O criză de astăzi, de cînd lumea

Publicat în Dilema Veche nr. 784 din 28 februarie – 6 martie 2019
O criză de astăzi, de cînd lumea jpeg

Nu puţini sînt cei care socotesc că a fi credincios îţi rezolvă problema sensului. Că, aflat într-o religie, îţi este oferit de-a gata rostul lumii, al istoriei, al propriei vieţi: pentru timpul de faţă şi pentru timpurile din urmă. Nu te mai întrebi, nu mai cauţi şi nu te mai cauţi. Eşti scutit de crize. Eşti atotlămurit. Poţi şi eşti tentat să-i lămureşti pe alţii privind înţelesul a tot ce se întîmplă, de la problemele imediate la marile încurcături ale veacului.

„Dumneavoastră sînteţi aşezaţi în «locul» sensului, staţi în el; noi sîntem mereu pe drum, în efort, în cercetare“, îi spunea odată un gînditor unui om religios. Un rafinat cercetător în domeniul filozofiei religiei ca Leszek Kolakowski amintea, în privinţa sistemelor de credinţe religioase, „pretenţia lor de a impune o semnificaţie apriorică tuturor aspectelor vieţii umane şi tuturor evenimentelor“. Chiar dacă nu e „impusă“, credinţa oferă adeptului ei o concepţie asupra lumii în care înţelesul ar fi prealabil dat: cursul, oricît de accidentat, al imediatului trimite neîncetat spre un rost aflat în atotcuprinzătoarea înţelecpiune a lui Dumnezeu. Providenţa divină dă nu numai cadrul, ci adesea „reţeta“ de inteligibilitate pentru existenţa individului şi cea a universului. Interpretată ca încercare, recompensă, pedeapsă, minune, orice întîmplare e creditată cu un mesaj, cu expresivitate, e integrată într-o ordine compactă. Cîteodată prea grăbit invocată.

Dar oare să fie „sută la sută asigurat“ omul angajat în credinţă? Ignoră el căutarea sensului, a unui sens trăit, nu recomandat, nu dedus, nu învăţat pe dinafară? Nu cunoaşte el momente „seci“, momente pustii de înţeles? Momente cînd are de-a face cu truda în van, cu nerăbdarea, neliniştea, oboseala, spaima de a nu afla vreun rost? Nu are el perioade cînd vidul de sens îi umple interioritatea? Cînd ceea ce face substanţa credinţei lui nu-l mai hrăneşte, nu-l mai ţine în picioare? Religiile ignoră oare tema vidului de sens? Ignoră ele starea de oboseală interioară, cînd fiinţa nu-şi mai află nici o coerenţă, cînd ea nu mai resimte coarda care o leagă de „polul plus“, de Donatorul sensului? Nu e chiar aşa. Oboseala, descurajarea, lehamitea pricinuite de lipsa sensului constituie, în religii, o temă veche, un rău de combătut; i se pun diagnostice, i se recomandă terapii. În spaţiul creştin, problema apare din primele veacuri în mediul monahal, mai ales cel al anahoreţilor din pustie. Se numeşte acedie/akedie. Unul dintre maeştrii pustiei, Evagrie (345-399), dedică acestui rău, „cel mai apăsător din toate“, analize fine, avertismente severe, remedii ultime. Părinţi spirituali şi teologi au continuat de-a lungul vremii să trateze tema ca pe un capitol important al vieţii spirituale.

Potrivit lui Evagrie, acedia e o stare contradictorie: o stare de risipire lăuntrică, de agitaţie incontrolabilă şi totodată de lîncezeală, lipsă de tonus, letargie. Nu mai ai stare şi nu mai ai energie. Eşti simultan nemulţumit şi indiferent. Eşti doritor să schimbi locul, peisajul, mediul, îndeletnicirea şi totodată n-ai chef de nimic. Evagrie pune acedia în seama roiului de „gînduri ale răutăţii“ care atacă pînă la urmă fiinţa întreagă, riscă să o sufoce. E vorba mai ales despre gînduri „pure“, în sensul că sînt spectrale, „fără corp“, fără relaţie cu realitatea, producătoare de iluzie. Sînt gînduri dispersante, care te lipsesc şi de calm interior, şi de puterea de a fi activ: în faptă, în reflecţie, în rugă, în contemplaţie, în generozitate, în relaţia cu semenii.

O seamă de voci religioase – de la monahul ortodox Gabriel Bunge (autor al unui comentariu despre akedie la Evagrie, Deisis, 2001) la Papa Francisc – susţin că acedia nu e doar o boală „profesională“ ori una „depăşită“, care să nu mai aibă relevanţă pentru noi, cei mulţi şi de acum. Izolarea apăsătoare a individului pe de o parte, anemia sensurilor verticale, pe de altă parte, în sfîrşit tratamentul relativist al valorilor sînt fenomene care pot produce acedie. Plictisul, tristeţea, depresia n-au dispărut din lumea noastră. Ele ţin de domeniul (spiritual ori secularizat) al aceleiaşi maladii.

Iar acedia nu-i pîndeşte doar pe izolaţi ori pe cei indiferenţi din punct de vedere spiritual. O putem întîlni oricare dintre noi. O presimţim cînd trăim mărunt sau gata făcut, din fapte, obligaţii şi scopuri prea la îndemînă, cînd ne plictisim de noi înşine, cînd aerul dimprejurul fiinţei noastre se împuţinează. Cînd nu mai avem destulă vlagă pentru a-l întîlni cu adevărat pe celălalt, nici pentru a ne struni sufletul. Oricine se poate trezi la un moment dat înghiţit de „acedie“.

E o stare care ne poate fi dată de trăit şi prin care trebuie să trecem. Să nu ne lăsăm „închişi“ în ea. Părinţi spirituali şi Părinţi bisericeşti au propus metode de a rezista acediei, de a o combate. Dar, alături de pericolele ei, nu putem privi această stare şi ca pe un „prilej“? Ea ne reduce la un „pustiu“ interior, în care obişnuitele interese, suporturi, trăsături ale vieţii noastre nu ne mai ajută. Ne trezim într-o vidă străinătate faţă de fiinţa noastră curentă. Straturile superficiale ale sufletului şi minţii nu mai au curs, expiră. „Decapaţi“ de aceste straturi, rămîne poate şansa de a avea acces la o fibră mai adîncă, necunoscută, a fiinţei noastre. Ar fi, poate, de avut curajul şi răbdarea să „gustăm“ pe îndelete acedia, să aşteptăm ca Altul să ne dea un semn în acest pustiu. Ar fi de aşteptat ca ceva dinăuntrul nostru, pînă acum necunoscut, să se întîlnească cu ceva din „polul plus“. Ne rămîne şi e de menţinut speranţa în acea Prezenţă, speranţa fără urmă de verosimilitate, speranţa în gol.

Părinţii din pustie recomandau ca leac celor cuprinşi de acedie să nu-şi părăsească chilia/condiţia/angajamentul. „Pacienţii“ îşi puteau permite orice abatere de la canonul lor ascetic, dar esenţial era să rămînă pe loc, să aştepte. De partea sa, Iov, în marele său poem, constată patetic, îndelung, lipsa de sens a creaţiei şi a propriei vieţi. Dar nu oboseşte să se adreseze nefisurabilei tăceri a lui Dumnezeu. Nu oboseşte să rămînă pe loc, să aştepte. Pînă cînd sensul izvorăşte din tăcerea numinoasă a divinului, ameninţînd să-l inunde pe erou cu torentele lui.

Poate că omul credincios e „aşezat“, cum s-a spus, în „locul sensului“. Dar lecţiile sacre ne spun că nu primeşte acest sens de-a gata, că nu îl „posedă“. Îl aşteaptă acolo, atent la retragerile, semnele, invaziile lui. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.