O comună uimire

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
O comună uimire jpeg

De multă vreme credinţa şi filozofia sînt bine delimitate una de cealaltă. Îşi subliniază deosebirile, îşi explicitează funcţiile, domeniile, metodele, scopurile proprii. Nu calcă decît cu grijă în teritoriul celeilalte. Dar a fost o vreme cînd cele două erau atît de apropiate încît se concurau…

În anecdotele pustiei, asceţi rustici dau lecţii filozofilor veniţi să i cerceteze în aspra lor retragere. Creştinii cultivaţi din metropolele Antichităţii tîrzii savurau asemenea istorioare. Unele vorbesc de­spre Arsenie (350-445), nobil impregnat de clasicii greci şi latini, îndrumător al viitorului împărat Arcadius. Lăsînd curtea strălucită de la Constantinopol, Arsenie fuge în deşertul egiptean, devenind monah. Acolo învaţă de la „ţărani egipteni“ un „alfabet“ al inimii contemplative despre care paideia antică nu ar fi ştiut nimic.

Din acele timpuri exista prejudecata, tenace pînă astăzi în anumite medii, că pentru misterele credinţei e mai potrivită mintea nelucrată a omului simplu, rustic, frust decît mintea complicată, interogativă, cercetătoare a intelectualului. Chiar aşa să fie? Suportă credinţa o asemenea „specializare“? Stau experienţa şi tematica ei sub această stranie asimetrie?

În creştinism, ca şi în alte tradiţii, „săracul cu duhul“ sau „neştiutorul de carte“ nu indică un portret social ori cultural. E emblema unei stări spirituale. E condiţia unui „duh“ detaşat de multiplu, a unui intelect care pune cunoştinţele secunde, parţiale, plurale la locul potrivit, nelăsîndu-se stăpînit de ele. E condiţia inimii curate – ori mai degrabă radical curăţate –, netede, ajunse la o limpezită simplitate, în care se pot naşte uimirile ultime, în care se pot întipări literele ştiinţei divine. Cu observaţia că „inima“ înseamnă aici centrul profund al fiinţei, unde toate facultăţile umanului îşi încearcă şi îşi pot afla unitatea. Unde intelectul contemplativ (nous) îşi atinge sălaşul. Cunoaşterea pe care o primeşte aici direct de la sursa transcendentă cere o receptivitate totală, nemărginită şi nestingherită de cunoştinţe secunde. Această cunoaştere verticală şi limpezimea suportului pe care se întipăreşte: iată unul dintre înţelesurile simbolice ale „sărăciei cu duhul“. În islam, de pildă, profetul Muhammad e celebrat ca ummî, „neştiutor de carte“, în sensul că fiinţa lui a avut acea excepţională simplitate, acea puritate de pagină albă pe care s-a putut înscrie mesajul revelaţiei.

Dar pentru intelectualii creştini ai secolelor IV-V, anecdotele despre filozofi surclasaţi de „ţărani egipteni“ aveau nu numai un sens spiritual. Aveau şi un rost polemic. Prin ele se clama – ritos, chiar dacă pitoresc – superioritatea creştinismului faţă de înţelepciunea veche. Calea cunoaşterii creştine avea, pentru ei, cu totul altă calitate decît ceea ce adunase, în secole de strădanie şi de experienţă, cercetarea elenă. Dacă numeau adesea creştinismul „adevărata filozofie“, cealaltă fiind socotită „falsă“ ori „rătăcitoare“ sau în cel mai bun caz insuficientă ori „pregătitoare“, o făceau pentru a-i învinge pe gînditorii eleni pe propriul lor teren. Între credinţă (creştină) şi filozofie (păgînă) raportul era concurenţial…

Căci amîndouă însemnau, pe atunci, mod de viaţă. Însemnau efortul îmbunătăţirii de sine prin cercetare, studiu, prin disciplina minţii şi a traiului, prin cunoaşterea şi stăpînirea sinelui. Amîndouă însemnau elan către realităţile superioare, sete de cunoaştere unitivă, ardoare către divin. Pentru creştini, Christos, Înţelepciunea întrupată, rostea limpede cuvintele misterioase, intime ale lui Dumnezeu. Dar filozofii eleni ai vremii, în ce îi priveşte, erau foarte departe de a fi lipsiţi de orizont metafizic. Avîntul către Suprem al unor neoplatonicieni ca Iamblichos şi Damascios nu se oprea nici măcar la Unul; meditaţia străbătea către absolutul „dincolo-de Unul“. Şi ei chemau asistenţa divinului pentru efortul lor. Deja, în Theaitetos 151 d, Socrate îl încurajează pe tînăr: „dacă Divinitatea va voi şi te va îmbărbăta, vei fi în stare să spui ce e cunoaşterea.“ Pentru Iamblichos, filozofia „a fost predată la origine de Zei şi nu e cu putinţă să ţi-o însuşeşti decît prin mijlocirea lor“.

Cît despre cultură, intelectualii creştini nu se grăbeau deloc să-i imite pe „ţăranii egipteni“. Captivaţi de revelaţia christică, nu renunţau deloc la formaţia clasică, la ceea ce adunase, în secole de cercetare, studiu şi creaţie, gîndirea elenă. Numeroşi Părinţi creştini – de la Clement Alexandrinul, Origen, Grigore al Nyssei pînă la Dionisie şi atîţia alţii – se ajută din plin de (neo)platonism pentru a scruta, interpreta, elabora teologic revelaţia. În cuvîntările lui Ambrozie, episcop al Milanului se găsesc reluări din Plotin. Iar în 390, cînd trebuie să reacţioneze împotriva mîniei cu care împăratul Teodosie însîngerase Tesalonicul revoltat, Ambrozie ia atitudinea filozofului (cf. Peter Brown, Putere şi persuasiune în Antichitatea tîrzie). I se adresează suveranului ca un înţelept îndrumător care îl sfătuieşte să-şi stăpînească pulsiunile iraţionale, să regăsească armonia şi clemenţa. O miniatură chiar aşa înfăţişează scena: în faţa imperialului „pacient“, episcopul poartă mantia albă a filozofului. Le era cu neputinţă intelectualilor creştini să abandoneze paideia elenă. Depozitul acela de experienţă şi de reflecţie privind temele grave ale condiţiei umane, raportul lumii cu transcendenţa, viaţa în societate era prea preţios ca să fie abandonat… În el îşi va turna creştinismul noua sevă dată de revelaţie.

Oamenii pustiei nu sînt nici ei, sociologic vorbind, de o uniformă ruralitate. Se află printre ei nu numai ţărani egipteni, ci şi intelectuali subţiri ca aceia din grupul lui Evagrie şi Ammonios. Şi ei, oricare le-ar fi fost condiţia lumească, se ocupă tocmai cu „lucrarea minţii“. Prin rugă, meditaţie, asceză – adică exerciţiu –, ei se ocupă tocmai cu limpezirea inimii şi a intelectului pentru ca ele să devină cristaline ca „safirul cerului“, irizate de soarele Duhului.

În Antichitatea tîrzie, contemplativii creştini şi filozofii eleni scrutau, din unghiuri diferite, acelaşi paradox. De partea lor, neoplatonicieni ca Damascios exaltă antinomiile care duc pînă la limită gîndirea atunci cînd ea încearcă să conceapă „Principiul absolut“. „Absolut“, adică liber de orice legătură, Singur pe marea singurătăţii sale. Dar totodată „principiu“, aşadar origine a unor entităţi secunde, pol al sferelor şi făpturilor lumii, aflat deci „în relaţie“ cu acelea. Creştinii erau captivaţi de Dumnezeu ca mister de necuprins, „întuneric supraluminos“ (Grigore de Nyssa) şi totodată Creator, mai mult decît atît, Părinte. „De neapropiat“ şi totodată oglindit înăuntrul fiecărei persoane. Învăluit în infinitatea lui şi revelat în întruparea Fiului. Inaccesibil şi participabil.

În ambele cazuri, gîndirea umană era condusă pînă la limitele ei. Era deschisă, chemată dincolo de ele… Merită, cred, să ne amintim din cînd în cînd de acea vreme cînd filozofia şi credinţa erau atît de apropiate încît se concurau… 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.