Nicolae Steinhardt şi scriitura credinţei

Publicat în Dilema Veche nr. 658 din 28 septembrie-5 octombrie 2016
Nicolae Steinhardt şi scriitura credinţei jpeg

În ultimele decenii de comunism, au existat în mediul românesc cîteva figuri cu valoare de reper. Erau oameni care, înconjuraţi de anormalitatea regimului totalitar, păstraseră normalitatea vie a spiritului. Plătiseră pentru asta preţul persecuţiei şi transformaseră experienţa carcerei în exerciţiu al libertăţii. Nicolae Stein­hardt era unul dintre ei. Îl vedeam cînd şi cînd în expoziţii sau în biserici bucureştene. Siluetă perfect turnată în rasa ei neagră, de o bună dispoziţie concentrată, omul era înconjurat de nimbul unui destin aparte. Curînd după 1989, faima lui, răspîndită pînă atunci din gură în gură, a căpătat corp documentar. Graţie filozofului Virgil Ciomoş, a apărut în 1991 Jurnalul fericirii, cu un titlu la fel de paradoxal şi de uimitor ca autorul lui. Se împlinesc douăzeci şi cinci de ani de cînd cartea trăieşte printre noi, ca un tip de scriitură care nu relatează, ci participă din plin la un destin aparte.

Nicolae Steinhardt cita adesea o cugetare a Simonei Weil: „Extraordinara măreţie a creştinismului vine din faptul că nu caută un remediu supranatural pentru suferinţă, ci o utilizare supranaturală a suferinţei“. Iar el o spunea din propria experienţă. Verificase pe propria fiinţă – şi la tensiune mare – această calitate a credinţei. Adeziunea la Christos nu îl scutise de închisoare, apoi de hăituire. Dar, în mijlocul suferinţei şi ororii, ea îi limpezise ochiul spiritual, îi dăduse o invincibilă bucurie. Suferinţa era acolo, dar era integrată în ceva mai vast, mai adevărat. Nicolae Steinhardt constatase direct, experimental, calitatea creştinismului de a da suferinţei o utilizare supranaturală. Jurnalul fericirii e meditaţia stăruitoare, viguroasă, fină asupra acestei experienţe. E o piesă de memorie creatoare şi, pe deasupra, extrem de izbutită literar.

Cu aceeaşi vigoare şi fineţe ea redă imediatul, îl elaborează reflexiv, scrutează interioritatea, descrie lumina invadantă a credinţei. Există în carte vibraţii de Proust şi Dostoievski, care, în mod surprinzător, sună bine împreună. Limbajul alternează stilul şi referinţele cele mai alese cu pasta groasă a argoului de mahala într-o exuberantă bucurie a cuvîntului, a analizei, a înţelegerii: o înţelegere care, luînd înălţime christică, pune asupra întregului parcurs o privire dinăuntru şi în acelaşi timp eliberată.

Constantin Noica îi scrie în dedicaţia pe o carte: „Prietenia absolută are sens numai cu fiinţe ca tine, desprinse de toate şi prinse în toate“. Nu regăsea el astfel definiţia monahului, dată de Evagrie în pustia egipteană: „monah e cel ce s‑a despărţit de toţi şi e unit cu toţi“? Liber şi implicat de pe poziţia libertăţii Duhului, acesta e portretul-tip al monahului. Dar, de astă dată, calitatea îi era atribuită unui individ anume, unui om din preajma noastră, pe care îl vedeam cînd şi cînd în expoziţii şi în biserici bucureştene. Şi ştiam că nu pe nedrept îi era aplicată definiţia.

Jurnalul fericirii e cartea spectaculoasă a unui spectaculos destin. Spectaculos fiindcă adună laolaltă date socotite în mod curent drept separate. Omul de carte, de eleganţă morală şi de lume de dinainte de război simte nebulos că există ceva mai mult, aşteaptă ceva care întemeiază cultura, eleganţa morală, lumea. Primeşte botezul în hruba închisorii şi devine monah: devine om de carte şi de eleganţă creştină, retras în mînăstire şi mereu prezent în lumea culturală. Cel care, sub teroarea comunistă, îşi păstrase vorba slobodă şi bogată va polemiza, ca monah, cu limbajul ecleziastic de rutină. Va cinsti Cuvîntul nu numai prin modul de viaţă, ci şi prin savoarea exultantă a cuvintelor, prin îndrăzneala gîndului. Verva literară va colabora foarte bine, în el, cu verva monahală. Nicolae Steinhardt e un om a cărui stofă interioară a „ţinut“ la radicale transformări. Dar ele i-au transmutat datele de pornire, nu i le-au amputat. I le-au aşezat în bucuria christică pe care o celebrează. 

Însă toate acestea − traiul şi prie­tenia în republica literelor, căutările spirituale, experienţa ororii totalitare, elanul credinţei − nu le‑am fi cunoscut dacă Nicolae Stein­hardt nu s-ar fi încăpăţînat să scrie de două ori Jurnalul fericirii: „neinserat în durată… ci perindat în conştiinţă“, acolo unde e locul propriu al transformărilor şi al biografiilor spirituale. Poate că, fără Jurnal, nici el însuşi nu şi-ar fi înţeles traseul în structurile lui de adîncime, în sensul lui deplin. Scriindu-şi şi rescriindu-şi Jurnalul, de două ori confiscat de Securitate, Steinhardt se cercetează pe sine, se ordonează, se lărgeşte pe sine într-un efort stăruitor de înţelegere. Şi de curaj. Nu numai curaj faţă de ameninţările poliţiei politice. Ci şi curajul judecăţilor personale, al gîndului neîmpiedicat de convenţii, al opiniei care se expune fără teamă criticilor. Explicitează, interpretează pentru sine şi pentru ceilalţi epoca pe care a parcurs-o şi drumul care l-a modelat. Face un act de memorie creatoare. Ne putem referi în această privinţă la studiul lui George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. Jurnalul lui Stein­hardt nu e un aspect secund, derivat, adăugat faţă de parcursul lui existenţial. Traseul trăit şi traseul hermeneutizat sînt două feţe, la fel de importante, ale aceluiaşi traseu. Fac parte în mod egal din biografia persoanei.

Există în Jurnal o scenă de mare intensitate. În mizeria întunecată şi rece a celulei 34, se duc discuţii de filozofie şi teologie, se recită poeme. „E ceva ce numai închisoarea poate făuri: ceva foarte apropiat de ce va fi fost curtea ducilor de Burgundia sau a regelui René de la Arles ori o ­cour d’amour provensală, ceva foarte asemănător cu paradisul, ceva foarte japonez, cavaleresc…“

Iată unul dintre momentele tari de „experienţă a fericirii“, care dovedeşte că, neîndoielnic, credinţa poate da o utilizare supranaturală suferinţei.

(extrase din comunicarea la colocviul „Nicolae Steinhardt e la vocazione della libertà“, organizat de Ambasada României pe lîngă Sfîntul Scaun la Pontificio Istituto Orientale, Roma, 26 martie 2014)

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată: Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

ronaldo twitter jpg
Cele mai tari glume după golul fantomă al lui Ronaldo
O serie de glume circulă pe rețelele sociale după ce fotbalistul lusitan Cristiano Ronaldo a fost lăsat fără primul gol din meciul cu Uruguay de la Campionatul Mondial Qatar 2022.
 Recruți ruși la un antrenament FOTO Profimedia
Văduva colonelului rus care s-ar fi sinucis cu cinci gloanțe i-a trimis o scrisoare deschisă lui Putin
Văduva unui colonel care s-ar fi sinucis cu cinci gloanțe i-a scris o scrisoare deschisă lui Vladimir Putin în care i-a cerut să ancheteze moartea soțului ei, relatează portalul rus Meduza.
Sabia lui Ștefan cel Mare FOTO Mariana Iancu jfif
Cum a ajuns sabia lui Ștefan cel Mare la turci. Misterul nedezlegat de peste 400 de ani
În muzeul Topkapî din Istanbul, marele palat al sultanilor otomani, în sala dedicată armelor, se află sabia lui Ștefan cel Mare. Românii care vizitează impozantul edificiu oriental se opresc cu evlavie lângă vitrina unde este expusă spada.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.