Ordinea priorităţilor
(din Cuvîntul de întronizare al Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 30 septembrie 2007) Decesul Patriarhului Teoctist şi alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române au marcat, pe de o parte, apogeul prezenţei faptului religios ortodox în spaţiul mass-media din România; pe de altă parte, cele două evenimente sînt o reflectare fidelă a schimbărilor prin care trece în acest moment religia ortodoxă. O parte dintre temele aduse în discuţie cu această ocazie erau cunoscute deja de mai multă vreme. Alegerea noului Patriarh a schimbat însă ordinea priorităţilor. Discursul său public este şi el diferit de cel precedent. În rîndurile ce urmează voi încerca să scot în evidenţă doar o mică parte din principalele teme ce au dominat dezbaterea, aruncînd o privire cu nuanţe sociologice asupra unui subiect imens, fără îndoială, dar esenţial pentru înţelegerea Ortodoxiei româneşti la început de mileniu. Mass-media Aşa cum era de aşteptat, BOR a fost intens prezentă pe toate canalele media cu ocazia întronizării noului Patriarh, fapt ce poate primi mai mult explicaţii. În trecutul foarte apropiat, mass-media a avut relaţii mai degrabă dificile cu Biserica, din cauza atracţiei unor episoade senzaţionale şi uşor manipulabile gen "Tanacu". Acum, datele problemei s-au schimbat aproape în totalitate: cu excepţia unor derive legate de actul medical asigurat Patriarhului Teoctist, comunicarea a decurs aproape normal. Atenţia acordată subiectului arată că, spre deosebire de Occident, Biserica Ortodoxă este un dat, o prezenţă prea importantă spre a fi tăcută sub tăcere de media, fiind unul dintre actorii cei mai importanţi ai recompunerii democratice a ţării de după 1989. Un alt aspect legat de mass-media este că, pentru prima oară în istoria religioasă a României, aceasta a jucat un rol deloc neglijabil în viaţa internă a BOR. Mai exact, pe de o parte au fost situaţii în care media a definit canonul a ceea ce este "religios corect", devansînd şi uneori chiar substituindu-se vocilor oficiale ale Bisericii. Pe de altă parte, în vremuri de schimbare ca acestea, mass-media scăpată de sub control poate contribui la crearea imaginii unei Biserici divizate de lupte interne, ce se dispută steril, neglijînd probleme fundamentale. La rîndul său, Patriarhul Daniel manifestă o atitudine specială faţă de mass-media, în sensul că are deja în spate o lungă experienţă "liberală" de deschidere, dublată de o atitudine "evanghelică" şi misionară. Mass-media este o oportunitate, şi nu o ameninţare. O atitudine realistă, în cele din urmă, dar şi o extraordinară temă de reflecţie cu privire la adaptabilitatea religiilor, atunci cînd ştim că la începuturile radioului în România, aceeaşi Biserică Ortodoxă lansa atacuri violente la adresa ideii retransmisiei slujbei duminicale la radio. Un risc al mediatizării excesive a vieţii religioase este acela de a "destructura" autentica viaţă religioasă, credinciosul simplu avînd tendinţa de a-şi construi universul religios prin intermediul a ceea ce-i livrează zilnic şi în exces mass-media. La aceasta se adaugă şi un alt risc pe termen mediu, acela al "vedetizării" anumitor personaje-cheie din BOR - şi nimic nu uzează mai mult "imaginea" decît mass-media. Se va ajunge oare la dilema pe care Occidentul catolic şi protestant a cunoscut-o deja? Să se încurajeze apariţiile publice ale episcopilor buni "comunicatori", cu aplecare spre aspectul people, sau ale oamenilor care au doctrina şi ortodoxia în sînge, insensibili la compromisul impus de transmiterea mesajului religios către publicul larg? Relaţia cu intelectualii După marea schimbare din 1989, relaţia BOR cu intelectualii a cunoscut perioade dificile, cu lumini şi umbre. Nu dorim să furnizăm imposibile definiţii şi clasificări ale "intelectualilor" ce interacţionează cu BOR din punct de vedere instituţional, profesional şi afectiv. Dar dorim să subliniem faptul că Patriarhul Daniel este el însuşi un "intelectual" - prin pregătire, experienţă didactică, manieră de a vorbi şi de a se exprima. În treacăt fie spus, faptul că îndeplineşte atributele cu care se poate defini un intelectual irită mediile ortodox-tradiţionaliste, istoric prea puţin înclinate spre efort şi trăire intelectuală, ca să nu spunem anti-intelectuale pur şi simplu. Aşteptările şi speranţele de dialog ale intelectualilor cu noul Patriarh sînt imense. Declaraţiile recente cu privire la dezvoltarea unui cotidian ortodox la care să colaboreze intelectuali "prieteni ai Ortodoxiei" merg în acest sens. Dar cum defineşti un "prieten al Ortodoxiei"? Prin numărul de articole publicate sau prin ameninţările facile cu acţionarea în judecată a celor care nu sînt în linie cu punctul de vedere dominant, aşa cum s-a întîmplat recent în celebra "criză a icoanelor"? Problema rămîne deschisă şi de ea va depinde pregătirea unui răspuns adecvat la provocările modernităţii. Plasarea Bisericii într-un context social coerent O întoarcere la realism? Patriarhul Daniel pare conştient de faptul că BOR se găseşte plasată în acest moment într-un context social dificil, instabil şi în schimbare. Mă refer în primul rînd la emigraţia masivă ce depopulează satele şi oraşele foste "industriale" (iar aici experienţa de Mitropolit al Moldovei, regiunea cea mai atinsă de acest fenomen, este importantă), dar şi la pierderea treptată a ruralităţii. Exodul rural, îmbătrînirea accentuată a satelor, pierderea meseriilor tradiţionale, inclusiv a meseriei de ţăran, nu sînt deloc în avantajul religiei ortodoxe. Iar noi, românii, ne găsim abia la începutul unui lung drum spre secularizare, pe care Occidentul l-a cunoscut la începutul anilor â60. "Nu uităm faptul că mai toţi românii migranţi au nevoie de mai mult sprijin moral şi material pentru a-şi păstra identitatea şi demnitatea, dar şi pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioşii altor Biserici şi cu cetăţenii ţărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliţi definitiv" - afirmă Patriarhul Daniel într-un discurs extrem de important pe plan simbolic, cel rostit la întronizarea sa. Un semnal ce arată percepţia migraţiei la adevărata sa importanţă - pentru a nu spune gravitate - în evoluţia viitoare a Bisericii. Din păcate, nu numai mass-media, ci chiar şi "analiştii" preocupaţi de BOR şi de faptul religios contemporan nu dau semne că ar fi înţeles cu adevărat ce dramatică schimbare va aduce în numai cîţiva ani în Ortodoxie exodul rural şi îmbătrînirea satelor, fapte ce nu au darul de a consolida deloc religia. Ecologia şi demersul ecologic sînt aspecte mai puţin cunoscute ale teologiei ortodoxe, din păcate. Poate părea surprinzător la prima vedere, dar bimilenara Ortodoxie ascunde un mesaj ecologic surprinzător de bine argumentat, în perfectă simfonie cu preocupările actuale legate de prezervarea mediului înconjurător. Pentru lumea ortodoxă, criza ecologică este o criză a secularizării forţate, a omului care a căutat să se substituie lui Dumnezeu ca stăpîn deplin al naturii. Patriarhul Daniel stăpîneşte bine discursul occidental asupra acestei probleme şi putem spera pe viitor la o revalorizare a vocaţiei ecologice a BOR, primele semne concrete făcîndu-şi deja apariţia în Mitropolia Moldovei. Secularizarea Am avut ocazia de a scrie de-a lungul timpului, chiar în aceste pagini ale revistei, despre subiectul secularizării şi implicaţia sa asupra lumii ortodoxe. Capetele gînditoare şi responsabile din Ortodoxie ar trebui să înceteze să privească secularizarea ca pe un produs "occidental", străin de corpul şi de spiritul Ortodoxiei. Secularizarea în Ortodoxie există, doar că ea îmbracă forme specifice, încă insuficient cercetate şi dezbătute. De data aceasta, schimbarea de stil şi de discurs este, din fericire, evidentă. Patriarhul Daniel declară din capul locului că este conştient de "provocarea majoră", la adresa Bisericii, numită secularizare, fiind vorba mai exact de o "societate ce se construieşte din ce în ce mai mult fără referinţă la Dumnezeu, fără referinţă la valorile religioase" (interviu la Radio România în 13 septembrie 2007). În Occident, realitatea de pe teren a demonstrat că teologii preocupaţi de secularizare se dovedesc incapabili să găsească noi forme de expresie, adaptate timpului nostru, care să "salveze" (cu ghilimele) Biserica-instituţie şi Biserica-credinţă. Va fi oare Ortodoxia o excepţie de la regulă, va scăpa ea de ruloul compresor al secularizării? Ceea ce este însă sigur este că noul nostru Patriarh stăpîneşte atît discursul catolic asupra secularizării (construcţia lumii moderne fără Dumnezeu şi riscurile de rigoare), cît şi pe cel protestant (secularizarea nu este arătată cu degetul şi demonizată, ci chiar i se descoperă anumite "virtuţi", cum ar fi o credinţă trăită, angajată, diferită de cea pur formală). Răspunsul ortodox la aceste probleme încă se mai caută, dar noul început pare a fi mai degrabă optimist.
