Libertate în vremuri barbare

Publicat în Dilema Veche nr. 801 din 27 iunie – 3 iulie 2019
Libertate în vremuri barbare jpeg

Există spirituali de tip „natural“, în sensul că nu sînt cultivaţi şi încadraţi de o tradiţie religioasă anume, şi ei pot fi tot atît de autentici ca cei disciplinaţi de o cale canonică. Dacă nu au ajuns la libertatea intimităţii cu Dumnezeu pe drumul unei religii, ei au, în schimb, candoarea, creativitatea, riscurile căutării de unul singur a Celui singur. Asemenea naturi se aprind mai ales în vremuri de criză, în vremuri sumbre. Un asemenea caz a fost Etty Hillesum, tînără evreică olandeză pentru care timpul experienţei mistice s-a plasat în anii 1941-1943. În mediul intelectual din Amsterdam, ea făcea parte dintre acei evrei pentru care cultura modernă, foarte viu asimilată, se îmbina cu distanţarea faţă de o tradiţie iudaică percepută drept un dat comunitar respectabil, dar prea convenţional trăit şi cercetat. Interesată de orice filon contemporan care i-ar putea hrăni traseul interior, îi citeşte pătimaş şi îi „aplică existenţial“ pe Dostoievski şi pe Rilke, are un mentor de filiaţie jungiană, respiră într-o atmosferă mai degrabă creştină, dar fără nici un fel de atenţie pentru încadrări confesionale, dogmatice sau instituţionale. În ultimii trei ani de viaţă, Etty Hillesum ţine un jurnal care, alături de scrisorile către numeroşii ei prieteni, a fost publicat în 1986 în Olanda, iar apoi în traduceri, printre care cea franceză în 1995, la Seuil: Une vie bouleversée, suivi de Lettres de Westerbork. Jurnalul notează mai ales exigenţele, dibuirile şi evenimentele interioare, dar păstrează constant o privire limpede – ca un apus de soare toamna – asupra situaţiei tot mai deteriorate a evreilor din Olanda şi a etapelor deportării lor. Etty a fost o vreme funcţionar al Consiliului evreiesc în lagărul de la Westerbork. Din 1939, autorităţile olandeze grupaseră acolo pe refugiaţii evrei din Germania, în aşteptarea plecării lor, spre Palestina mai ales.

În 1942, el a fost transformat de nazişti în spaţiu de concentrare pentru evreii olandezi şi de formare a convoaielor care, săptămînal, plecau spre lagărele de exterminare din centrul Europei – cei rămaşi la Westerbork, spune Etty, nu puteau evita să se întrebe pentru ce nu mai primeau nici o veste de acolo. Cu o populaţie care se înmulţise de zece ori în cîteva luni, Westerbork nu era un loc al ororii explozive. Nu existau decît rareori brutalităţi fizice, hrana era săracă, dar tolerabilă, persista umbra unor servicii comunitare, mai erau posibile ceva relaţii cu exteriorul. Westerbork era doar o lume-pentru-moarte, din ce în ce mai densă, ritmată de selecţia şi plecarea trenurilor săptămînale. Pînă aproape în momentul bruştei ei deportări la Auschwitz, Etty Hillesum, ca funcţionar al comunităţii evreieşti (dădea asistenţă medicală şi mai ales umană, se ocupa de bibliotecă), a putut ieşi din lagăr pentru scurte şederi la Amsterdam. Westerbork era o lume-pentru-moarte, dar era totuşi o lume, o lume îngrămădită, pestriţă, pusă sub semnul provizoratului intensificat: o replică răsturnată a arcei lui Noe. Etty Hillesum spune undeva că se putea „citi acolo scheletul nud al vieţii“ şi că ar fi trebuit un foarte mare poet pentru a descrie această lume în care pulsiunile cele mai fireşti, ca şi demnitatea omului, erau supuse unei tensiuni ucigătoare. Ea, care îşi simţea şi îşi chestiona cu insistenţă talentul literar, a dat cîteva schiţe ale acestei lumi: personalităţi publice, despuiate de coaja protectoare a prestigiului social; torturaţi, aduşi pentru scurtă vreme la Westerbork; bătrîni smulşi din modesta şi aşezata lor viaţă (trimişi repede spre Est de auxiliarul evreu al conducerii lagărului, cel care decidea componenţa convoaielor) pentru care cei rămaşi se mobilizau ca să-i înzestreze cu ceva pături; febra obţinerii unui loc pe „listele de excepţii“, prin care majoritatea se agăţau de o improbabilă, dar irepresibilă speranţă de scăpare; farmecul malefic al comandantului nazist; puterea brută, discreţionară a asistentului său evreu; apoi oameni care se mai puteau îngrijora pentru soarta celorlalţi, oameni care mai puteau citi, discuta, scrie; oameni care se pregăteau pentru moarte şi oameni care încercau să uite de ea, pregătind un spectacol de revistă.

Toate acestea ritmate de selecţia pentru săptămînalul convoi – un paznic olandez al lagărului îi spune, la un moment dat, că fiecare dintre ele îl îmbătrîneşte cu zece ani. Etty Hillesum nu se tînguie, nu se revoltă, nu încearcă să se salveze, nu este cotropită de ura reactivă a victimelor faţă de ucigaşi. Descrie pur şi simplu, cu o privire din ce în ce mai calmă faţă de soarta proprie, mai ascuţită faţă de nenorocirea unanimă. „Mă simt ca un dig de care se izbeşte toată suferinţa lumii“, spune undeva. Ea face parte dintre acei „mistici ai atenţiei“, pentru care orice situaţie, mai cu seamă situaţiile-limită, mai cu seamă mizeria şi nenorocirea ultimă, fără speranţă, sînt suprem utile, sînt de citit drept cuvintele unui dialog, din ce în ce mai direct, cu divinul – prin care el „ne mănîncă“, au putut spune alţi mistici, ne asimilează. „De îndată ce accept încercările, ele se preschimbă pentru mine în frumuseţe – o frumuseţe mai masivă, mai copleşitoare decît încercările însele.“ Nu este vorba aici despre fantazare, despre evaziune din real, despre interpretări consolatoare. E vorba, dimpotrivă, despre un acces la structurile tari, dezgolite, reale ale realului. E vorba despre judecată şi consimţire. Absenţa urii este dată de distanţa cu care priveşte aceste structuri, din punctul în care perceperea intensificată a durităţii şi a frumuseţii lor este aceeaşi. Ceea ce nu exclude, dimpotrivă, „o elementară indignare morală“ faţă de cei care stîrnesc şi pun în operă nenorocirea. Acest tip de atenţie este foarte sensibil la libertatea umană care, în condiţiile constrîngerii extreme şi fără fisură, poate găsi soluţii, făcîndu-şi astfel cea mai convingătoare dovadă. Există cel puţin două asemenea acte de libertate în „relatarea subiectivă“ a vieţii de la Westerbork. Primul îl priveşte pe un călugăr, din grupul evreilor catolici arestaţi în mijlocul slujbei, care ieşise astfel, întîia oară după cincisprezece ani, din nou „în lume“.

Recapitulînd cu privirea grozăviile condensate ale lagărului, Etty îl întreabă: „Ei bine, cum vi se pare lumea?“. „Privirea lui rămîne fermă, binevoitoare, lipsită de emoţie, ca şi cum tot ceea ce îl înconjoară i ar fi bine cunoscut şi familiar încă de multă vreme.“ Printre barăci, noroi şi sîrmă ghimpată, grupul de călugări îşi face de altfel preumblările orante cu aceeaşi linişte concentrată ca sub bolţile abaţiei din care fuseseră luaţi. Etty se simte colegă cu aceşti oameni, ea care cerea ca rugăciunea să nu-i înceteze niciodată. Dar poate şi mai expresiv este gestul unui om izolat, care nu avea probabil acelaşi antrenament riguros pentru aequanimitas. El se înscrie singur pe lista convoiului spre lagărele de exterminare. Refuză să se supună constrîngerii, să fie trimis la moarte; preferă să meargă spre ea, cu acea libertate de care nimeni nu te poate priva. Grila celei mai implacabile opresiuni poate fi deschisă astfel spre spaţiul libertăţii ultime. Dar e nevoie, desigur, de un curaj nebanal. Însă tocmai asta a făcut nazismul, asta au făcut totalitarismele în genere: cu intensităţi diferite de cruzime, au pus imense mase de „oameni banali“ sub o constrîngere cvasi-absolută. Asta încearcă azi terorismul de slogan religios: să creeze o lume a opresiunii şi a arbitrarului, o lume-pentru-moarte. În faţa acestui tip de realitate e bine să avem ştiinţă, alături de exemplul socratic, alături de modelele din textele religioase şi de soluţii pe care le-au trăit oameni mai vecini cu noi: cum poţi trata liber, eliberat inclusiv de ură, constrîngerea extremă. Actul eficace împotriva barbariilor totalitare trebuie să ţină seama, cred, de această atitudine.

(text apărut în Dilema veche, nr. 97, 24 noiembrie 2005) 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Etty Hillesum, wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.