O călătorie spre Eden

Cea mai recentă apariție în colecția „Biblioteca medievală“ (Polirom), inițiată acum 15 ani și coordonată de Alexander Baumgarten, ne propune un text cu un profil inedit față de cele publicate pînă acum. Alături de fundamentale tratate filozofice și teologice, de comentarii la autori antici și de literatură medievală, avem pentru prima dată în limba română Călătoria Sfîntului abate Brendan (Navigatio Sancti Brendani abbatis): o relatare a căutării Paradisului terestru în tradiția creștină irlandeză din secolele VIII-IX. Ediția, îngrijită cu remarcabilă competență și minuție de Emanuel Grosu, beneficiază de introducerea semnată de profesorul Corin Braga, o incursiune pasionantă în tipologia genurilor narative hibernice, dintre care immram (peregrinare pe mare în căutarea insulelor magice) și echtra (aventură ce implică descinderea în lumea subpămînteană) se împletesc în interpretarea creștină a mitologiilor celtice reprezentată de Călătoria abatelui Brendan. Sîntem invitați, astfel, să parcurgem nu un text medieval printre altele, ci unul care îl are drept protagonist pe Sfîntul Brendan din Clonfert (488-581 sau 484-577), care, alături de mai cunoscutul Sfînt Patrick, face parte din panteonul Irlandei creștine. Călătoria sa în căutarea Paradisului terestru, la extremitățile occidentale ale apelor ce înconjoară insulele britanice („contra occidentalem plagam“), a cunoscut o mare difuzare de-a lungului Evului Mediu: de la cele 141 de manuscrise pînă la variantele în anglo-normandă, în dialect toscan sau venețian, în franceza veche sau în versiunea catalană a faimoasei Legenda aurea.

În studiul publicat ca postfață, Emanuel Grosu subliniază ecoul extraordinar pe care expediția irlandeză l-a avut peste secole, inclusiv în registrul geografic al hărților care își propuneau redarea cît mai completă a lumii pămîntene (s-a ajuns pînă la refacerea acestui traseu în secolul al XX-lea pentru a demonstra că abatele a fost primul european care a atins coastele Americii!), însă insistă pe bună dreptate asupra încadrării lucrării în zona care îi este proprie: „Navigatio… rămîne povestea unei călătorii imaginare, o parabolă, o ficțiune care, orientată etic și dogmatic, modifică scopul inițial (entertainment) al legendelor irlandeze pe care le sintetizează“ (p. 249). Avem, așadar, un document de primă importanță care atestă fascinația persistentă asupra creștinilor a Paradisului în care primii oameni au fost creați și din care au fost alungați după cădere.

Cititorii frumoasei istorii scrise de Jean Delumeau (Le Jardin des délices, 1992, tradusă de Horațiu Pepine în colecția „Istoria ideilor“ coordonată de H. R. Patapievici la Editura Humanitas, 1997), care parcurge principalele momente ale credinței în existența misterioasă, aproape inaccesibilă, dar mereu iscoditoare a Edenului terestru, vor găsi în Călătoria abatelui Brendan o lectură îmbogățitoare. Întîi, pentru că povestea reflectă versiunea irlandeză a creștinismului, incluzînd elemente și scheme narative celtice care își păstrează vigoarea, chiar și supuse unei resemnificări. Dar și pentru că în construcția acestei aventuri inițiatice de șapte ani, cu popasuri fantastice, care reflectă însă perioadele liturgice creștine, se poate observa circulația motivelor și ideilor ce redau respirația spirituală a întregului spațiu creștin: din Egiptul anahoreților pînă în nordul Africii augustiniene și apoi în insulele britanice. Toate marile date ale tradițiilor canonice și apocrife se întîlnesc în Navigatio: Macarie Romanul și Pavel Tebeul, Viziunea sfîntului Pavel (secolul al III-lea) și Fiziologul latin, Augustin și Isidor de Sevilla, simbolismul creștin al mării, vîntului și corăbiei, prinse într-o tramă presărată cu alegorii. Dincolo însă de deliciile erudite, pe care textul le prilejuiește și la care editorii săi ne îmbie copios, Călătoria Sfîntului abate Brendan are farmecul inconfundabil al aventurilor medievale inspirate de geografia mitică a celților. Este o odisee nordică în cheie creștină, care vorbește despre căutarea Paradisului ca redobîndire a identității pierdute.

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română).