Limbajul păsărilor

În Qur'an, S. XXVII, vv. 15-16, se menţionează că regele David şi regele Solomon au primit în dar cunoaştere din partea lui Dumnezeu. Ca parte a acestei cunoaşteri, David şi Solomon au fost învăţaţi şi limbajul păsărilor: "Iar Noi am dat lui David şi lui Solomon cunoaştere, iar ei au spus ŤLăudat fie Dumnezeu, Care ne-a ales pe noi dintre nenumăraţii Săi servitori credincioşi!». Iar Solomon a fost moştenitorul lui David şi a spus ŤOameni, noi am fost învăţaţi limbajul păsărilor şi noi ne-am împărtăşit dintru toate; cu adevărat, aceasta este mărinimia manifestată»."1 Pe aceste versete qur'anice se întemeiază tradiţia Sufi medievală în cadrul căreia Solomon este descris drept cunoscător al limbajului păsărilor. În primele versete din Manteq at-Tair sau Conferinţa păsărilor, Farid-ud-din Attar (cca 1120-1220 d. H.)2 elogiază legătura lingvistică dintre Solomon şi pupăză, simbol al ghidului spiritual. Pupăza a îndeplinit rolul de mesager între regele Solomon şi regina din Saba, iar experienţa sa o recomandă pentru funcţia de călăuză a păsărilor de-a lungul călătoriei iniţiatice spre palatul Simorgh-ului3. Attar îi acordă pupezei calitatea de martor al revelaţiei sinaitice şi de fiinţă privilegiată, care deţine puterea de a înţelege limbajul lui Dumnezeu: "El (Solomon) a cunoscut limbajul tău, iar tu i-ai cunoscut inima. (...) Asemenea lui Moise, tu ai văzut flăcările care ardeau în înalt, pe versanţii Sinaiului, şi într-acolo doreşti să zbori (...), să-ţi cauţi locuinţa promisă pe vîrful Muntelui Sinai. Acolo vei înţelege cuvinte nerostite, prea subtile pentru urechile păsărilor muritoare."4 Magistrul Sufi, sfîntul Sufi se definesc în raport cu idealul uman sau arhetipul mistic-gnoseologic întruchipat de Solomon, în calitate de cunoscători ai limbajului păsărilor, cunoscut in illo tempore de către Solomon. Jalal-ud-din Rumi (1207-1273 d. H.)5 descrie, în Mathnawi, identitatea religioasă, sapienţială, a celui care deţine misterele rostirii aviare şi care este trimis de Dumnezeu în calitate de mesager sau rasul pentru a ilumina deopotrivă comunitatea păsărilor şi comunitatea fiinţelor omeneşti: "Vino, o, magistru al limbajului păsărilor, cunoscut de Solomon, cîntă cîntecul fiecărei păsări care îţi iese în cale. Deoarece Dumnezeu te-a trimis către păsări, El te-a instruit cu privire la tonul adecvat fiecărei păsări. (...) Păstrează pasărea cea răbdătoare în stare de fericire şi eliberată de suferinţă. (...) Sfătuieşte porumbelul să se ferească de şoim, iar şoimului vorbeşte-i despre îndurare, despre veghea în măsură să-l împiedice să acţioneze în mod nedrept. Pe liliacul lipsit de iluminare spirituală, ajută-l să se familiarizeze cu lumina şi să trăiască în lumină. Învaţ-o pacea pe potîrnichea cea războinică, iar dinaintea cocoşilor desfăşoară semnele răsăritului de soare. Vorbeşte tuturor, de la pupăză la vultur, şi arată calea."6 Rumi construieşte modelul pedagogic al oglindirii, prin corespondenţa alegorică dintre om şi pasăre. Un papagal aşezat în faţa unei oglinzi, un om aşezat în spatele oglinzii. Cînd omul nevăzut vorbeşte, papagalul se priveşte în oglindă şi are iluzia că el însuşi stăpîneşte limbajul omenesc, deşi în realitate nu are decît puterea de a imita sunetele, fără a înţelege sensul cuvintelor. În mod asemănător, Dumnezeu îl aşază pe shaykh ca pe o oglindă în faţa discipolului, iar acesta are iluzia că doar shaykh-ul, omul, îi vorbeşte, fără a înţelege că învăţătura, cunoaşterea pe care o primeşte, îşi are originea în Raţiunea Universală, aflată în spatele oglinzii, dincolo de fiinţa shaykh-ului: "Discipolul plin de egoism se vede pe sine în oglinda trupului shaykh-ului. Cum ar putea el să vadă Raţiunea Universală, dincolo de oglindă, în momentul manifestării limbajului şi discursului? El presupune că un om este cel care vorbeşte. Raţiunea Universală rămîne pentru el un mister pe care îl ignoră".7 Mulţi căutători de cunoaştere imită limbajul Sufi, fără a înţelege rostirea teandrică, rostirea divină, care determină acest limbaj, îşi imaginează că stăpînesc limbajul păsărilor, dar ignoră sensul adevărat al acestui limbaj, cu excepţia lui Solomon, mesagerul divin, învestit cu putere autentică de pătrundere spirituală. Misterul cunoaşterii este totodată şi un mister al iubirii de Dumnezeu. Pentru a demonstra adevărul acestui enunţ, Rumi rescrie legenda despre Imra'u 'l-Qays, regele arabilor, "Iosif al timpului său". Plictisit de grijile legate de administrarea imperiului şi sătul de vanitatea puterii politice, Imra'u 'l-Qays se leapădă de identitatea sa monarhică, experimentează extazul iubirii mistice, îşi părăseşte ţara şi se angajează ca lucrător într-o cărămidărie din oraşul Tabuk. Regele din Tabuk află despre ilustrul personaj care se află în Capitala sa, se grăbeşte să-i facă o vizită protocolară şi iniţiază un dialog filosofic. Imra'u 'l-Qays îl ascultă în tăcere, apoi îi dezvăluie pe neaşteptate misterul iubirii de Dumnezeu. După încheierea conversaţiei iniţiatice, regele din Tabuk devine, la rîndul său, un derviş rătăcitor, iar cei doi foşti monarhi se pierd fără urmă pe calea Sufi, stăpîniţi de nebunia iubirii teandrice. Rumi se întreabă care este misterul limbajului care a determinat manifestarea acestui dialog? Este, desigur, limbajul păsărilor, pe care adeseori oamenii vulgari îl imită, fără a-l înţelege, fără a cunoaşte natura păsărilor, pentru a dobîndi prestigiu şi autoritate, iar demonii se străduiesc în zadar să-l uzurpe, pentru a perpetua prezenţa răului pe pămînt. Dar un demon care dobîndeşte prin sortilegii diabolice o înfăţişare asemănătoare cu fiinţa lui Solomon şi care se aşază pe tronul lui Solomon, nu va reuşi decît să ispitească şi să înşele sufletele credincioase, lipsite de vigilenţă, nicidecum nu va deţine cunoaşterea revelată, sub-tinsă de sintagma qur'anică "noi am fost învăţaţi limbajul păsărilor". La fel ca şi comunitatea credincioşilor, comunitatea aviară este alcătuită din păsări exoterice şi păsări esoterice.8 Principiile sufismului stabilesc că un om nu este în măsură să vorbească public semenilor săi decît dacă a dobîndit o cunoaştere adecvată a lucrurilor divine, dacă "înţelege cu privire la Dumnezeu". În această calitate, el este învestit cu puterea de a-i ajuta pe ceilalţi credincioşi, slujitorii lui Dumnezeu, să înţeleagă, la rîndul lor. Altminteri, vorbitorul neînţelegător este cuprins de aceeaşi suferinţă care a cuprins întregul pămînt şi toate fiinţele omeneşti, în urma păcatului originar.9 Absenţa-prezenţa sau contractarea-dilatarea extazului reprezintă instituirea limbajului teandric, în cadrul căruia omul vorbeşte limbajul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu vorbeşte limbajul omului îndumnezeit: "Marile simboluri cosmice devin (...) alfabetul unui nou limbaj, scris de pana lui Dumnezeu. Omul poate să descifreze acest nou alfabet, deoarece el însuşi a devenit sensul universului, semnul prin excelenţă al epifaniei lui Dumnezeu, puntea care leagă lumea de Dumnezeu".10 Magiştrii Sufi recomandă "audierea" ca remediu pentru oboseala care urmează experienţei extatice sau ca mijloc de trezire a conştiinţelor celor preocupaţi excesiv de activităţi mundane: "Audierea este de două feluri. O categorie de oameni ascultă discursul, pentru a obţine sfaturi. Aceştia ascultă selectiv, numai cu intelectul. Cealaltă categorie de oameni ascultă muzica, pentru a dobîndi hrana spiritului. Iar cînd spiritul îşi obţine hrana, atinge stadiul cuvenit şi se leapădă de guvernarea trupului. Atunci, în cel care ascultă au loc o comoţie şi o mişcare".11 Ce este limbajul păsărilor? Cu siguranţă, nimic din stereotipurile imaginare ale intelectului profan, altceva decît obişnuitele eşafodaje raţionale. Nu este o înşiruire de sunete emise de păsări, dar este simbolizat de aceste sunete şi de cuvintele rostite de oameni. Este, în esenţă, limbajul sufletului, al zborului spiritual-extatic spre spaţiul infinit vertical, beatific, al Împărăţiei lui Dumnezeu. Este un limbaj teofanic, al cunoaşterii teandrice şi salvării, al căutării şi regăsirii de sine şi de Dumnezeu, o rememorare a adevărului sinaitic şi o prefigurare a adevărului apocaliptic. Este un cîntec al bucuriei de a fi viu, un imn al iubirii, o afirmare deplină a comuniunii fiinţelor animate de principiul divin al vieţii, care întemeiază şi revivifică întregul creaţiei. Simplitatea sa se revelează, poate, în pura contemplare a cerului, a volutelor de albastru celest, tighelate de strălucire solară, traversate de prezenţa intempestivă, dinamică, efemeră, a păsărilor. _______________ 1. Cf. Arthur J. Arberry, The Koran Interpreted, Oxford: Oxford University Press, 1991, p. 383. 2. Poet mistic persan, din Nişapur. Autor al unei opere care excelează prin rafinament literar şi teologic: Conferinţa păsărilor, Memorialul sfinţilor, Cartea despre divinitate, Cartea despre suferinţă şi Cartea misterelor. 3. Împăratul păsărilor, simbol al Fiinţei Divine, al cărui nume înseamnă "treizeci de păsări" (cf. si morgh în persana medievală). 4. Cf. Farid-ud-din Attar, Manteq at-Tair, vv 616-636. Trad. Afkham Darbandi, Dick Davis, The Conference of the Birds, London: Penguin Books, 1984, p. 29. 5. Magistru al sufismului persan, întemeietor al academiei Sufi din Qonya şi al ordinului dervişilor rotitori, Mevleviyya. 6. Cf. Jalal-ud-din Rumi, Mathnawi, IV, vv. 851-858. Trad. The Mathnawi, Cambridge: E.J.W. Gibb Memorial Trust, 1990, vol. IV, p. 319. 7. Cf. Rumi, Mathnawi, V, vv 1430-1444, Nicholson, The Mathnawi, vol. VI, pp. 87-88. 8. Cf. Rumi, Mathnawi, VI, vv. 4007-4015, Nicholson, The Mathnawi, vol. VI, pp. 478-480. 9. Cf. Abu Bakr Al-Kalabadhi, Kitab al-Ta'arruf li-madhhab ahl al-tasawwuf, LXV. Trad. Arthur J. Arberry, The Doctrine of the Sufis, Cambridge: Cambridge University Press, 1991, p. 147. 10. Cf. Paul Nwyia, Exég