Patriile noastre

Publicat în Dilema Veche nr. 790 din 11-17 aprilie 2019
Patriile noastre jpeg

„Patrioţi în România, Europa merită mai mult“ – aşa ar suna pertinent, după mine, o lozincă pentru alegerile europarlamentare. PSD ar dori, în schimb, instituţii europene fermecate de performanţele corupţiei din România. Pline de admiraţie pentru perseverenţa cu care guvernanţii atacă independenţa Justiţiei. Banner-ul PSD recomandă o Românie care cere consideraţie, beneficii, privilegii fiindcă întoarce spatele – grosolan – valorilor, ordinii, regulilor europene. Alte partide joacă şi ele cartea naţionalului ţanţoş. Majoritatea au ales să „gîdile“ electoratul cu ceea ce – cred ele – îl face să vibreze. Dar o mare parte din electorat ar dori să trăiască în Europa, într-o Românie inclusă în ordinea europeană. Cu legi stabile, concepute pentru binele public, cu dialog între popor şi guvernanţi, cu posibilităţi de prosperitate care nu atîrnă de servilismul politic. Pentru o Românie participantă, cu specificul şi capacităţile ei, la o atare ordine, Europa ar fi o patrie lărgită. Faţă de această patrie avem numai exigenţe, pretenţii, aşteptări? Nu avem şi responsabilităţi? Nu avem şi datoria de a-i întreţine mecanismele democratice, sănătatea Justiţiei, ethos-ul sensibil la profitul diversităţii, atenţia faţă de demnitatea persoanei?

Ce fel de voce are, în România, Biserica privitor la europenitate?

S-a spus, pe drept cuvînt, că tradiţia creştină a fost unul dintre fondatorii Europei, un formator de seamă al civilizaţiei continentului. Au existat o mulţime de critici fiindcă din preambulul Constituţiei europene a fost eliminată menţiunea creştinismului drept una dintre rădăcinile lumii noastre. Dar, oricum, peisajul, arta, gîndirea, literatura, tradiţiile continentului sînt pline de prezenţe creştine. S-a spus că pînă şi delimitarea politicului de religios, pînă şi laicitatea a fost infuzată europenilor pornindu-se de la specificul mesajului creştin, cu distincţia lui între „cele ale lui Dumnezeu“ şi „cele ale cezarului“.

În Răsăritul european, Biserica are o voce ascultată, respectată de mulţi. Ce spune ea în privinţa raportului naţional-europenitate?

În preajma alegerilor europarlamentare din mai 2014, Biserica Ortodoxă Română îi îndemna pe credincioşi la vot. Le recomanda să aleagă candidaţii „care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană“. Biserica avea aşadar un proiect pentru Europa, alegînd să susţină nucleul consacrat al societăţii (familia tradiţională). Proiect legitim, dar lipsit de înţelegere faţă de anumite schimbări de mentalitate şi de comportament din modernitatea tîrzie (apariţia familiilor monoparentale şi mai ales libertatea individului de a-şi alege forma vieţii private). Se făcea de asemenea referire la „demnitatea umană“. E o valoare pe care creştinismul răsăritean consideră că o poate restitui Europei cu un înţeles superior. Şi că acest înţeles poate contribui la un suflu nou pentru comunitatea europeană. Dincolo de „demnitatea civilă“, de „demnitatea laică“ a persoanei, creştinismul (nu numai cel răsăritean) are conştiinţa demnităţii transcendente a persoanei: în irepetabilitatea sa, persoana e fiinţă după chipul lui Dumnezeu. Ea, persoana, face să transpară în lumea de aici imaginea divină. Ea, persoana, are de parcurs un destin care se joacă pe pămînt, dar ajunge pînă dincolo de lume.

Şi totuşi, pe cerul Bucureştilor creşte, uriaşă, Catedrala Mîntuirii Neamului. Ce se întîmplă cu „demnitatea transcendentă a persoanei“? Va fi persoana topită în colectiv, scăpată de responsabilitatea proprie, lăsîndu-şi grija vieţii de veci în seama uriaşei construcţii din preajma Casei Poporului?

Iar „neamul“ unde ar trebui plasat? Poate fi el asimilat unei Biserici? Nu cuprinde el şi oameni, comunităţi de alte credinţe, de alte convingeri? Biserica Ortodoxă Română, cu un rol esenţial în configurarea istoriei şi a culturii românilor, poate ea totuşi să se identifice cu o categorie socio-istorică? „Neamul“ poate fi el înţeles drept o categorie capabilă de transcendenţă? Nu riscă această (nelegitimă) calificare să-i tragă pe credincioşi prea grabnic spre ceruri? Să-i facă astfel neatenţi la diversitatea religioasă şi culturală a ţării, la coerenţa, mereu de construit, a europenităţii? La încurcarea nivelurilor de realitate pînă la urmă?

Anul acesta, de sărbătoarea Bunei Vestiri, Patriarhul Daniel se bucura de participarea masivă la „Marşul Vieţii“. Manifestarea reacţiona, după el, împotriva unei „apocalipse“ (istorice) care ne pîndeşte. „Dacă noi, poporul român, continuăm cu avorturile, cîteva milioane pînă acum din 1960, vom pieri ca popor. Ne aflăm în declin demografic.“ Despre milioanele de români care pleacă la muncă ori la studii în Europa, în patria lărgită pe care şi-o doresc, nu pomenea. Cantitativul era important, masa naşterilor, numărul de nou-născuţi. Nu calitatea vieţii pe care o vor avea în România. Patriarhul le promitea, în schimb, acestor nou-născuţi, soluţia transcendentă. „Fiecare copil are potenţialul de a deveni sfînt… Nu numai cetăţeni ai patriei pămînteşti, ci şi ai patriei cereşti.“ De acord. Legitim ca speranţă eschatologică. Dar pînă atunci? Discursul oficial al Bisericii are adesea problematice scurtături. Alături de „neam“, se grăbeşte să proiecteze în ceruri destinul persoanei. Însă mare parte din acest destin se joacă aici, pe pămînt. Pînă la patria cerească, nu e de avut grijă şi de statutul persoanei în România de astăzi? Nu e de avut grijă ca România, ca Europa să fie ferite de populism, de naţionalisme ţanţoşe, de malversaţiuni politice, de ideologii bazate pe ură? Nu atacă toate acestea demnitatea individului, libertăţile, calitatea vieţii lui? Între demnitatea transcendentă a persoanei şi demnitatea ei „civilă“ nu sînt de făcut legături?

E drept că, în iarna lui 2017, cînd protestele împotriva OUG 13 adunau în stradă sute de mii de oameni, Patriarhul Daniel a numit corupţia o boală care degradează persoana şi a declarat că lupta împotriva corupţiei trebuie să continue. De asemenea, la sinodul panortodox din Creta, Biserica Ortodoxă Română a condamnat net fundamentalismul şi a susţinut dialogul cu alte religii, stîrnind astfel fulgerele tradiţionaliştilor. Semnalul dat de Biserică privind sănătatea spaţiului public, ca şi deschiderea ei spre diversitatea religioasă, ţin în aceeaşi măsură de valorile spirituale şi de valorile europene. Pe deasupra, Biserica Ortodoxă Română este prezentă în comunităţile românilor din străinătate. Parohiile ei europene sînt locuri unde oamenii găsesc sprijin spiritual şi practic, loc de întîlnire, de comuniune. Or, migranţii se află acolo tocmai fiindcă apreciază ordinea, şansele, valorile de tip european. Înţelegînd să le fie alături, Biserica face implicit un exerciţiu de întîlnire cu ceea ce ei preţuiesc.

Care va fi mesajul Bisericii pentru europarlamentarele de luna viitoare? Va vorbi ea doar despre patria cerească? Sau şi despre „patria lărgită“, europeană, faţă de care avem responsabilităţi? 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.