În principiu…

Publicat în Dilema Veche nr. 800 din 19-25 iunie 2019
O paralelă inegală jpeg

Mulți au aderat sincer la utopia comunismului, mai ales dacă s-au trezit în ascensorul social al contraselecției operate pe temeiul „dictaturii proletariatului“: din tractorist, deveneai activist, cutare vagabond analfabet dintr-un sat de cîmpie se trezea torționar-șef la vreun penitenciar înțesat cu foști miniștri sau universitari ai regimului „de tristă amintire“, Ion Iliescu, un băiat sărac, fiu de comunist în ilegalitate, absolvea Politehnica din Moscova și prelua, cu o față radioasă, soarta colectivă a tineretului militant, în fine, nu ducem lipsă de posibile exemplificări. Dar cei mai mulți, poate înșelați la început, au sfîrșit destul de repede prin a pricepe că noul regim politic se baza pe violență, represiune, propagandă și ritualuri politice fără conținut. Numai că era prea tîrziu: puterea instalată manu militari, prin ucaz moscovit, părea nu doar consolidată, prin mecanismele sale de control total, ci și eternă, adică imposibil de atacat cu mijloace individuale. La un deceniu de la producerea cataclismului postbelic, populația era deja dresată și supraviețuia prin recursul cotidian la o „salvatoare“ duplicitate: să facem, să dregem, dar mai ales să susținem linia partidului unic, prin declarații de amor, entuziasm și veșnică fidelitate. După cum glăsuia o lozincă pomenită de Ilf și Petrov: Să ne respectăm șefii! Distanța tot mai mare dintre realitate și reprezentările sale ideologic-dogmatice s-a lărgit pînă la împămîntenirea unei stări de duplicitate generalizată. Unul dintre rezultatele cele mai durabile ale ingineriei sociale la care am fost supuși a fost așadar capacitatea de a ne ticăloși laolaltă, sub cele mai morale, mai înălțătoare și mai generoase „idealuri“. Din comunism nu a ieșit doar o societate bolnavă, subnutrită, izolată internațional și imbecilizată prin obediența cea mai degradantă, ci și una de ființe obișnuite să invoce la tot pasul cele mai înalte principii. „Principiu“ trimite gîndul la început. Iar totalitarismul bolșevic se afla într-o veșnică stare embrionară: îți cerea mereu să înghiți lipsuri, să trăiești în frică, să nu spui ce gîndești de fapt și să te infantilizezi prin iresponsabilitate, în numele unor realizări formidabile și al unor evoluții fabuloase, sistematic amplasate într-un viitor iminent, dar niciodată întrupat.

Ei bine, putem explica frustrarea și disonanța în care trăim tocmai prin inerția acestei duplicități aparent virtuoase, care ne împinge să invocăm reguli solemne, doar pentru a le cere altora să le respecte, în vreme ce noi înșine ne socotim exceptați de la rigorile lor. Ideea că legile sînt „pentru proști“ – și că sînt atît de stufoase, absurde și instabile încît numai un fraier le poate respecta ad litteram – se combină frecvent cu mentalitatea micii înțelegeri, adică a unui tranzacționism punctual: norma e acea abstracție pe care tocmai situația mea o desfide… Oricine caută să privească detașat modul în care interacționăm (în viața reală sau în rețelele de socializare) se va lovi de acest tipar mental cu două viteze, două fețe, două direcții opuse. Și în tranziția post-comunistă, cele mai de seamă abjecții s-au consumat sub paravanul celor mai nobile intenții, pe fondul unei minciuni care funcționează simultan ca sursă și scop masochist al nefericirii noastre „comunitare“. Starea de simulacru existențial a devenit a doua noastră natură și e perfid stimulată de recenta obsesie a „semnalării virtuții“ (care vine „la pachet“ cu autovictimizarea). Cum de ne simțim atît de rău împreună, de vreme ce ne proclamăm la tot pasul bunele intenții și faptele presupus lăudabile? E pentru că am crezut că vom avea democrație funcțională, libertate și regăsire națională fără să obținem mai întîi dreptatea și adevărul despre evenimentele fondatoare, năclăite de sînge: crimele din decembrie ’89 și cele ale succesivelor mineriade. Glasul celor asasinați, răniți și mutilați continuă să ne certe, așa cum coșmarul complezent al falsității noastre continuă să ne bîntuie… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.