Primul orientalist român: Constantin Georgian
În numărul din octombrie 1876, periodicul savant condus de B.P. Hasdeu Columna lui Traian anunța începerea unui curs liber de sanscrită la Universitatea din București. Cel care îl propunea, Constantin D. Georgian, fost student la École des Hautes Études, doctor la Leipzig și membru al Société de Linguistique, se afla la Berlin, unde pregătea ediția critică a unui tratat sanscrit de poetică, Rasamañjari al lui Bhanudatta Misra. Era, așa cum îl vedeau marii săi profesori, Abel Bergaigne, Arsène și James Darmesteter, Gaston Paris, Philippe-Édouard Foucaux, Fr. Albrecht Weber, un savant matur și, totodată, pentru cultura română, o speranță de sincronicitate cu tot ce se petrecea major în orientalistica europeană: de la lingvistică la religii comparate. Cursul avea să înceapă în 1877, dar Georgian nu va putea întemeia la Universitate ceea ce competența sa ar fi impus. Va fi suplinitor de latină la Seminarul Central din București, unde îi va avea elevi, printre alții, pe Teodor Iordănescu – care va deveni el însuși orientalist – Simion Mehedinți și Irineu Mihălcescu.
De o discreție pe care doar pasiunea sa pentru studiu o egala, Georgian avea să lucreze traduceri din sanscrită și persană, rămase inedite, să țină prelegeri despre Importanța studiului limbii sanscrite, Locul și importanța literaturii vedice în istoria civilizațiunii sau Scepticismul în Persia în secolele al XI-lea și al XII-lea. Publică, în 1878, Universalitatea principiilor religiunii creștine. Studiu de religiune comparată și continuă să trezească în elevii de la Seminar, după cum avea să-și amintească Mehedinți, conștiința că „de aceea erau în bibliotecă și pe la librari cărți latinești, ca să fie cetite, cum cetești dimineața știrile de la gazetă“. Se stinge prematur, în 1904, lăsîndu-și biblioteca și arhiva Academiei Române.
În anii ’60 este redescoperit de indianistul Arion Roșu, pe atunci bibliotecar la secția de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române, care va publica în ’66, la Berlin, cel dintîi studiu despre opera de predecesor al lui Georgian. După 30 de ani, arhiva este redeschisă și studiată în detaliu de Eugen Ciurtin, discipol al marelui savant Arion Roșu, rezultînd un amplu articol în primul număr al periodicului Archaeus. Studii de istorie a religiilor – Études d’histoire des religions (1997). La distanță de încă 20 de ani, Constantin Georgian începe să iasă cu adevărat din uitare: odată cu apariția volumului Opere asiatice inedite. Paris-Leipzig-Berlin-București, 1872-1904 (I), sub egida Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române, avem, grație erudiției imbatabile și luxuriante a lui Eugen Ciurtin, cea dintîi ediție critică a operei primului orientalist român. În peste 200 de pagini de studiu introductiv la editarea notelor de curs despre Importanța studiului limbii sanskrite și la Corespondența lui Georgian (mai ales cu marele românist ceh Jan Urban Jarník), Eugen Ciurtin ne propune o biografie intelectuală pe fundalul constituirii imaginii Asiei în cultura română. Este un tur de forță asupra contextului european al indianisticii și orientalisticii secolului al XIX-lea, unde Georgian se formează în cel mai acurat spirit de cercetare și asceză savantă. Căci acest reprezentant al „junimii“ lingvistice a Leipzigului și a Europei (p. 53) nu se dedică limbilor asiatice pentru că „ar fi fost atras de o lume fantastică“, ci „considerabil mai echilibrat, el este gata – cerebral, filologic, tehnic – să-și asume descoperirile științifice ale timpului său, să le ducă mai departe și să le planteze în contextul românesc al epocii“ (p. 219). Restituirea pe care ne-o propune Eugen Ciurtin răspunde unor deziderate formulate de mari nume: de la Arion Roșu la Cicerone Poghirc și Dan Slușanschi, care redactase fișe pentru un Dicționar al orientaliștilor români. Ediția de față cuprinde mai ales această sinteză așteptată și evaluarea preocupărilor românești de orientalistică de la marele colecționar Constantin Oltelniceanu la primul orientalist român, construită riguros pe ambii versanți: un secol al XIX-lea românesc mai puțin frecventat, pasionat de Asia, văzut dinspre erudiția filologico-istorică europeană. Călători, savanți, biblioteci se intersectează într-o istorie pasionantă a redescoperirii Orientului. Ediția monografică oferită de Eugen Ciurtin e, neîndoios, o împlinire: un act de dreptate, de continuitate culturală rară și, poate, o rupere a nenorocului indianisticii românești de care Eliade îi amintea lui Arion Roșu cu melancolie.
