Poveste cu elefant

Publicat în Dilema Veche nr. 830 din 16 - 22 ianuarie 2020
Poveste cu elefant jpeg

Credinţa ne spune că spaţiul ei propriu e interioritatea, că acolo e de căutat Interlocutorul dorit: în interioritatea omului şi a lumilor deschise către Ultim. Ceea ce ţine de sensibil, de evidenţa brută, de suprafaţa lucrurilor e insuficient, prea strîmt pentru a putea găzdui statura divinului şi întîlnirea cu El. La limită, „lumea“, în materialitatea ei grea, poate ajunge obstacol: te ţine captiv în formele ei limitative, nu îngăduie transparenţa spre transcendent.

Atunci, din perspectivă religioasă, lumea, exterioritatea sînt doar de străbătut, de lăsat în urmă? Nu pot avea ele nici un sens spiritual, nici o valoare? Nu ai faţă de ele datorii, reflecţie, faptă de împlinit? Evident, lucrurile nu stau aşa. Sensibilul, imediatul lumii de aici pot semnifica, pot simboliza logica teritoriilor de dincolo, le pot recepta mesajele. Fapta omului poate iradia în imediat ceva din libertatea plină de responsabilităţi a interiorităţii.

În fond, articularea între sensibil şi lumile de dincolo dă una dintre tensiunile definitorii ale religiilor; e una dintre problemele centrale ale gîndirii spirituale de pretutindeni. (Iar studiul soluţiilor pe care diferitele tradiţii le dau acestei articulări reprezintă, după mine, ceea ce oferă mai interesant antropologia religioasă. Ea se ocupă de felurile în care concretul – gest, act, cuvînt, construcţie, procedee de ordin sacru/religios – e activat ca simbol, poate pune în contact individul şi comunitatea cu un dincolo absolut. Ea cercetează modalităţile practice prin care realităţi calitativ incomensurabile ajung să comunice, menţinîndu-şi diferenţa de nivel.)

E drept totuşi că accentul cade în credinţă, în religii, pe interioritate. Dacă e să te orientezi spiritual, trebuie să te îndrepţi spre profunzimea lucrurilor şi a sufletului, spre dimensiunea lor ascunsă, netentată de exterioritate, nesupusă „gravitaţiei“. Acolo, formele, semnele, evenimentele pot deveni călăuzitoare, pot deschide drumul spre deschisul ultim. Eşti prevenit să nu te opreşti din drum – din drumul înţelegerii şi al transformării de sine –, să pătrunzi într-o interioritate mai adîncă decît propriul ego, să atingi locul joncţiunii cu divinul, unde – în propria ta adîncime – El se oglindeşte şi lucrează. Sînt nenumărate îndemnurile de a părăsi „omul din afară“, „omul de carne“ în beneficiul „omului lăuntric“ capabil de nesfîrşită transformare, aşa cum insistă Sf. Pavel (II Cor, 4, 16: „dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi“). Doctrinele spirituale ale Indiei pun drept ideal luciditatea omului de a se desprinde din mreaja mayei, a jocului lipsit de realitate proprie care e manifestarea. Un poet mistic persan din secolele XII-XIII, Attar, cercetează – în Cartea încercării – toate instanţele exterioare, cosmice şi tradiţionale, pentru a-şi găsi drumul spre Cel preaiubit. Nici una nu ştie să-i dea lămurire. Abia cînd pelerinul ajunge la ţărmul mării sufletului şi se cufundă în ea, abia atunci începe adevărata călătorie. Despre adîncul inimii – pe care contemplativul îl descoperă îmbăiat în marea fără margini a lui Dumnezeu – vorbesc mistici creştini ai Răsăritului şi ai Apusului. „Despuiaţi aproape de materia noastră, ne-am scurge în Mare, cu ale ei dezlănţuite şi înalte valuri: atunci vreo făptură să ne întoarcă n-ar putea nicicînd“ – aşa îşi încheie flamandul Ruusbroec, în secolul al XIV-lea, scrierea Podoaba nunţii spirituale sau întîlnirea interioară cu Christos (traducere din olandeza veche de Emil Iorga, Humanitas, 1995).

Credinţa, religia deschid în faţa omului teritoriile interiorităţii. Îl îndeamnă să pătrundă în logica lor, pe calea unei libertăţi demne de libertatea divinului, să oglindească adecvat în imediatul lumii această logică, această experienţă. Şi totuşi, în exerciţiul credinţei, persistă mereu tentaţia de a inversa ierarhia, de a reduce interioritatea spirituală la planul lui „aici“. Persistă tentaţia de a supune ordinea nevăzutelor la ordinea plană a exteriorităţii. Aşa riscă să se întîmple atunci cînd lucrurile se rezumă la simplă gesticulaţie pioasă sau ascetică, atunci cînd adevărul ultim e încarcerat în dogmatism, cînd inspiraţia religiei devine, în viaţa unei comunităţi, tradiţionalism ori, mai grav, ideologie agresivă, fanatică, xenofobă. În aceste cazuri, insul/comunitatea îşi închipuie că au atins absolutul, că dispun de el, că pot dicta interiorităţii umane şi divine.

Tradiţiile spirituale au avertismente serioase împotriva acestei ispite. Dar au, împotriva ei, şi tratament prin umor. O seamă de anecdote din literaturile spirituale ale lumii îi pun la locul lor pe cei care se pretind deja cereşti, semn neîndoielnic de imaturitate. În colecţiile de tip Pateric, de spuse ale monahilor din primele pustii creştine, apar asemenea exemple. „Bătrînii au spus: dacă vezi pe vreun tînăr că, din voia proprie, urcă la cer, apucă-l de picior şi trage-l în jos; căci altfel nu‑i va fi spre folos“. Un altul nu mai vrea să se îndeletnicească cu lucrul mîinilor, ci doar cu ruga, să fie fără nici o grijă, asemenea îngerilor. Pleacă din mica obşte eremitică în pustie. Peste cîteva zile, bate la fereastră, cerînd să se întoarcă. Fratele dinăuntru tergiversează: „Ioan a devenit înger, n-are nevoie de hrană, nici de muncă“.

O anecdotă întrucîtva similară e citată de Heinrich Zimmer în debutul volumului Filozofiile Indiei (1951, traducere de Sorin Mărculescu, Humanitas, 1997). Discipolul unui bătrîn maestru e fermecat de lecţia privind prezenţa nezăgăzuită a divinului. A înţeles. El însuşi şi toate entităţile lumii sînt sedii ale acelei Prezenţe auguste. Plecînd de la învăţător, pluteşte pe cale plin de sentimentul găzduirii Unicului. Dimpotrivă vine pe drum un elefant uriaş, condus de cornac. „Fereşte din drum!“, îi strigă omul. Dar ucenicul e transportat: de ce m-aş da din drum, de vreme ce găzduim amîndoi, eu şi elefantul, aceeaşi realitate, acelaşi Domn? Aşa că înaintează curajos, neabătut. Însă cînd întîlnirea se produce, trompa uriaşului îl ia de după mijloc şi îl aruncă în pleavă. Cam julit fizic, dar mai ales mental, ucenicul se întoarce la învăţător şi îi povesteşte păţania. Răspunsul: „Într-adevăr, tu eşti Dumnezeu. La fel şi elefantul. De ce însă n-ai ascultat glasul lui Dumnezeu care ţi s-a adresat prin cornac şi care ți-a cerut să te dai la o parte?“.

Pildele acestea sînt pline de bună dispoziţie şi sugestii. Da, lumea în întregul ei îşi primeşte realitatea din acelaşi Principiu, de la acelaşi Pol suveran. Dar fiecare nivel al realului găzduieşte, potrivit unui mod propriu, influenţa, semnele, prezenţa Lui. Interioritatea orientată e un regim al fiinţei unde prezenţa Lui e mai intensă, mai formativă, mai atrăgătoare decît e cel al exteriorităţii. Dar nici interioritatea nu asigură joncţiunea fiinţei noastre cu divinul, dacă te opreşti în loc. Raportul cu El este de tipul căii, al unei dinamici nesfîrşite. Şi ea are o componentă de tip „hermeneutic“ căci omul are de citit, de interpretat, de lucrat cu reperele pe care El le pune în Texte, în univers, în comunităţi, în interioritatea persoanei. Ţi se cere atenţie adecvată, responsabilitate faţă de toate aceste niveluri ale prezenţei Sale.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.