Fenomenologia spaţiului

Virgil CIOMOŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 259 din 31 Ian 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- sau de la plictis la sublim - Într-un număr anterior al Dilemei vechi, dl Andrei Pleşu împărtăşea cititorilor săi cîteva dintre remarcele adresate unui conferenţiar special întîlnit la Wissenschaftskolleg zu Berlin, profesorul Bernhard Waldenfels, cunoscut fenomenolog german (v. "Fără să vrea" - un psihanalist ar spune: dînd curs unei dorinţe refulate -, rectorul Colegiului Noua Europă sugera posibilitatea unor diferenţieri calitative între dimensiunile spaţiului). Într-adevăr, oamenii "comuni" - cei de care se ocupă fenomenologia de la Heidegger încoace - preferă să stea "în faţă", să iasă mereu "deasupra", să nu calce "alături", să fie mîna "dreaptă" a şefului şi, în general, să-şi ascundă "stîngăciile". Reacţia publicului pare să fi fost una de perplexitate: nici un privilegiu pentru vreuna dintre dimensiunile - perfect anodine - ale topos-ului! Toate sînt "o apă şi un pămînt". Inclusiv "aerul" şi "focul", dacă am îndrăzni, cumva, să vorbim despre "elemente" şi "elementar". Nu e prima oară cînd dl Pleşu pare a fi un personaj "exotic" printre distinşii conferenţiari ai colocviilor internaţionale. Nici ultima oară, sper, cînd îşi expune - cu o autentică perseverenţă - punctul de vedere, într-o lume academică în care a nu avea vreunul trece drept singura performanţă dezirabilă. Or, în ciuda aparentului lor "exotism", atitudinile sale teoretice mi s-au părut a fi întotdeauna nu doar pertinente, ci şi demne de a fi apărate şi promovate pe scena, tot mai aglomerată, a corifeilor "noii filozofii". Căci, la fel ca în politică, din dorinţa de a evita "dreapta" şi "stînga", "sus"-ul şi "jos"-ul, lumea "bună" se înghesuie astăzi la "centru", fără să realizeze cîte neştiute conotaţii metafizice (şi chiar religioase) - refulate - se ascund în opţiunea lor "axială" (de a nu avea vreuna). Să revenim însă la chestiune. De vreme ce fenomenologia porneşte întotdeauna de la lucrurile însele, atunci, pentru a ajunge la filozofia primă - meta-fizica, trebuie să trecem, mai întîi, prin cea secundă - fizica. Or, după două secole în care viziunea newtoniană despre spaţiu părea a-i confirma definitiv izomorfia (sau, dacă preferaţi, amorfia) - caracterul său "absolut" presupunea, într-adevăr, o anume indiferenţă în raport cu obiectele şi cu poziţia lor particulară - surpriza a venit de la "anodinul" Albert Einstein. Pornind de la rezultatele unor experimente ce contraziceau, între altele, calculul newtonian al vitezelor relative - se constatase, de pildă, că oricît de mare ar fi viteza unui corp, lumina trece "pe lîngă el" tot cu viteza luminii... ("De unde acest privilegiu?" - ar protesta unii) -, Einstein avea să schimbe în mod radical vulgata scientistă a secolului al XIX-lea. El postula - pentru a spune astfel - că "cei" ce pleacă de acasă vor trăi mai mult decît cei care rămîn (timpul se dilată!) şi că, printr-o anume chiasmă, trupul nomazilor va fi întotdeauna mai "con-centrat" decît acela al sedentarilor (spaţiul se contractă!). Nimic nu e, prin urmare, "indiferent" în universul nostru fizic. La rîndul lor, particulele elementare par să aibă "dreptul" unor "preferinţe" spaţiale. Presupunînd, de pildă, că un electron ar pleca dintr-un tun cu o viteză apropiată de cea a luminii şi că, peste o mie de ani, va întîlni un alt electron cu care va interacţiona, traiectoria lui va fi predeterminată de acest eveniment viitor. Ca şi cînd electronul nostru "ar şti" dinainte cu "cine" urmează să se întîlnească şi, mai ales, "unde" şi "cînd". Încă ceva: dacă acelaşi electron, situat (de astă dată) pe o anume "orbită" atomică, ar primi un bobîrnac de la un foton, el ar dispărea efectiv de pe acea "orbită" şi ar reapărea, la fel de efectiv, pe o alta, mai îndepărtată de nucleu, fără nici o urmă de traiectorie intermediară. Ca şi cînd electronul cu pricina ar face "economia" spaţiului intermediar, "sărind" (precum monahii de odinioară), prin ubicuitate, de pe un nivel pe altul. Toate astea mi se par la fel de tari ca poveştile cu îngeri. Nu şi unor fenomenologi "indiferenţi", pare-se. Ce se întîmplă, însă, în meta-fizică, recte în fenomenologie? S-ar părea că, deşi spaţiul universal "indiferent" nu există în natură, el ar putea, totuşi, să existe în "spirit" (cuvînt care, paradoxal, e pe cale de dispariţie tocmai în această din urmă filozofie a indiferenţei). Pentru a putea reflecta cu distanţa necesară asupra spaţiului determinat - nu putem cunoaşte un fenomen dacă ne confundăm cu acesta! -, eul nostru trebuie să fie în prealabil purificat de orice determinaţie. Doar astfel poate el ajunge la sursa spaţializării. Regăsim aici sensul genuin al "analiticii transcendentale", practicate în fenomenologia genetică: a analiza nu înseamnă a diseca fenomenul în elementele sale componente, deja existente, ci a urca, oarecum în răspăr, spre însăşi originea existenţei sale (vezi Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, capitolul "Analitica transcendentală"). Spre originea spaţializării, de pildă. Din păcate (sau din fericire), experienţa (întotdeauna indirectă a) originii se reduce, pentru noi, oamenii, la aceea a diferenţei ce ne desparte de ea. Originea - fie ea a spaţiului - nu coincide, după Heidegger (Martin Heidegger, Unterwegs zur Sprache, Neske, Tübingen, 1959, p. 13), cu presupusa lui "cauză". Ea nu se constituie ca un "fundament" - Grund, căci orice fundament reprezintă, din perspectiva ei, un simplu simulacru ontologic (termen introdus de fenomenologul franco-belgian Marc Richir), ci ca un abis - Abgrund. Ceea ce credem noi despre Dumnezeu are prea puţin de-a face cu Dumnezeu: El este, de fiecare dată, "cu totul altfel". Asta nu înseamnă că, din perspectiva Abisului originar, spaţiul însuşi ar fi lipsit cu totul de "temei", ci doar că pro-venienţa lui ţine de un fel de Hoheit, de "Sus"-ul originii sale, adică (Maurice Merleau-Ponty, Le visible et l’invisible, Gallimard, Paris, 1964, p. 303). Dacă fenomenologia spaţiului nu (ne) ad-vine printr-o imanenţă, ea sur-vine, totuşi, printr-o "iminenţă". Desigur, prin comparaţie cu "Sus"-ul originii, cu "Nordul" oricărei determinaţii, dimensiunile spaţiului sînt nişte simple epifenomene. Cu toate astea, oamenii şi-au organizat dintotdeauna spaţiul prin analogie cu "Nordul" propriei sale geneze. Altfel, n-ar mai practica, astăzi încă, democraţia electivă, sistem de delegare a puterii în favoarea unor "aleşi". Să presupunem acum că am putea, totuşi, avea experienţa spaţială a indiferenţei dimensionale. Că, treziţi, bunăoară, brusc din somn (asemeni lui Proust), n-am mai şti nici unde, nici cînd şi, mai ales, nici cine anume sîntem. "Experienţa" noastră s-ar reduce atunci la un simplu şi anonim Es gibt, "expresie" stranie a unei "prezenţe fără prezent asignabil" (Marc Richir, "Pour une architectonique phénoménologique de l’affectivité", prefaţă la volumul lui Moritz Geiger, Sur la phénoménologie de la jouissance esthétique, trad. Jean-François Pastureau, Association pour la promotion de la phénoménologie, Beauvais, 2002, p. 17): ştii cu certitudine că ea este, fără a şti, însă, "de unde" vine. Ce-ar însemna, în acest caz, o experienţă autentică a echidistanţei dimensionale? Ar fi ea cu necesitate identică cu cea a purei indiferenţe? E, oare, cu putinţă să trăim indiferenţa altfel decît sub forma ei inautentică a simplei dezorientări? Poate ea, aşadar, prilejui o anume raportare la "Sus"-ul atopic al originii spaţiului? Răspunsul a fost dat acum mai bine de 200 de ani de către un alt "anodin" - Immanuel Kant (Critica facultăţii de judecare, capitolul "Analitica sublimului"). Cînd ceea ce pare că înţelegem n-are de-a face cu vreun concept, cînd ceea ce pare că simţim n-are de-a face cu vreo reprezentare, cînd uimirea ia locul intelecţiei, iar hiperbola, pe acela al reprezentării, cînd însuşi fundamentul experienţei noastre începe să se clatine, lăsînd astfel "loc" Celui fără de fundament, putem spune (atunci abia) că am intrat în "aria tranziţională" a sublimului (cf. Marc Richir, Fragments phénoménologiques sur le temps et l’espace, Jérôme Millon, Grenoble, secţiunea a II-a, capitolul III, subcapitolul "L’idée aschématique et le sublime kantien"). Nu e vorba, aici, de a permuta cu deferenţă dimensiunile spaţiului, ci de a intra cumva în însăşi zona lor de "transfer", singura în care Originea topos-ului poate fi dată ca indeterminare. Ce altceva ne-ar mai rămîne în asemenea sublime momente decît să amuţim, să acceptăm, adică, reducţia limbajului însuşi. Distanţa dintre cele două extreme - sublimul, respectiv, indiferenţa - revine, în cele din urmă, la aceea dintre autentic şi inautentic. Mă întreb de aceea dacă nu cumva amabila intervenţie a dlui Pleşu încerca, de fapt, să surmonteze forma inautentică predilectă a indiferenţei fenomenologice - plictisul profund (vezi capitolul cu pricina din Martin Heidegger, Die Grundbegriffe der Metaphysik, GA 29).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soția sa, fost viceprimar, conduce afaceri prospere la Râșnov
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția sa a fost viceprimar al orașului Râșnov și conduce afaceri prospere, care le-au permis să cumpere case și terenuri
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.