Genraţia neaşteptată

Publicat în Dilema Veche nr. 123 din 1 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Decretată de pana dlui Adrian Papahagi şi promulgată de Adevărul literar şi artistic (27 mai, a.c.), conceperea, naşterea şi recunoaşterea unei noi generaţii par să fi devenit în România unul dintre lucrurile cele mai simple. Din primele rînduri, autorul - medievist român (comparat cîndva de Cristian Bădiliţă cu Nicolae Iorga), şi fost analist politic la Averea - pare să vorbească în numele unei realităţi deplin consfinţite ("generaţia mea", "generaţia noastră"). Cei obişnuiţi cu strategiile impudice de autopromovare ale grupării Bădiliţă & Paleologu & Papahagi nu pot să nu aibă de la început o vagă bănuială. Acest triumvirat şi-a luat de nenumărate ori libertatea de-a redacta clasamente, validînd competenţe, dînd note, provocînd răfuieli, stablind cine anume a ajuns "să fi dat cu nasul de ucenicia lentă, dar solidă din străinătate". Prin urmare, al cui să fie mandatul semnat de "noi, cei tineri, creştini şi conservatori"? În doar cîteva paragrafe, eseul despre "Generaţia katehontică" îi ajută pe cititorii de limba română (şi mai puţin greacă) să înţeleagă despre ce este vorba. Un comentariu sui-generis la o epistolă paulină (II Tesaloniceni 2, 6)? Un manifest apocaliptic de buzunar, care ne-ar preda înţelepciunea celui care stă, pe urmele apostolului, împotriva lui Antihrist? Pentru un autor "tînăr şi încă emergent", chiar "mai întîrziat decît cel interbelic", un eseu de teologie a istoriei ar fi fost poate prea mult. Adrian Papahagi pleacă de la o constatare dureroasă, dar fără echivocuri: "nu se poate spune că generaţia noastră Ťe la putere»". Un argument suficient pentru a pregăti debarcarea adepţilor "informatizării, asfaltizării, integrării, etc." Optimismul inflexibil al autorului are atîtea accente mesianice cîte temeiuri incerte: "generaţia noastră este generaţia aşteptată de România". Ţintele nu sînt puţine, autorul pledînd pentru "predarea latinei în şcoală, eleganţa limbii române, supravieţuirea satului românesc şi respiritualizarea artei". Apărarea tradiţiei şi a valorilor sufletului ar fi, desigur, legitimă şi binevenită, generalităţile invocate nu s-ar sprijini pe nişte ambiguităţi. Pe de o parte, sînt stimate acele valori tipic moderne, cum ar fi cunoaşterea istorică: luxul necesar - mai ales unei lumi secularizate - de a avea specialişti "în siriacă, în poezia trubadurilor, în literatura islandeză veche". Pe de altă parte este apărat un ideal bucolic: "iubim mai abitir o babă desculţă şi analfabetă care crede în Dumnezeu decît un funcţionar civilizat şi liber-cugetător". Nu ştim de ce anume, la început de secol XXI, cele două opţiuni ar trebui să fie singurele alternative valide pentru un simpatizant urban al creştin-democraţiei. Înţelegem însă de ce un asemenea vis "nu se poate împlini în străinătate". Crezul religios cu parfum poporanist şi elitismul paideic de factură laică par să coabiteze - fără prea mari dileme - în acelaşi suflet. Tensiunea dintre cei doi poli nu primeşte nicăieri atenţia care se cuvine. E ignorată dificultatea - deopotrivă filozofică şi teologică - de-a gîndi transferul între certitudinile dogmei şi relativitatea unei aşezări pragmatice "supt vremi". A trăi inteligent la graniţa mobilă (privat vs public) dintre două lumi (tradiţie vs modernitate) este o asceză pe care "generaţia katehontică" pare dispusă să şi-o refuze. Această nepăsare reflexivă creşte forţa de auto-propulsie, intensifică reveria şi adînceşte contradicţiile lăuntrice. Dl Papahagi deplînge, pe de-o parte, neimplicarea "în viaţa instituţională românească", în timp ce dl Paleologu, scriind la Copenhaga despre Holbein, din biroul de reşedinţă, ne mărturiseşte: "cred că voi ieşi la pensie din MAE înainte de a fi desluşit toate misterele unei picturi eminamente ezoterice". Atît despre generaţie. În rest, Adrian Papahagi ne anunţă că se pregăteşte pentru cîteva isprăvi domestice. Urmează ritualul deja împămîntenit de tămîiere a operelor, pesemne marginalizate, semnate de doi mari exilaţi. E vorba de Cristian Bădiliţă (campion recent al invectivei grobiene) şi, din nou, Toader Paleologu (expert al necrologului autoreferenţial). Înaintea exegezei filologice se impunea, totuşi, o justă încadrare teoretică. Ar fi fost eronat să credem că vorbim despre nişte personaje izolate pe mapamond, aflate fără un program anume în republica literelor. Bărbaţi "katehontici", cei menţionaţi participă, pesemne, la un destin istoric neştiut "într-o ţară fără maeştri". Să nu ne înşelăm. Chiar după zeci de foiletoane auctoriale, Cristian Bădiliţă şi Toader Paleologu n-au spus încă totul despre sine. Geniul lor graseiat are de predat încă o lecţie de dirigenţie. În plus, junii pedagogi ai naţiunii invită acum la afilieri spontane. Principiul recrutării, însă, e aiuritor. Fără să răspundă unei anchete literare, autorul se declară "cel mai tînăr din generaţia pe care o consider şi a mea". Sîntem rugaţi să nu înţelegem aici lipsa de modestie a unui scriitor oarecare (cum sînt cei care deţin astăzi pagini de web). Adrian Papahagi (n. 1976) nu ezită să recunoască, totuşi, că personajul "cel mai precoce dintre noi" e întrupat de acelaşi Cristian Bădiliţă (n. 1968) - perceput drept "terorist pozitiv" (Toader Paleologu) printre bieţii noştri contemporani. De ce nu o caricatură, chiar şi a bunului-simţ? În sfîrşit, cu sau fără voia lor, pe lista generaţiei Papahagi apar alături de faimoasa tripletă cîteva nume distinse nu prin retorica frustrării, ci prin competenţă, reţinere şi sobrietate: Anca Vasiliu (n. 1957), Ioan Ică Jr. (n. 1960) şi Teodor Baconsky (n. 1963). Ce-ar mai fi de spus după acest trist braconaj de publicitate? Că este o dovadă de insolenţă ca ierarhiile să fie decise, în mod declarat, de către un cercetător la început de drum? Că naşterea unei generaţii nu seamănă cu fondarea perfect virtuală (eventual prin denunţ şi omisiune) a unui club sau asociaţii (qui potest capere, capiat)? Că, în plus, o generaţie angajată cultural nu e chemată să substituie sarcinilor asumate de întreg trupul Bisericii (savanţi şi analfabeţi laolaltă)? Unii ar fi crezut că o minimă doză de înţelepciune, fără să pomenim elementarele reguli de cartografiere a oricărei epoci istorice, ne învaţă în ce fel generaţiile se construiesc prin aderenţa la o paradigmă epistemică şi un cod etic, din care derivă mai apoi, aproape natural, proiectele instituţionale. Pentru aceasta trebuie să practici lucid dialogul de idei, iar nu să excelezi în uzul căznit al adjectivelor (e.g., "katechontic", "dobitocesc"). Fără această practică hermeneutică, în care simţul realităţii şi atuurile adecvării sînt vitale, invocarea credinţei va dezbina o generaţie biologică, cît orice gîlceavă seculară. Din nefericire pentru bovarici, sînt foarte puţine faptele sublunare lipsite de caracter problematic. Excepţie nu fac nici măcar conceperea invizibilă, naşterea dureroasă şi recunoaşterea afabil-tîrzie a unei eventuale "noi generaţii." Istoria culturală românească ne învaţă, în momentele sale faste, că oricine are curajul şi priceperea de a-şi duce la capăt gîndul despre un anume rost comunitar refuză ataşamentele viscerale şi apologiile narcisiste. Generaţiile, atunci cînd sînt genuine, apar dintr-un exerciţiu generos şi transparent de participare dezinteresată într-un orizont de sens capabil de universalitate. Cumetriile grăbite şi encomiul delăsător între prieteni nu sînt proba unei viziuni cu bătaie lungă, ci semnul vlăguirii foarte timpurii. Oamenii adînci evită debutul diaristic, soluţiile facile, producţia juvenilă de platitudini, invidia pauperă, împăunarea de sine, exhibiţionismul isteric. Reuşitele autentice se nasc - inclusiv pentru filologi - din echilibre înalte şi tonalităţi egale. Recunoaşterile nu se smulg patetic, nici nu se etalează emfatic, ci cresc dintr-un firesc organic al bunei aşezări. Membrii unei generaţii pot fonda în cultură reviste academice, practică ecumenismul inteligenţei creatoare, comunică exigent şi global, impun cu seriozitate noi direcţii şi standarde editoriale, schimbă eventual macazul economiei, concep uneori alte platforme politice. În toate acestea se evită mai ales ideologizarea vanităţilor tribale şi obiectivarea antipatiilor de grup. Din acest motiv, foarte simplu de priceput, generaţia anunţată de mezinul Adrian Papahagi şi năşită de precocele Cristian Bădiliţă nu pare deloc aşteptată sau deşteptată. E doar nefericită şi sectară.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Iubirile Principesei Margareta: un student socialist și un actor
Principesa Margareta împlinește la 26 martie vârsta de 74 de ani. Fiica cea mare a regelui Mihai I a avut două mari iubiri în viață: Gordon Brown, cel care avea să devină prim-ministru și actorul Radu Duda, cu care s-a căsătorit.
image
„Regele criptomonedelor”, răpit și torturat după ce și-a înșelat investitorii cu 29 de milioane de dolari
Aiden Pleterski, în vârstă de 23 de ani, care s-a autoproclamat „regele criptomonedelor din Canada” a fost răpit și torturat, după ce și-ar fi înșelat investitorii cu 29 milioane de dolari, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.