Lucrarea speranţei
Între 9 şi 14 iulie 2009, PF Patriarh Daniel a hotărît o vizită pastorală şi ecumenică în Franţa, fiică mai mare a Bisericii catolice... Delegaţie mare, cu mitropoliţi şi episcopi din ţară şi diaspora, plus preoţi slujitori ai unor parohii româneşti din Germania, Spania, Portugalia, Elveţia. Şi program dens, concentrat pe evenimentul anului: revenirea la Patriarhia Română a bisericii fostului exil parizian. Au trecut 20 de ani! Patriarhul a slujit mai întîi la Limours (unde a sfinţit biserica de lemn, plantată lîngă sediul Mitropoliei pentru Europa Occidentală şi Meridională). Pe 12 iulie, primatul BOR a oficiat slujba arhierească la biserica din strada Jean de Beauvais, în cartierul latin, unde altarul a fost resfinţit, spre un nou început de viaţă duhovnicească. Acum, oile rătăcite din motive politico-ideologice pot reveni la staulul patriarhal. În fapt, "oile rătăcite" s-au cam mutat la Domnul. Am trăit cîţiva ani la Paris, după ’90, şi mergeam frecvent la biserica Sfinţii Arhangheli. I-am cunoscut astfel pe bătrînii legionari de prima oră, fideli lui Codreanu, pe liberalii care urmau să revină acasă, cu ambiţia de a refonda PNL, pe diverşi ţărănişti sau pur şi simplu monarhişti, anticomunişti de toate culorile, care trăiseră toată viaţa exilul, cu amărăciunile, iluziile şi discordiile sale. Biserica gotică, din secolul al XIV-lea, fusese cumpărată de regele Carol I-ul, pentru românii din Paris. În 1949 s-a instalat acolo episcopul disident Visarion Puiu. După moartea aceluia, farul comunităţii avea să fie Părintele Vasile Boldeanu. Prin anii ’70 şi ’80, Securitatea a căutat să infiltreze preoţi validaţi la Bucureşti. Ambasada României nu era, desigur, străină de această otrăvită psihodramă româno-română... Prin ’94, Ion Iliescu a făcut o descindere serală negociată cu preoţii, dar fără asentimentul Consiliului parohial. Au urmat ani întregi de scandaluri, procese, acuzaţii de trădare... Poliţia franceză şi vecinii bisericii din Jean de Beauvais au ce povesti! Acea comunitate nefericită a dispărut. Duiliu Sfinţescu sau Dumitru Bacu au plecat pe lumea cealaltă, iar alţii de talia lor nu prea se găsesc. Mă uitam deunăzi în sfîntul lăcaş, pe cînd uşile împărăteşti cuprindeau silueta Patriarhului Daniel: tineri muncitori, studenţi, o mînă de ţărănci în costume populare din Sibiel şi Maramureş... Istoria, decalată, îşi ratrapa, prin absenţa interesaţilor, propriul contratimp! Oricum, lucrurile evoluează spre un ton mai creştinesc. Am constatat acest fapt pe fondul preţuirii faţă de clasa intelectuală a Patriarhului Daniel, care a predicat impecabil, comentînd pericopa evanghelică a zilei (demonizaţii din ţinutul Gadarei). Prezenţa PF Sale în Franţa a permis şi alte întîmplări binevenite pentru imaginea noastră. Lansarea unui volum " La joie de la fidélité " publicat la Cerf şi precedat de un dialog cu fratele Hyacinthe Destivelle, de la Centrul Istina. Întîlnirea cu E.S. Cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop al Parisului şi primat al Franţei. Ceremonia de acordare a doctoratului honoris causa, la Institutul teologic Saint-Serge (unde s-a scris sau de unde a pornit jumătate din teologia exilului rus). După Paris, Patriarhul s-a dus la Lyon, spre a lua parte la Conferinţa Bisericilor Europene şi a vizitat celebrul Institut responsabil de colecţia patristică bilingvă Sources chrétiennes (fondată după Război, graţie triadei Jean Daniélou-Yves Congar-Henri de Lubac şi ajunsă la peste 500 de volume). Cum BOR e cea mai importantă biserică ortodoxă din UE, cum relaţia româno-franceză e în general lipsită de conotaţii creştine, cum proiectul european nu poate evolua prin amputarea matricei evanghelice a culturilor sale constitutive, se poate spune că PF Patriarh Daniel " fost studios la Strasbourg " a făcut, prin acestă vizită, operă de construcţie, reprezentare şi... speranţă comună. Românii din Franţa, cu totul intraţi acum sub oblăduirea ÎPS Mitropolit Iosif Pop, au de ce să-şi privească viitorul eclezial cu un plus de încredere, de seninătate şi bunăvoinţă.
