„În credinţă nici o constrîngere“?

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
„În credinţă nici o constrîngere“? jpeg

Potrivit statisticilor, în ultimii ani au crescut în lume fenomenele de persecuţie religioasă, convertirile forţate. Extremismul islamist e autorul opresiunii/masacrelor asupra unor comunităţi creştine, dar şi asupra unor grupuri musulmane neconforme cu ideologia agresorilor. În trecut, creştinismul a folosit, şi el, violenţa împotriva altor religii sau a disidenţilor interni, practică pentru care Biserica Catolică a avut curajul şi nobleţea să-şi ceară, recent, iertare. Laicitatea s-a ivit, în parte, tocmai ca refuz al violenţei şi al războaielor religioase care au răscolit Europa în secolele XVI-XVII. Pe lîngă secularizare, modernitatea tîrzie a adus şi garanţia libertăţii religioase, respectul faţă de alte credinţe, dialogul interreligios.

E utilizarea forţei, a constrîngerii un mod spiritual legitim? Întrebare retorică. De vreme ce se adresează conştiinţei, credinţa nu are ce face cu presiunea, cu intimidarea, cu silnicia. În evenimentul ei originar, fiecare religie pune două teme în tensiune: autoritatea imperioasă a mesajului divin şi libertatea cu care umanul are a-l primi; atotputernicia lui Dumnezeu şi consimţămîntul pe care El îl aşteaptă de la creatură; „poruncile“, tema „înfricoşatei Judecăţi“ a Suveranului şi graţia raportului între doi intimi. În tonul ei originar, fiecare religie îmbină majestatea covîrşitoare a unei revelaţii şi „rezerva“ lui Dumnezeu faţă de recursul la forţă. Fiecare pune problema unei autorităţi spirituale care trebuie/încearcă să se ţină departe de puterea brută.

Coranul scandează suveranitatea absolută a lui Dumnezeu şi totodată aşteptarea Lui faţă de luciditatea creaturii. „Poate veţi pricepe!“ (II, 242). „Poate veţi chibzui!“ (II, 266). „Poate vă veţi lăsa călăuziţi!“ (III, 103). În V, 99 se spune că profetul are datoria de a face cunoscut mesajul divin. Atît. Nu are a-l impune; are doar a-l enunţa. Mai puternic încă sună versetul II, 256: „În credinţă nici o constrîngere“. Nici o intervenţie omenească nu are voie să se interpună agresiv între Dumnezeu şi inima umană unde El şi-a întipărit din origini semnul. Teologia asociată puterii, ideologiile intolerante au putut folosi alte versete pentru a „abroga“ asemenea declaraţii, le-au putut anemia pe cele din urmă în memoria colectivă. Dar nu le-au putut şterge din Carte. Ele rămîn în faţa conştiinţei credinciosului.

Iisus se manifestă cu autoritatea Stăpînului, a Învăţătorului, a Fiului lui Dumnezeu, dar se refuză forţei, ostentaţiei, ofensivei. El cheamă cu glas înalt, dar nu impune. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea“ (Ioan 7, 37). Fiecare om are de constatat cît de puternică e în el nevoia de băutura Duhului.

După instalarea lor istorică, religiile încep să atenueze „rezerva divină“ faţă de forţă. Ajunse în soarele istoriei, ele vor să convertească pe scară largă, elaborează tehnici de persuasiune, discursuri normative pentru credincioşi, construiesc demonstraţii ale superiorităţii proprii adresate religiilor „concurente“. Sigur că adeziunea intimă a credinciosului rămîne importantă, sigur că oamenii de fineţe spirituală o respectă, o susţin. Dar raportul între libertatea conştiinţei şi recursul la forţă (a predicii dure, a legii, a puterii temporale, a armei) e mereu pus în chestiune.

Iată, drept ilustrare, cazul a doi intelectuali creştini din primele veacuri ale creştinismului oficial. Augustin (354-430) e celebru. Tot ce e teologie şi chiar filozofie în Apus îi datorează ceva. El e intelectualul fondator al culturii medievale apusene. Pe Synesios (370-414), contemporanul său alexandrin, în afara specialiştilor, lumea de azi îl ignoră, deşi a fost mult preţuit de Bizanţul cultivat. Discipol al Hypatiei, el şi-a trăit apartenenţa creştină ca neoplatonician ardent, deschis faţă de spiritualitatea încă policromă din secolele IV-V. Augustin, de partea sa, l-a absorbit ca nimeni altul în Apus pe Plotin. A făcut din neoplatonism substratul pentru o teologie extrem de creatoare, dar şi ofensivă împotriva anumitor curente din creştinătate. Pentru binele comunităţii, amîndoi au acceptat să devină episcopi, părăsindu-şi viaţa de filozofi independenţi şi micile cercuri de studiu.

Cînd i se cere lui Synesios să devină episcop, pierderea liniştii studioase îl împovărează, dar e gata să asume sarcina oficială. Ceea ce nu poate accepta e să-şi abandoneze angajarea de filozof, unghiul cunoaşterii din care atacă transcendenţa, responsabilitatea – pe care o consideră absolută – faţă de adevăr. Henri-Irénée Marrou spune că linia de tensiune nu trece, pentru Synesios, între două religii, elenă şi creştină. Ceea ce deosebeşte el sînt două moduri neantagoniste de a te raporta la divin: de o parte calea cunoaşterii contemplative, de cealaltă parte formele în care omul comun înţelegea creştinismul: interpretarea de un naturalism cîteodată rustic dată revelaţiei revine, pentru Synesios, la o percepţie de tip „mitic“. Aşa încît, în Scrisoarea 105, adresată fratelui său şi, prin el, mai-marilor Bisericii, declară: „Accept această îndatorire sfîntă cu condiţia să pot filozofa acasă şi să dau lucrurilor un caracter mitic în public“. Nu e vorba aici despre o dedublare a filozofului. El aderă la acel compromis pe care Adevărul însuşi îl acceptă. Cei care au vederea spirituală mai slabă pot profita de „mit“/alegorie pentru a primi mesajul christic. „A te pune la înălţimea tuturor, potrivit nevoilor fiecăruia, iată ceea ce e cu adevărat divin“, spune Synesios. În sfîrşit, pe lîngă rigoare mentală şi expresivitate ecumenică, studiul şi cultura educă respectul pentru libertatea de gîndire. Iată cum sună, în întregul ei, condiţia pusă de Synesios: „Preiau această îndatorire sfîntă cu condiţia să pot filozofa acasă şi să dau lucrurilor un caracter mitic în public; [cu condiţia] să le pot îngădui oamenilor să-şi păstreze convingerile deja formate, fără a nărui, fără a impune vreo opinie“.

Dar Augustin? El, mai mult ca oricare altul, are geniul de a transpune doctrine subtilissime în predici care captivează cu plasticitatea lor auditorul. Şi el şi-a folosit cultura, alături de extraordinarul dar retoric, pentru a se adresa potrivit capacităţii fiecăruia. Dar Augustin e un dialectician pasionat, ofensiv, necruţător. Polemicile împotriva maniheenilor, donatiştilor, pelagienilor folosesc toate mijloacele: de la rigoarea raţionamentului la stîrnirea afectelor mulţimii pînă la presiunea imperială. După îndelungi, inventive, pacifice eforturi de a-i convinge pe donatişti să adere la Marea Biserică, el va admite represiunea celor ireductibili.

Nu sugerez astfel o opoziţie emblematică între cei doi. Cu exigenţa, net exprimată, de libertate a gîndirii, Synesius e un personaj rar în mediul dominat de autocraticul patriarh Teofil. Genial în gîndire, genial în credinţă, Augustin urmăreşte mereu adeziunea interioră a ascultătorilor, chiar dacă nu şi-a păstrat întotdeauna rezerva faţă de recursul la forţă. Ei ilustrează de cîtă vigilenţă, de cîtă fineţe şi tărie spirituală e nevoie pentru a menţine autoritatea departe de puterea brută, a menţine credinţa între rigoare şi libertate. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.