În principiu…

Publicat în Dilema Veche nr. 800 din 19-25 iunie 2019
O paralelă inegală jpeg

Mulți au aderat sincer la utopia comunismului, mai ales dacă s-au trezit în ascensorul social al contraselecției operate pe temeiul „dictaturii proletariatului“: din tractorist, deveneai activist, cutare vagabond analfabet dintr-un sat de cîmpie se trezea torționar-șef la vreun penitenciar înțesat cu foști miniștri sau universitari ai regimului „de tristă amintire“, Ion Iliescu, un băiat sărac, fiu de comunist în ilegalitate, absolvea Politehnica din Moscova și prelua, cu o față radioasă, soarta colectivă a tineretului militant, în fine, nu ducem lipsă de posibile exemplificări. Dar cei mai mulți, poate înșelați la început, au sfîrșit destul de repede prin a pricepe că noul regim politic se baza pe violență, represiune, propagandă și ritualuri politice fără conținut. Numai că era prea tîrziu: puterea instalată manu militari, prin ucaz moscovit, părea nu doar consolidată, prin mecanismele sale de control total, ci și eternă, adică imposibil de atacat cu mijloace individuale. La un deceniu de la producerea cataclismului postbelic, populația era deja dresată și supraviețuia prin recursul cotidian la o „salvatoare“ duplicitate: să facem, să dregem, dar mai ales să susținem linia partidului unic, prin declarații de amor, entuziasm și veșnică fidelitate. După cum glăsuia o lozincă pomenită de Ilf și Petrov: Să ne respectăm șefii! Distanța tot mai mare dintre realitate și reprezentările sale ideologic-dogmatice s-a lărgit pînă la împămîntenirea unei stări de duplicitate generalizată. Unul dintre rezultatele cele mai durabile ale ingineriei sociale la care am fost supuși a fost așadar capacitatea de a ne ticăloși laolaltă, sub cele mai morale, mai înălțătoare și mai generoase „idealuri“. Din comunism nu a ieșit doar o societate bolnavă, subnutrită, izolată internațional și imbecilizată prin obediența cea mai degradantă, ci și una de ființe obișnuite să invoce la tot pasul cele mai înalte principii. „Principiu“ trimite gîndul la început. Iar totalitarismul bolșevic se afla într-o veșnică stare embrionară: îți cerea mereu să înghiți lipsuri, să trăiești în frică, să nu spui ce gîndești de fapt și să te infantilizezi prin iresponsabilitate, în numele unor realizări formidabile și al unor evoluții fabuloase, sistematic amplasate într-un viitor iminent, dar niciodată întrupat.

Ei bine, putem explica frustrarea și disonanța în care trăim tocmai prin inerția acestei duplicități aparent virtuoase, care ne împinge să invocăm reguli solemne, doar pentru a le cere altora să le respecte, în vreme ce noi înșine ne socotim exceptați de la rigorile lor. Ideea că legile sînt „pentru proști“ – și că sînt atît de stufoase, absurde și instabile încît numai un fraier le poate respecta ad litteram – se combină frecvent cu mentalitatea micii înțelegeri, adică a unui tranzacționism punctual: norma e acea abstracție pe care tocmai situația mea o desfide… Oricine caută să privească detașat modul în care interacționăm (în viața reală sau în rețelele de socializare) se va lovi de acest tipar mental cu două viteze, două fețe, două direcții opuse. Și în tranziția post-comunistă, cele mai de seamă abjecții s-au consumat sub paravanul celor mai nobile intenții, pe fondul unei minciuni care funcționează simultan ca sursă și scop masochist al nefericirii noastre „comunitare“. Starea de simulacru existențial a devenit a doua noastră natură și e perfid stimulată de recenta obsesie a „semnalării virtuții“ (care vine „la pachet“ cu autovictimizarea). Cum de ne simțim atît de rău împreună, de vreme ce ne proclamăm la tot pasul bunele intenții și faptele presupus lăudabile? E pentru că am crezut că vom avea democrație funcțională, libertate și regăsire națională fără să obținem mai întîi dreptatea și adevărul despre evenimentele fondatoare, năclăite de sînge: crimele din decembrie ’89 și cele ale succesivelor mineriade. Glasul celor asasinați, răniți și mutilați continuă să ne certe, așa cum coșmarul complezent al falsității noastre continuă să ne bîntuie… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.