În intimitatea rugii

Publicat în Dilema Veche nr. 832 din 30 ianuarie - 5 februarie 2020
În intimitatea rugii jpeg

În intimitatea literară a rugii îl atrage pe cititor cel mai recent volum al Ioanei Pârvulescu: Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor. Cu desene de Mihail Coşuleţu, Humanitas, 2018, bestseller la Tîrgul Gaudeamus 2018.

Intimitate literară fiindcă, de-a lungul a treizeci şi şapte de capitole, Ioana Pârvulescu pătrunde cu instrumentele îndelung exersate ale cărturarului (scriitor, istoric şi critic literar) în lumea cîte unui autor antic sau modern (mai mult de jumătate dintre ei sînt moderni) pe urmele unei teme aparte, proprie interiorităţii umane: cea a unei transcendenţe căreia i te poţi adresa. E o temă proaspătă, aproape stranie în aerul timpului nostru, o temă plină de cărări, reamintiri şi sensuri. E aşa mai cu seamă prin felul cum cercetătoarea şi-o construieşte. Nu literatura „oficială“ a rugii, cea explicit religioasă, foarte bogată poetic, larg folosită şi comentată odinioară, e materialul ei de studiu. Nu e nici registrul mistic al rugii, deşi acesta rămîne discret, aluziv prezent. E vorba, în carte, despre invocaţii cu sunet foarte personal, avînd ascuţişul, libertatea de gînd şi de referinţe specifice unor inşi care trăiesc din cuvînt şi au un angajament public faţă de el. E vorba despre voci ale Individului, fie că ele se ţin mai aproape sau mai departe de reperele culturii religioase ale vremii lor: de la Platon, Lucreţiu, Epictet la Pascal, Lamartine, Creangă, Dostoievski, Cioran, Toni Morrison. Ni se perindă, în capitolele cărţii, variante ale unei instanţe superioare: creditată ori căutată, nădăjduită, pusă la încercare, aşezată bonom la măsura individului ori chemată din depărtarea ei nemăsurată, concepută ca pol al invocaţiei, ca ipoteză, ca absenţă, ca prezenţă familiară, ca fundament moral, ca partener de care omul trebuie să aibă grijă. Intenţii, niveluri, tonuri ale rugii: iată ce ne arată studiul. Convocînd, desigur, diferite universuri mentale, culturale, diferite concepţii ale realului.

Studiu, într-adevăr, fiindcă evocările nu apasă pe clapa sentimentală ori psihologizantă a fenomenului. Sobrietatea se îmbină, aici, cu fineţea analizelor. Graţia fiecărei pagini e susţinută de o documentaţie solidă privitoare la autorul în cauză, la atmosfera istorică şi socio-culturală a epocii şi a spaţiului lui de cuvînt. Detaliul, cules cu multă pricepere, da, e din plin prezent; dar el e savuros, sporind regia care pune în lumină autorul/personajul şi modul lui de a-şi lansa chemarea. De fiecare dată, tema e abordată prevenitor şi ingenios, prin ocoluri de detectare, excurs expresiv, marcare a unui spaţiu în care pasajul analizat să se audă cît mai proaspăt, în care interpretările propuse să convingă. Procedeul face parte din stilul Ioanei Pârvulescu, din comentariul plin de sensibilitate literară şi umană cu care îşi tratează materia. În fiecare capitol, asistăm la o nouă regie, întîlnim un nou personaj, o nouă „dispoziţie“ a rugii.

E ceea ce constituie al doilea aspect de „intimitate literară“ al volumului. De astă dată, el se referă nu la autorii investigaţi, ci la autoare. Ioana Pârvulescu declară că a făcut propria alegere de scriitori interogaţi, că ne propune, în această privinţă, o listă subiectivă. Dar e mai mult decît atît. Construind în fiecare capitol o regie specială de cercetare, ea face din fiecare autor un personaj propriu, îl creează ca atare, ni-l înfăţişează potrivit unui portret în care tuşa ei personală e evidentă (trasată, desigur, cu ajutorul unor temeinice consideraţii academice). Aşadar, o dublă intimitate literară: autorii analizaţi şi autoarea cărţii, prin priceperea cu care le-a croit profilul, se reunesc în spaţiul unei tematici care îi interesează, pe care o socotesc importantă, dacă nu de la sine înţeleasă pentru omenesc.

11 wc leo tolstoy 1897 black and white 37767u jpg jpeg

Între „personajele“ cărţii apar, datorită regiei literare a Ioanei Pârvulescu, legături neaşteptate. De pildă, aşa mi s-a părut că se întîmplă pentru Tolstoi, Caragiale, Rilke. Deşi pe tonuri, evident, foarte diferite, toţi trei îmbină familiaritatea destinsă cu divinul şi sugestia unei transcendenţe tari. Într-un fel sau altul, toţi trei fac semn către acea stare în care omul presimte ştergerea de sine în proximitatea Preaîndepărtatului. Karataev din Război şi pace pune asupra dezordinii, războiului şi morţii egalitatea unei bunătăţi, a unei linişti, care iese din scara lumii şi a individului, care vine de undeva de foarte sus.

Rilke, asemenea lui Angelus Silesius, tradus de Ioana Pârvulescu, asemenea lui Paul Celan mai tîrziu, inversează raportul divin – uman. „Vecinului“ de dincolo de lume îi oferă grija, căldura dialogului, poate chiar ceva din suflul omului. Dar consistenţa rugii stă în faptul că raportul e inversat şi totodată menţinut în prima lui ierarhie. Omul care se oferă să-i ţină de urît lui Dumnezeu, să-l vindece de singurătate, trebuie să fie „capabil metafizic“ de asta. Trebuie să fi ajuns „nimeni“ pare să spună, alături de atîţia mistici, Rilke. O fiinţă în care trăsăturile, identităţile mărginitoare s-au dizolvat, ea s-ar putea învecina cu Cel pe care nici un nume nu îl cuprinde. E ceea ce sugerează Ioana Pârvulescu asociind poemul săpat pe mormîntul poetului şi un pasaj din Cartea orelor.

În sfîrşit, Caragiale: aici „regia“ Ioanei Pârvulescu e şi mai ingenioasă, şi mai expresivă. Comentînd Ruga spiritistului, poem parodic adresat lui B.P. Hasdeu, ea separă cîteva versuri care au alt sunet. „Există un moment în care rugăciunea se întoarce asupra lui Caragiale însuşi“, pare să ia propria lui voce. Acolo „rîsul este ecoul eternităţii şi al înălţimii, al lumii superioare“, spune ea. Iată pasajul: „Şi să mă văz rîzînd mereu, / Rîzînd din tot înaltul“.

Se ştie, cînd Caragiale îl pomeneşte pe Dumnezeu, el o face de obicei cu o familiaritate fără fasoane, fără protocolul reverenţelor, ca pe un apropiat. Sub tonul dezinvolt stă însă o seriozitate fără breşă, o credinţă de la sine înţeleasă în Atotţiitor (explicită, de pildă, în textul „Noi şi Biserica“). Mai larg vorbind, în tot ce scrie nu dă pe faţă Caragiale relativul lumii, nu-i arată el insuficienţa (şi prin asta dependenţa de un Altul)? Expusă umorului său, orice realitate „de aici“ pare să nu ţină pînă la capăt, oricare e depăşită printr-o bine dispusă distanţă. Pentru Caragiale, lumea în realitatea ei (relativă) e de tratat cu bună chibzuinţă, responsabilitate, pragmatism  (o dovedesc, printre atîtea altele, textele despre 1907, despre educaţie, despre „Instituţiile de artă“). În relativul ei, în schimb, lumea e de tratat printr-un rîs care nu ia niciodată nuanţă de cruzime. Rîsul lui Caragiale se aplică asupra lumii şi constată/dovedeşte că nimic din ea nu are realitate tare. Rîsul pune lumea la locul ei, o judecă din punctul de vedere al absolutului. Versurile alese de Ioana Pârvulescu pot fi, cred, emblema lui Caragiale, a bine dispusei lui priviri „din polul plus“.

Iată trei variante literare moderne de parrhesia, acea vorbire francă, liberă, directă cu Interlocutorul absolut. Sînt doar cîteva dintre inflexiunile rugii pe care le aflăm graţie acestei fermecătoare şi consistente cărţi.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Lev Tolstoi (wikimedia commons) 

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.