Prima casă, ultima casă

Publicat în Dilema Veche nr. 628 din 3-9 martie 2016
Cum am trăit Păltinișul jpeg

Revin cu o față de „veteran“ în paginile Dilemei vechi, unde am susținut în trecut alte două rubrici. Și mă bucur să o fac, întrucît nu mi-am schimbat convingerea că adevărata inteligență evită pe cît posibil extremismele. Părinții cappadocieni – acești neoplatonici în hai­ne episcopale – adoptaseră deviza delphică meden agan („nimic prea mult“). Nici această nouă serie nu va păcătui prin exces, cel puțin cantitativ: am convenit să vă propun, bilunar, un text mai curînd scurt, pe teme de „actualitate“ religioasă. Aici o spun răspicat: sînt puține șanse să cîștig acest pariu! O dată pentru că faptului religios îi corespunde un timp sacru, adică separat de iureșul anecdotic al actualității în sens jurnalistic. Apoi pentru că-mi place să plec, inductiv, de la detaliul local ­către aproximarea unui sens de cuprindere mai generoasă. Atunci cînd te așezi în spațiul credinței, devii mai tacticos și  mai reflexiv. Firește că asta nu-ți orbește privirea de toate zilele, aceea de individ postmodern, prins în rețea și tot mai puțin „amabil“ (sau doar atent) cu „cele sfinte“. Voi căuta, așadar, media dintre reportaj și analiză, mișcîndu‑mă pe frontiera dintre observația participantă și detașarea lipsită de orice ambiții predicatoriale.

Tocmai am văzut pe Facebook un videoclip: cutare pensionar dintr-un oraș provincial dînd roată unei firme de pompe funebre, sugestiv intitulat: Ultima casă. Omul sărută plin de pietate o icoană trasă la xerox și lipită pe ușa de termopan alb… În timp ce clipul curge, citești comentariul făcut de un tînăr oripilat la gîndul că moșii ăștia bigoți s-ar putea să ceară, în curînd, arderea cuiva pe rug. Iată întîmplarea din mediul virtual care trădează ruptura cît se poate de reală între generații, moduri de viață, percepții asupra religiei.

Scena relatată ne arată o Românie a săracilor care se refugiază în pietate ca unic resort consolator. Partea mai în vîrstă, prost sau deloc adaptată la lumea postcomunistă, pe care n-a străbătut-o decît în termenii marginalizării, ai iluziei politice înșelate și ai declinului biologic. Dar ne mai arată ceva: cealaltă Românie, ruptă de tradiție, instalată în poncifele unui neopozitivism progresist, agnostic, de „stîn­ga“. Două limitări care se înfruntă pe un cont de Facebook! Căci și vîrstnicul filmat (fără să știe), și exegetul digital greșeau prin lipsa lor de măsură. Primul atribuia unui oficiu de pompe funebre pres­tigiul mistic al lăcașului de cult. Celălalt se considera suficient de sigur pe certitudinile sale sumare pentru a-l privi pe homo religiosus ca pe un anacronism. Aș spune că aceste două Românii trebuie reconciliate, respectiv aduse la limanul îngăduinței și al plusului de înțelegere. Și nu pledez astfel pentru tolerarea condescendentă a „bătrînetului“ bisericos. Pentru că există și tineri cu porniri fundamentaliste, gata să ia de sus și să-i condamne tocmai pe cei de vîrsta lor, neduși la biserică. Pe scurt, ce întîlnim în exemplul dat azi e tocmai graba de a judeca, urît asociată cu lipsa compasiunii față de umanitatea celuilalt.

Deriva acestor „continente“ ar agrava fracturile pe care societatea românească le suportă oricum: cele partizane, create de competiția politică, acelea educaționale, economice sau legate de ceea ce aș numi „ratarea urbanizării la orașe și sate“. E drept că fisura dintre partea secularizată a tineretului urban și pietismul excesiv al multor pensionari nu stă doar în prejudecată, superficialitate și ispita condamnării unui țap ispășitor: cele două categorii au o agendă total diferită. Unii vor stat minimal și regim libertarian, alții vor stat providențial și suprareglementare socialistă. Fiecare îl privește pe celălalt ca pe o piedică în calea propriilor obiective. Altfel spus, tensiunea e mai curînd politică (adică legată de organizarea cetății) decît metafizică sau spirituală. Văd aici un alt efect colateral (și nu mai puțin deplorabil) al crizei în care a intrat democrația reprezentativă.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?