fondul urii de sine a întregului colectiv. Există în această fibrilaţie o seamă de argumente deopotrivă volatile şi imparabile. Simţim - cred - că ne aflăm la o răscruce majoră. Că "aşa nu mai merge". Mi-e însă tot mai limpede că imperativul schimbării transcende, acum, alternanţa partidelor la guvernare sau încheierea tranziţiei, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană. Alte chemări au rămas nesoluţionate, alte aşteptări îşi caută, de prea multă vreme, întruchiparea. Oricîtă repulsie am resimţi faţă de conţinutul şi actorii din mass-media, nu avem curajul de a ne retrage din acest joc, fără sentimentul că am pierde, ca atare, miza pe care el o maschează: reabilitarea unei societăţi obosite, care poartă sarcina toxică a prea multor aberaţii de principiu. România de astăzi plăteşte frivolitatea de a fi preferat măsurilor radicale - dictate în consecinţa oricărei revoluţii - jumătăţile de măsură ale compromisului facil, asortat cu iluzii iresponsabile. A existat din start nucleul unei opoziţii anticomuniste motivate şi pertinente, dar el a fost constant acoperit prin vacarmul demagogic, întreţinut de fosta nomenclatură. În prezent, centrul opoziţiei faţă de remanenţele comunismului s-a deplasat dinspre elita de tip nicasian către noile elite administrative şi culturale, de formaţie postmodernă şi (preponderent) liberală. Normal ar fi fost ca înţelepţii ultimei generaţii umaniste să predea ştafeta şi să rămînă în joc, pe post de consilieri anti-derapaj. Din păcate, relaţia dintre nicasieni şi postmoderni a fost tematizată polemic şi confundată cu adevăratul cîmp de bătaie, astfel încît energiile & competenţele celor două tabere nu au colaborat la decomunizarea profundă a ţării, cît pentru deturnarea atenţiei dinspre agenda transformării sociale autentice înspre reformularea... ierarhiilor de prestigiu. Străvechea noastră incompetenţă civică s-a răzbunat, erodînd astfel prestigiul condiţiei intelectuale şi limitîndu-i drastic marja de manevră simbolică. Poate că transcrierea analitică a eşecului asupra căruia glosez are darul de a iniţia o terapie de grup menită să favorizeze reinventarea clasei intelectuale, pe măsura viitorului nostru context european. Desigur că, privită dinspre Occident, actuala cernere morală a personalităţilor publice - în funcţie de raportul fiecăreia cu Poliţia politică a comunismului - poate fi numită "vînătoare de vrăjitoare" sau "isterie colectivă" (aşa cum o face pînă şi o publicaţie de dreapta, precum Le Figaro). Nu putem neglija un asemenea risc. Dar riscul cel mai grav, după mine, constă în acţiunea fără scop comunitar precis. Dacă ne vom limita la tratarea zgomotoasă a "cazurilor", vom demoniza figura cîtorva impostori, dar nu vom crea premisele unei societăţi care se situează, prin standardele sale publice, la antipodul sistemului comunist. Ca să nu ne simţim asemenea unor comisari ideologici stalinişti, care decid la gazetă - prin înfierări corespunzătoare - viaţa şi moartea civică a "duşmanilor" desemnaţi ca atare, avem datoria să accentuăm latura pedagogică a procesului de purgaţie prin care, în sfîrşit, trecem. Democraţia însăşi trebuie consolidată în urma acestui proces. Or asta implică nu doar foşti securişti şi turnători, mutaţi din centrul arenei publice şi acoperiţi de blamul populaţiei pe care abjecţia lor a expus-o nu de mult la toate abuzurile, cît vinovaţi care asumă lăuntric propria culpă, în timp ce resimt iertarea condiţionată a societăţii din care au dreptul să facă parte. O asemenea culpă devine cu adevărat usturătoare doar dacă vinovatul nu rămîne singur.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?