In memoriam

- Clemansa Liliana FIRCA, muzicolog (1934-2012) -

S-a stins în Ajunul Crăciunului, dar s-a oprit din lucru cu doar o lună înainte. Atunci, în preziua internării în spital, şi-a depus semnătura pe ultimul articol, cel care prefaţa publicarea unor piese muzicale inedite pe care ea însăşi le descoperise şi le îngrijise pentru tipar: Trei piese camerale enesciene din prima decadă a secolului XX. În ultimii cinci ani de viaţă, Clemansa Liliana Firca se devotase exclusiv unei activităţi cronofage şi tîrziu roditoare: identificarea şi catalogarea manuscriselor lui George Enescu din arhivele Muzeului Naţional care poartă numele compozitorului.

Nimeni altcineva n-ar fi putut duce la bun sfîrşit această operaţie începută cîndva de George Draga şi rămasă în suspensie după moartea sa, pentru că nimeni nu avea expertiza, minţiozitatea, elanul şi devotamentul ei pentru cauză. Şi poate înainte de toate, răbdarea: manuscrisele în chestiune, pline de tăieturi, însemnări cvasi-ininteligibile, inserturi şi corecţii suprapuse, sînt un mic coşmar pentru cei care le consultă. Clemansa Liliana Firca le citea însă ceva mai uşor, pentru că se familiarizase încă din tinereţe cu scrisul şi cu gîndirea muzicală ale lui Enescu. Dar după săptămîni sau chiar luni de scormoneală prin hîrtii prăfuite, tot ce putea să spere era să denişeze o schiţă încă ignorată, un motiv transfigurat, o conexiune neaşteptată între două lucrări sau o filiaţie care să-i sugereze criteriul optim de ordonare a preţiosului material.

Nu se mulţumea însă să sorteze şi să arhiveze. Pe traseul linear al muncii, ea desena din cînd în cînd cîte o „buclă“ amplă, în care aborda aspecte semnificative legate de o lucrare sau alta, de un grup de lucrări sau altul. Aşa a făcut, de pildă, atunci cînd, într-o piesă enesciană cunoscută, a dat peste o linie melodică care ar fi putut proveni din colecţiile de muzică transilvăneană ale lui Béla Bartók: a reperat notaţia-sursă într-unul din volumele „româneşti“ ale savantului maghiar (Volksmusik der Rumänen von Maramureş); a desprins, din noianul de hîrtii din arhivă, primul crochiu în care Enescu o consemnase; s-a întors la piesa de pornire; după care, punînd în paralel datele biografice ale celor doi muzicieni şi numeroase alte informaţii colaterale, a emis o ipoteză referitoare la momentul, împrejurarea şi motivul pentru care s-a produs împrumutul.

Pentru Clemansa Liliana Firca parcurgerea fondului arhivistic al muzeului era îmbogăţitoare pentru că îi permitea să urmărească gestaţia şi devenirea unora din ideile componistice recurente din opera autorului. (Avatarurile leitmotivelor enesciene au constituit de altfel şi obiectul unora din numeroasele studii pe care le-a publicat de-a lungul vremii.) Dar manuscrisele lui Enescu nu constituiau singura sa preocupare. S-a aplecat de asemeni, cu atenţia cercetătorului serios şi experimentat, asupra tuturor muzicilor academice româneşti din primele decenii ale veacului trecut.

A construit în jurul lor o constelaţie de conexiuni: cu creaţia franceză şi germană a timpului; cu muzica lui Enescu; cu avangarda artistică europeană; cu întreaga şcoală naţională de compoziţie, care făcea pe atunci efortul de a-şi elabora o identitate proprie extrasă din folclor şi de a dobîndi o relevanţă „universală“ (ceea ce pe atunci însemna, de fapt, „europeană“)… Ocazional, şi-a transpus rezultatele investigaţiilor în forme iconice: în intervalul 1978-2010, ea a realizat sau a participat la realizarea a numeroase expoziţii, majoritatea patronate de Muzeul Naţional „George Enescu“. Una din ele – cea din casa memorială de la Tescani – este şi azi în picioare.

În viaţa personală, Clemansa Liliana Firca era modestă, ponderată şi distinsă – ca în timpurile în care distincţia era încă o calitate apreciată. Dar cînd o contrariau ideile unui interlocutor superficial, devenea severă şi neechivocă, deşi rămînea mereu politicoasă. Nimic nu-i era mai străin decît graţia prefăcută a relaţiilor de convenienţă. Uneori era absentă, absorbită de propriile idei, dar nu poza nicidecum în savant excentric. N-a rîvnit la vizibilitate socială. De fapt, în vremea comunismului nici nu i-ar fi fost îngăduit să rîvnească, pentru că tatăl său fusese cîndva un om de seamă iar sora sa se căsătorise de partea „greşită“ a frontierei. Dar mai tîrziu a ocolit-o, menajîndu-şi astfel timpul de lucru pentru marile proiecte. Nu s-a irosit nici în scrieri circumstanţiale. Drept urmare, numele Clemansei Liliana Firca a figurat rareori în reviste sau în acele conversaţii mondene în care se face şi se reface continuu ierarhia neoficială a intelectualilor de elită ai ţării; el era însă rostit cu respect de adevăraţii experţi în muzică academică românească şi în creaţia lui George Enescu.

Calităţile profesionale ale Clemansei Liliana Firca erau seriozitatea, probitatea, rigoarea, erudiţia, acribia, inteligenţa reflecţiei, perfecţionismul. Nu ezita să revină, cu înţelepciunea maturităţii, asupra unor lucrări de tinereţe în care găsea întotdeauna ceva de adăugat, de explicat, de îndreptat, de rafinat. Era în căutarea absurdă şi sublimă a desăvîrşirii. A refăcut astfel, după treizeci de ani, traseul muzicii savante româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea; şi a regîndit dintr-un unghi proaspăt, după cincisprezece ani, catalogul tematic al operelor enesciene, din care a apucat să publice doar volumul I, cel consacrat muzicii de cameră.

Scria elegant, colorat în limitele bunului-gust, cu fraze deseori învolburate, dar bine stăpînite şi perfect inteligibile. De fapt, scria mult mai bine şi mai adecvat decît majoritatea colegilor de breaslă – care vor fi probabil iritaţi de această din urmă observaţie. Fiecare din propoziţiile sale avea rost, greutate şi mai ales acoperire în fapte şi documente, şi aceasta într-o lume în care propoziţiile sînt prea ades înlănţuiri de clişee invalide, trîntite cu furca.

Pentru că am admirat-o, am iubit-o şi – cel puţin aşa sper – am înţeles-o, îndrăznesc să presupun că şi-ar fi dorit ca în acest In memoriam să figureze o listă a lucrărilor sale de mari proporţii. Nu o fişă bibliografică completă – care nu şi-ar avea aici locul, pentru că puţini dintre cititorii revistei sînt muzicieni –, ci o enumerare a titlurilor. Să se afle că volumele acoperite de aceste titluri sînt solide şi vrednice de atenţie şi încredere; şi să ştie că ele îşi vor păstra însemnătatea atîta vreme cît vor mai exista oameni pentru care muzica românească, şi îndeosebi muzica lui George Enescu, contează.

Ori de cîte ori voi reciti volumele, mă voi regăsi în gînd cu buna şi vechea mea prietenă Clemansa Liliana Firca, requiescat in pacem.

Cărţi de autor

● Direcţii în muzica românească. 1900-1930 (Bucureşti, 1974)

● Catalogul tematic al creaţiei lui George Enescu. 1886-1900 (Bucureşti, 1985)

● Modernitate şi avangardă în muzica ante- şi interbelică a secolului XX. 1900-1940 (Bucureşti, 2002)

● Enescu. Relevanţa „secundarului“ (Bucureşti, 2005)

● Noul catalog tematic al creaţiei lui George Enescu (volumul I, Muzica de cameră; Bucureşti, 2010).
Cărţi semnate în calitate de coautor

● George Enescu. Monografie (2 volume; Bucureşti, 1972)

● Bucharest in the 1920s-1940s: Between Avant-garde and Modernism (Bucureşti, 1994)

Speranţa Rădulescu este etnomuzicolog.