Incultură şi cultură religioasă

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Incultură şi cultură religioasă jpeg

Ce pot avea în comun evenimentul cu moaşte din Voluntarii familiei Firea şi terorismul islamic? Nu caracterul criminal, desigur. Totuşi, ar fi cîte ceva. Amîndouă fac din credinţă spectacol (primul kitsch, al doilea sinistru). Amîndouă folosesc indecent credinţa ca ustensilă de autopromovare politică. Amîndouă sînt fenomene de incultură religioasă (unul citează „declaraţiile“ Maicii Domnului, altul face din Dumnezeu un dictator sîngeros). Amîndouă cuplează credinţa cu urîtul din om: ISIS cu masacre de civili, dna Firea recomandînd copiilor şi evlavie cu broboadă, şi mitocănii sexuale pe muzică. În fond, amîndouă socotesc credinţa un lucru la îndemînă. Îl ai, eşti sigur că îl ai, că poţi „dispune“ de el cum te taie capul. Şi interesul. Nu te întrebi asupra calităţii lui, nu-l judeci şi nu te judeci, nu te instruieşti. Cazurile amintite sînt stridente în inadecvarea lor. Dar concepţia credinţei ca achiziţie e mai răspîndită. Chiar unele discursuri religioase o prezintă ca pe o listă, uşor de asimilat, de certitudini. Lucrurile spirituale cele mai înalte, mai fine ajung un inventar de adevăruri seci, în care infinitul lor sens riscă să amuţească.

Or, dacă ne uităm cum arată în Biblie momentele aurorale ale credinţei, nu dăm peste o credinţă achiziţie, peste suflete care o deţin în proprietate. Dăm peste încercări în care Dumnezeu solicită fiinţa umană pînă la limitele ei. Credinţa arată ca un proces dificil, aflat adesea pe muchie de cuţit. La fiecare etapă, sufletul e pus să crediteze divinul, să se măsoare cu strania lui nemăsură. Cu prezenţa lui fulgurantă, cu făgăduinţele lui neverosimile, cu tăcerile lui. Avram, care va deveni Avraam, omul singur, nud, extras din neamul, din casa lui, din certitudinile la îndemînă, el e subiectul credinţei. El e expus unor transcendente interpelări. Şi, în faţa lor, tonul lui nu e mereu ritos afirmativ. Nu are o liniară siguranţă. Cînd Dumnezeu îi făgăduieşte prosperitatea neamului său, nu prea îi vine a crede: „Stăpîne Doamne, ce ai să mi dai? Că, iată, eu am să mor fără copii…“ (Gen., 15, 2). O clipă mai tîrziu, cînd cerul înstelat îi este indicat ca măsură a descendenţei lui, „a crezut Avram pe Domnul şi i s a socotit aceasta ca dreptate“. Dar imediat după aceea, cînd i se anunţă Pămîntul Făgăduinţei: „Stăpîne Doamne, pe ce voi cunoaşte că-l voi moşteni?“

Deprinderea dificilă a credinţei pare nesfîrşită. Are tensiuni, clipe de verticală certitudine, reveniri la o nesiguranţă pentru care cuvîntul direct al lui Dumnezeu nu e de ajuns şi cere probe subalterne. Are adeziuni fără rest, întrebări, descumpăniri, întoarceri; are strădanii şi descurajări, obtuzităţi şi evenimente de subită limpezime. Între imutabilitatea divină şi perpetua mutabilitate a condiţiei noastre, credinţa e o luptă de articulare. Şi nu e întreg Vechiul Testament o asemenea luptă? Nu e el alcătuit din episoade de cinstire şi episoade de uitare a lui Dumnezeu, din mîniile Lui în faţa „împietririi“ poporului şi din momente de intimitate între cei doi parteneri?

Cît despre Iisus, cît de stăruitor, de îndelungat munceşte el pentru a trezi în ucenici conştiinţa divinei Lui condiţii. Lor, ca şi altora, le pune întrebarea: „Cine spuneţi că sînt eu?“ Cîţi şi în ce măsură îi recunosc nevăzuta dumnezeire unită cu sensibila umanitate? La Cina de taină (Ioan, 13-17), le vorbeşte compact despre traseul lui, în care umanul va fi ridicat împreună cu divinul. Încearcă să le forţeze înţelegerea, să pună foarte adînc înăuntrul lor germenele credinţei. „V-am spus acestea, înainte de a se săvîrşi, ca să credeţi cînd se vor întîmpla“ (Ioan, 14, 29). Totuşi ei nu înţeleg, sînt descumpăniţi… Cînd, în sfîrşit, ucenicii declară: „Credem că ai ieşit de la Dumnezeu“, Iisus răspunde dubitativ: „Acum credeţi?“ (16, 30-31). Au creat cuvintele lui eveniment interior, au atins ele centrul fiinţei lor? Au deschis acolo văzul vertical?

Oricum, Iisus nu înfăţişează credinţa ca pe un bun care, odată însuşit, e asigurat, egal cu el însuşi, necesar doar de păstrat. Credinţa are o dinamică pe care Duhul o va amplifica, o va conduce tot mai departe. În Biblie, credinţa nu apare ca ceva instalat, subînţeles, la îndemînă. Ci ca materia însăşi a drumului spiritual, pusă într-o dialectică a încercării şi a depăşirii „achiziţiilor“ sale. Cazurile biblice au totuşi ceva aparte: acolo Dumnezeu vorbeşte direct sufletului, e nemijlocit prezent, are iniţiativa dialogului. Dar ce fel de „credinţă“ e aceea cînd eşti pus în faţa acutei Lui evidenţe?

Am putea atunci deosebi trei aspecte ale credinţei, ale angajării spirituale? Care rămîn îmbinate, deşi compoziţia lor îşi poate schimba accentele. Întîi, credinţa tradiţie, cu revelaţia care îi dă sursă şi vitalitate transcendentă, cu învăţătura, tainele, instituţiile, cultura ei. E datul comunitar al credinţei. Care, în societăţile tradiţionale, impregna, pentru toată lumea, întreaga concepţie a realului. Care, în societăţile (tîrziu) moderne, se păstrează în comunităţile religioase şi rămîne oferit în spaţiul public ca dat spiritual/cultural.

Apoi, credinţa evidenţă, momentul fulgurant cînd Dumnezeu atinge sufletul. Cînd credinţa devine cunoaştere, întîlnire, eveniment incontestabil…

În sfîrşit, credinţa ca drum, avînd drept teritoriu propriu interioritatea umană. A face din interioritate posibilul loc de joncţiune între tradiţie şi evidenţă, a pregăti şi a spera joncţiunea, iată, s-ar putea spune, efortul credinţei, al angajării spirituale.

Tradiţia, tradiţiile religioase – ca dat de cult sau de cultură – persistă chiar în lumea noastră secularizată. Prin ele, Dumnezeu se expune pe sine, se oferă unei universale comunicări. Face să se audă în lume un ton mai amplu decît ea, de neintonat pe coardele finitudinii ei, dar care îi dă sens ultim. Poate că ceea ce decide angajarea spirituală, ca vibraţie a interiorităţii, e sensibilitatea persoanei faţă de calitatea absolută a acestui ton. Căci interiorităţii i se adresează Christos: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apocalipsa, 3, 20).

Dumnezeu se adresează direct sufletului. E insistent prezent, însă nu ca orbitoare evidenţă, ci ca discretă chemare, propunere, solicitare. Faţă de interioritatea umană, Dumnezeu face un act de restrîngere de sine, de kenoză. Respectă un spaţiu central al fiinţei, al libertăţii ei, s-ar spune absolute – de vreme ce nici El nu şi permite să-l violenteze. Se află la porţile oricărui suflet, cerîndu-i, parcă, să aleagă.

„De va auzi cineva glasul Meu…“ Dar ce stranie alegere! Nu poţi alege să auzi ori să nu auzi. Dar, poate, ai de ales între a fi sau a nu fi atent. A alege să fii atent la tonul nelumesc al textului sacru, a alege să fii atent, înăuntrul tău, la glasul misteriorului Vizitator. Credinţa-interioritate începe, poate, cu această atenţie din care se va dezvolta auzul spiritual. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.