"Iudaismul şi creştinismul sînt legate de o revelaţie comună"

interviu cu David ROSEN Deşi persistă divergenţe şi antisemitismul este departe de a fi extirpat, raporturile dintre Biserica Catolică şi lumea iudaică au înregistrat o "răsturnare de 180 de grade", este convins David Rosen, responsabil cu afaceri inter-religioase al Comitetului American Evreiesc (JAC) şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale Ebraice pentru Consultaţii Inter-Religioase, partener de dialog al Vaticanului. După o îndelungă perioadă de discordie şi diviziuni, pare a fi sosit vremea dialogului dintre aceste două religii monoteiste. Evreilor şi creştinilor, descoperind bogatul patrimoniu spiritual comun, le revine "obligaţia morală" de a-şi uni forţele în bătălia împotriva crizei valorilor în societate, pentru pacea şi progresul umanităţii. Fără a exclude, însă, Islamul, chiar dacă - în cazul evreilor din motive politice, iar al catolicilor din motive teologice - dialogul cu credincioşii musulmani întîmpină anumite dificultăţi. Însă, pentru realizarea unui "dialog sincer", re-invocat de Joseph Ratzinger, Biserica trebuie să înţeleagă rădăcinile iudaice şi valorile comune: "Evreii sînt rădăcinile vii ale arborelui, deci, sînt autentici. Biserica, la rîndu-i, a luat fiinţă din aceste rădăcini, conferind astfel plinătate, armonie copacului". Rabi Rosen, aţi reprezentat recent delegaţia rabinilor la Roma. În densa agendă a întîlnirilor au figurat Suveranul Pontif, preşedintele Republicii, Carlo Azeglio Ciampi, preşedintele Senatului, Marcello Pera, vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, precum şi şeful arhivelor secrete de la Vatican. Vă rog să ne vorbiţi despre aceste întrevederi şi, îndeosebi, despre discuţiile avute cu Papa Benedict al XVI-lea. Aş defini toate vizitele extrem de pozitive, în special audienţa la Papa: întrevedere splendidă, epitet care se referă atît la atmosfera creată, cît şi la cuvintele în sine. Întîlnire sub influenţa unui duh sfînt, aş putea spune: foarte liniştitoare şi aducătoare de speranţă. În loc să trecem în revistă trecutul, ne-am îndreptat privirile către viitor: elaborarea unor forme de conlucrare pentru progresul umanităţii. Mă pot considera privilegiat: am avut ocazia să-l întîlnesc pe Papa Ioan Paul al II-lea de vreo 15 ori, toate fiind întîlniri minunate. Însă, nu-mi amintesc să fi simţit atîta căldură umană, familiaritate şi să fi avut momente atît de dense de conversaţie ca de data aceasta. Papa Benedict al XVI-lea doreşte, în mod evident, să urmeze calea deschisă de Wojtyla în raporturile cu lumea iudaică. Cum apreciaţi astăzi evoluţia raporturilor iudeo-creştine? Papa Ioan Paul al II-lea a definit "fraterne" relaţiile iudeo-creştine, însă, uneori, cele mai aprigi lupte pot avea loc tocmai în sînul unei familii. Istoria noastră este, din acest punct de vedere, îngrozitoare: am ajuns să ne negăm chiar acest raport de fraternitate. Astăzi, însă, raporturile s-au schimbat la 180 de grade: ne redescoperim legăturile frăţeşti. Credeţi că s-au înregistrat progrese în combaterea unor forme de antisemitism? Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat - în numele Bisericii - "la mea culpa"... Deşi învăţătura catolică tradiţională a eliminat formele de dispreţ faţă de evrei, în mod cert nu s-au eliminat toate prejudecăţile de natură rasială sau teologică. Antisemitismul este o boală profundă în societate şi mă tem că nu va putea fi înlăturată niciodată complet. Putem controla această patologie, însă vor exista întotdeauna elemente de antisemitism şi antiiudaism care vor încerca să utilizeze teologia pentru a le justifica. Vizitînd moscheea din Roma, rabinul oraşului, Riccardo Di Segni, a făcut un pas semnificativ, legendar, în legătură cu dialogul cu lumea musulmană.... Găsesc impresionantă atenţia şi sensibilitatea acordată de mass-media internaţională acestui eveniment. Însă, . au mai fost vizite la moschee. Sînt numeroase căi de dialog cu lumea islamică, unele la fel de relevante. Consider întrunirea de la Sevilla, din Spania, dintre cei 200 de rabini, imami şi lideri musulmani din întreaga lume, chiar mai semnificativă, din punctul de vedere al relaţiilor dintre cele două comunităţi, decît vizita rabinului la moschee. Însă, din păcate, nu avem un forum instituţional de dialog cu Islamul, în parte deoarece nu există o structură internaţională musulmană. Tocmai de aceea am discutat cu Suveranul Pontif şi cu secretarul de stat al Sfîntului Scaun despre necesitatea realizării unui dialog instituţional trilateral. Cred că este de preferat ca Vaticanul să conducă lucrările acestui for de dialog, întrucît, dacă ar fi doar musulmanii şi evreii, ar exista suspiciuni în legătură cu lipsa obiectivităţii în gestionarea anumitor problematici... Precum cea din Orientul Mijlociu? Situaţia din zonă este cauza veninului din raporturile între Islam şi Israel, nefiind serioase probleme teologice cu musulmanii. În Israel sînt mii de evrei care încearcă să imagineze căi de aplanare a conflictelor, de colaborare, adesea sub umbrela unor organizaţii de dialog inter-religios. Însă în sînul comunităţii palestiniene, există credincioşi musulmani care nu par interesaţi să intre în dialog, atîta vreme cît situaţia de conflict nu va fi rezolvată la nivel politic. Sevilla: dialogul face politica? Care au fost temele abordate de liderii religioşi? Modul în care religia iudaică şi cea musulmană vor putea contribui la soluţionarea conflictelor din lume (şi în special în Orientul Mijlociu), combaterea formelor de extremism, care folosesc religia ca pretext în scopuri violente, şi problematicile lumii moderne. Pentru construirea împreună a unei lumi a păcii. Veţi reuşi să rămîneţi echidistanţi în relaţiile cu creştinii şi cu musulmanii? Nu. Raporturile iudeo-creştine - aşa cum spunea şi Papa - nu pot fi comparate cu cele islamo-ebraice. "Avem în comun o carte" - afirmă marele filosof Martin Buber. Şi nu o carte oarecare. Deci, iudaismul şi creştinismul sînt legate de o comună revelaţie. Şi acesta nu este puţin lucru. Împărtăşim valori biblice fundamentale, precum: demnitatea umană, viaţa, justiţia, pacea, familia, comunitatea. Deşi nu trebuie să ignorăm diferenţele, faptul că avem în comun un text al revelaţiei biblice, conferă relaţiei iudeo-creştine unicitate. Desigur, avem aspecte comune şi cu Islamul, însă nu împărtăşim cu ei un text al revelaţiei divine. Indiferent cît de mult s-ar îmbunătăţi raporturile iudeo-musulmane - mă refer îndeosebi la depăşirea problemei politice, întrucît dificultăţile ţin mai mult de nivelul politic decît de cel teologic -, niciodată nu se vor putea compara cu cele pe care le avem cu lumea creştină. Dincolo de izvoarele teologice comune, evreii reprezintă înseşi rădăcinile Bisericii. Comunităţi evreieşti, precum cea din Cetatea Eternă, şi-au manifestat solidaritatea cu musulmanii după publicarea caricaturilor blasfematoare. Ce lectură daţi undelor de violenţă ulterioare, în lumina dezbaterilor recente din Parlamentul European, privind dreptul la libertate de expresie? Consider că nimic pe lumea asta nu poate justifica violenţa. Trebuie protestat însă nu într-o manieră violentă, agresiunea nefiind o cale de urmat. Oricum, Europa trebuie să înţeleagă că - în societatea actuală - chipul său este altul decît acum 50 de ani. Astăzi există multiple şi diverse componente religioase şi culturale. Dacă încerci să impui valorile europene apusene prea repede şi într-o manieră prea riguroasă, rişti să obţii reacţii nedorite, de bumerang. Este esenţial să se acorde protecţie sensibilităţii diverselor componente ale societăţii multiculturale şi multireligioase. Deci, libertatea de expresie nu poate fi un drept nelimitat. Ca principiu, trebuie aplicat cu sensibilitate în comunitatea socială şi culturală căreia îi aparţinem. Roma, 28 martie 2006