Parfum de morgă

Pesemne că nu avem o istorie "sinceră" a presei româneşti de după ’89, însă ea ne-ar livra cel mai percutant document referitor la mentalităţile autohtone. Ar scoate la iveală - nemilos ca un reflex de oglindă veneţiană - sterila frămîntare a unei societăţi incapabile să-şi decanteze valorile... Spun asta sub neplăcuta impresie că jurnaliştii noştri au cam pierdut partida cu exponenţii capitalismului securistic. Drăguţii de ei au ajuns să scrie mai ales la porunca proprietarilor de trusturi media! În primul deceniu de tranziţie, personalitatea semnatară avea prioritate simbolică. Unul ştia ce spune. Altul scria bine. Venea al treilea cu o dezvăluire imparabilă. Cititorul obţinea sentimentul că presa e diversă, competentă, credibilă: te informează şi te convinge că democraţia are sens. Fireşte că nu idealizez acea etapă, în care presiunea banilor şi ingerinţa politicii erau deja detectabile. Numai că mercenarul de presă ocupa atunci periferia. Acum, gaşca mardeiaşilor s-a mutat în centru, unde se execută partitura dominantă. Ce-i drept, experienţa socială a ziariştilor se cuvine preţuită. Aceşti oameni au fost - alături de editori - pionierii "privatizării". Au dovedit dinamism, flexibilitate, s-au adaptat schimbărilor şi, adesea, le-au provocat oportun. Munca lor a triat figurile perindate pe noua scenă politică. Pe retina lor de călători, bursieri sau însoţitori ai delegaţiilor oficiale s-au întipărit primele exemple de "bune practici" preluate din ţările "civilizate". Breslei nu i-au lipsit aşadar eroii, conştiinţele active şi nici profesioniştii respectabili. Însă locul acestora s-a restrîns treptat, din pricina tabloidizării şi a competiţiei exacerbate, în detrimentul calităţii. Din păcate, vocea celor mai buni s-a lăsat distorsionată, de îndată ce piaţa a dictat fuziuni monopoliste, generînd totodată regula navetei între pagina tipărită, microfonul FM şi platoul TV. Salariile au crescut - uneori astronomic. Redacţiile au căpătat cu totul alt ştaif logistic: angajatul primeşte mobil şi maşină de serviciu, i se decontează şederea la hoteluri cochete, e îmbiat cu prime şi tichete de masă... În acelaşi context sindical, bonus-urile oferite de moguli - un concediu prin insule greceşti, vreo fină sindrofie aniversară - îndulcesc şi ele, pînă la un punct, amărăciunea libertăţii "negociate"... Natural că îmburghezirea descrisă n-are (în principiu) de-a face cu mîlul presei de scandal şi atac la persoană. Unica separaţie încă valabilă. Dar ceva esenţial s-a alterat în comportamentul jurnalistului de meserie. Nu prea mai există boemă, nici revoltă, nici dubiu detectiv, transformat în adevăr care "supără". Am notat sporadicele mişcări de gherilă, pe fondul cărora echipe întregi migrează de la un patron la altul. Asemenea ventilaţii nu au însă forţa de a sparge lacătul închisorii. Ele pot fi mai degrabă comparate cu achiziţionarea unui nou aparat de aer condiţionat. Ar fi culmea să credem că "dincolo" - care va să zică, la noi, în Uniunea Europeană - lucrurile s-ar petrece taman pe dos. Şi totuşi, persistă suficiente diferenţe notabile. Trusturile media sînt onest polarizate: ai ziarul de dreapta, ai ziarul de stînga, poţi alege din start perspectiva. Nu eşti obligat să asişti la grotescul unei prese zgribulite după cum bate vîntu‘... Ziaristul e cetăţean, iar cetăţeanul chiar îşi exercită drepturile. Nimeni nu-şi permite (fără serioase riscuri) să-i dea mutarea în plic. Există justiţie, procurori, anchete anticorupţie capabile să fundamenteze un verdict. Nu e la mijloc doar frica de sancţiuni. Mai funcţionează şi onoarea de a nu-ţi compromite numele în făcături dubioase. Ca să nu mai vorbim despre publicul însuşi, care se dovedeşte greu de îmbrobodit cu alba-neagra comisionului mafiot. În asemenea ţări, demnitatea personală şi destinatarii produselor media atîrnă mai greu decît ordinul "patronului"... Mai e ceva de făcut? Sigur că da. Întrebaţi-l pe Cristian Tudor Popescu! Domnia sa ne-a demonstrat, salutar, că se numără printre foarte puţinii gazetari care nu ezită să iasă din combinaţie atunci cînd mirosul devine prea puternic.