Mare păcat!

Publicat în Dilema Veche nr. 726 din 18-24 ianuarie 2018
Sinodul panortodox (VI) jpeg

Draga Ruxandra, înainte de toate: La mulți ani! Un salut cordial lui Corin. Să aveți un an 2018 plin de roade, să fiți sănătoși și, atît cît se poate, să vă bucurați de marea minune pe care ne-o îngăduie Dumnezeu. Sper să ne vedem mai des!

Legat de scrisoarea ta publică pe marginea textului meu, „Istoria și lecțiile lui Dmnezeu“, apărut în paginile generoase ale Dilemei vechi, sînt mîhnit și eu de tulburarea creată. Iată de ce, în fața unor oameni de bună-credință cum ești tu, aș dori să lămuresc cîteva lucruri. Primul este legat de un domeniu pe care îl stăpînești: limba. Cînd vorbești/scrii despre pedagogia lui Dumnezeu, din punctul meu de vedere, nu traduci această expresie nici prin justificare și cu atît mai puțin prin pedeapsă. Dimensiunea pedagogică ține de înțelegere, de pricepere și nu are un sens primar punitiv. Că unii părinți, cum știm, trag copiilor bătăi pentru a „îi învăța minte“, aceasta este exprimarea barbară a rolului de pedagog în viața unei ființe umane făcute să învețe prin cunoaștere și curiozitate, iar nu prin frică și teroare.

Acum, teologic, cum am spus deja în textul meu, problematica pedagogiei lui Dumnezeu stă în centrul gîndirii de tip religios. Este un aspect esențial pentru teologia istoriei atît în iudaism, cît și în creștinism. Sigur, în context postmodern, refractar la tot ceea ce ar putea însemna, inclusiv prin interpretare abuzivă, limitare a libertății individuale sau subordonare destinală, formula ridică semne de întrebare. Este motivul pentru care, pentru o vreme, nu a mai fost folosită de discursul teologic creștin, mai ales în mediul occidental. Și totuși, raportarea la Creator ca la un învățător rămîne parte inconturnabilă a mesajului teologic. Dacă nu ar fi astfel, eșafodajul antropologiei biblice ar fi demontat și am opera cu reducții dintre care cea care vede doar libertatea, dar nu și responsabilitatea, ar fi extrem de periculoasă.

Nefiind așadar o chestiune eminamente sau genuin negativă, pedagogia divină făcîndu-se cunoscută inclusiv prin fapte minunate, cercetarea, atît cît ne permit propriile limite, a înțelesului unor momente sau fenomene este parte integrantă a preocupărilor teologice. Ocolind capcanele determinismului sau dirijismului, interogația legată de sens reprezintă probabil contribuția teologică majoră la încadrarea unor capitole furioase de istorie recentă și îndepărtată deopotrivă. Nu întîmplător categoria de martir, de mărturisitor, a stat și stă la temelia comunității de credință: sacrificiul, dacă nu este un banal accident, își descoperă forța tocmai în faptul că învestește cu sens ceea ce pare un nonsens. Dacă nu ar fi așa, am da dreptate celor care proclamă indiferența lui Dumnezeu față de propria Sa creație.

Revenind la scrisoarea ta, dragă Ruxandra, nu știu ce te face să mă bănuiești de tentative de justificare a nedreptății. Îmi faci un adevărat proces de intenție pe care nu îl merit. Tot biografic, m-am format și eu în directa învecinare a unor oameni care au trecut prin detenția politică: de la Paul Păltănea, istoricul gălățean care a ajuns după 1989 în Academia Română, la Petre Țuțea și de la Bartolomeu Valeriu Anania la Părintele Stăniloae. Am cunoscut inclusiv în familia mea efectul distrugător al comunismului, ai mei fiind nevoiți să cedeze „voluntar“ totul noului stat al proletariatului și să înceapă de la zero în alt oraș. Aș putea spune că au avut măcar șansa de a nu fi intrat nimeni la pușcărie, ceea ce s-a „răzbunat“ însă altfel, mama fiind dată afară de la Universitate pe motive de origine nesănătoasă.

Nu am considerat niciodată, nici măcar în acei ani ’90 de la Cluj, cînd virulența atacurilor antiortodoxe ale elitei greo-catolice atinsese cote maxime, că cineva a „meritat“ suferința. Am atras doar mereu atenția că, așa cum nu există un monopol al suferinței, nici unul al ticăloșiei nu poate exista, că lucrurile sînt mai complicate, contrazicînd dorința unora de a le prezenta trunchiat, alegînd doar ce convine. Am încercat, așa cum o fac și acum, să țin drumul argumentației teologice, ortodoxia și uniatismul avînd o istorie sinuoasă, cu multe pagini fără glorie, din care în mod cert avem multe de învățat, inclusiv sau mai ales în momente precum cel al centenarului unității noastre statale la care au contribuit toți românii. A ne certa confesional pe marginea unei asemenea reușite ar fi păcat, mare păcat!

Cu neștirbită prietenie,

Radu

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.