E-soluţii pentru credinţă

Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
E soluţii pentru credinţă jpeg

Cînd mă uit pe Internet, dau adesea peste un site numit Everystudent, care se ocupă de „importanţa relaţiei cu Dumnezeu“. Am fost curioasă să aflu ce propune. L-am deschis şi am rămas trăsnită. Credinţa era rezolvată: clar, metodic, algoritmic. Şi nu era un algoritm greu. Nu. Deloc. „Cum poţi începe o relaţie cu Dumnezeu?“ se (te) întreba, ca preambul, Every­student. Păi, nu era prea mult de căutat, nu era timp de pierdut. N‑aveai de ce rătăci. Trebuia doar să urmezi cinci „Principii“, cinci paşi. „Principiul unu: Dumnezeu te iubeşte şi are un plan minunat cu viaţa ta.“ „Principiul doi: Noi toţi păcătuim şi păcatele noastre ne despart de Dumnezeu.“ Şi aşa mai departe pînă la cinci. La fiecare „principiu“ se adăugau cîteva rînduri de explicaţii (era destul!), diagrame lămuritoare, plus un spaţiu final de pus întrebări. Stîngăcia/modernitatea cu care erau traduşi anumiţi termeni (site-ul părea neoprotestant, poate nord-american) dădea efecte cel puţin bizare. „Începe o relaţie cu Iisus Hristos…“, suna unul dintre îndemnuri. Uluitor! Nici „liber-cugetătorii“ cei mai porniţi împotriva religiei nu ar fi reuşit să caricatureze mai bine lucrurile.

E firesc ca religia să utilizeze noile tehnologii de comunicare, ca spiritualitatea să se difuzeze pe Internet. Nu instrumentul contează, ci stilul. Catehismele tradiţionale nu sînt nici ele păduri de reflecţii, cîmpuri pentru cultura complicată a credinţei. Enunţă scurt dogme, rînduieli, obligaţii, sfaturi. Totuşi, ele sînt parte dintr-o viaţă religioasă care se petrece în Biserică, în familie, într-o tradiţie larg împărtăşită. Individul nu e singur acolo în faţa credinţei. E mai puţin tentat s‑o modeleze după capul lui, urmînd indicaţiile unei reţete. Are legătură cu o cultură religioasă care, în ciuda eventualului tradiţionalism, păstrează aerul tare al lui Dumnezeu, menţine deosebirea de nivel între aici şi Acolo, transmite experienţa unor mari spirituali.

Între discursurile religioase care folosesc noua tehnologie digitală, unele pot fi luminos îndrumătoare, adecvate materiei de care se ocupă. Dar există o clasă de „aplicaţii“ în care comunicarea spirituală preia stilul instrumentului. Vrea să imite performanţele comunicării digitale. E la fel de uşoară, de rapidă, de tehnologizată. Eşti asigurat că lucrurile sînt simple: că Dumnezeu e pe Skype, că-l poţi accesa fără probleme, că e la dispoziţia ta în spaţiul virtual. Pe de o parte, asemenea oferte îmbie la fast faith, la o credinţă „la minut“, la „drum spiritual preformatat“. Pe de altă parte, ele servesc meniuri religioase pentru individ. Se adresează omului care se vrea singur, autonom în faţa credinţei, care nu are chef de instituţii religioase, de discursuri tradiţionale, de autorităţi recunoscute (şi se predă adesea autorităţii opace a unor site-uri fără chip).

E adevărat că modernitatea tîrzie a încurajat înclinaţia către individualism religios. Din ce în ce mai mulţi oameni înţeleg să trăiască în mod foarte personal credinţa, doresc să-şi conducă propria reflecţie, căutare, experienţă. Fie că aparţin unei tradiţii, fie că sînt neîncadraţi religios, doresc să aibă condiţia de interlocutori ai transcendentului, nu de „supuşi“ ai unei instituţii religioase. Însă, în „aplicaţiile-Dumnezeu“, „dialogul“ tinde să devină o comunicare la fel de plată ca aceea propovăduită de tradiţionalism. Tradiţionalismul, prin repetitivitate seacă, iar e-spiritualitatea, prin facilitatea ei „tehnologică“, fac din credinţă un lucru la îndemînă, rezolvat.

Ne lasă textele sacre, ne lasă Biblia să avem o atît de confortabilă reprezentare a credinţei? Îmi permit să reiau aici o pagină pe care am publicat-o cu cîtva timp în urmă în revistă.

Dacă ne uităm cum arată în Biblie momentele aurorale ale credinţei, nu dăm peste „proceduri“ şi „aplicaţii“, nu întîlnim o credinţă instalată fără probleme în suflet. Dăm peste încercări în care Dumnezeu solicită fiinţa umană pînă la limitele ei, pînă dincolo de ele. Credinţa arată ca un proces încordat, aflat adesea pe muchie de cuţit. La fiecare etapă, sufletul e pus să crediteze divinul, să se măsoare cu strania lui nemăsură. Cu prezenţa lui fulgurantă, cu făgăduinţele lui neverosimile, cu tăcerile lui.

Avraam, eroul credinţei pentru cele trei tradiţii monoteiste, e expus unor transcendente interpelări. Şi, în faţa lor, tonul lui nu e mereu ritos afirmativ. Nu are o liniară siguranţă. Cînd Dumnezeu îi făgăduieşte prosperitatea neamului său, nu prea îi vine a crede: „Stăpîne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii…“ (Gen., 15, 2). O clipă mai tîrziu, cînd cerul înstelat îi este indicat ca (ne)măsură a descendenţei lui, „a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate“. Dar imediat după aceea, cînd i se anunţă Pămîntul Făgăduinţei: „Stăpîne Doamne, pe ce voi cunoaşte că-l voi moşteni?“.

Deprinderea dificilă a credinţei pare nesfîrşită. Are elanuri, mişcări de dubiu, clipe de verticală certitudine, reveniri la o nesiguranţă pentru care cuvîntul direct al lui Dumnezeu nu e de ajuns şi cere probe subalterne. Are adeziuni fără rest, întrebări, descumpăniri, întoarceri; are strădanii şi descurajări, obtuzităţi şi evenimente de subită limpezime. Între imutabilitatea divină şi perpetua mutabilitate a condiţiei noastre, credinţa e o luptă de articulare. Şi nu e întreg Vechiul Testament o asemenea luptă? Nu e el alcătuit din episoade de cinstire şi episoade de uitare a lui Dumnezeu, din mîniile Lui în faţa „împietririi“ poporului şi din momente de intimitate între cei doi parteneri?

Cît despre Iisus, cît de stăruitor, de îndelungat, de greu munceşte el pentru a trezi în ucenici conştiinţa divinei Lui condiţii. Lor, ca şi altora, le pune, cît e pe pămînt, întrebarea: „Cine spuneţi că sînt eu?“ (Matei 16, 13-16; Marcu 8, 27-29; Luca 9, 18-20). Cîţi şi în ce măsură îi recunosc nevăzuta dumnezeire unită cu sensibila umanitate? La Cina de Taină, efortul lui se intensifică. De‑a lungul capitolelor Ioan, 13‑17, le vorbeşte compact despre traseul lui, în care umanul va fi ridicat împreună cu divinul. Încearcă să le forţeze înţelegerea, să pună foarte adînc înăuntrul fiinţei lor germenele credinţei. „Vă spun, înainte de a se săvîrşi, ca să credeţi cînd se va săvîrşi, că Eu sînt“ (Ioan, 13, 19, de asemenea 14, 29). Totuşi, ei nu înţeleg, sînt descumpăniţi… Cînd, în sfîrşit, ucenicii declară: „Credem că ai ieşit de la Dumnezeu“, Iisus răspunde dubitativ: „Acum credeţi?“ (Ioan, 16, 29-31). Au creat cuvintele lui eveniment interior, au atins ele centrul fiinţei lor? Au deschis acolo văzul vertical?

Iisus nu înfăţişează credinţa ca pe ceva simplu, asigurat, uşor de deprins. Ea are o dinamică pe care Duhul o va amplifica, o va conduce tot mai departe. La fiecare nouă deschidere de orizont transcendent, la fiecare intervenţie a imprevizibilului lui Dumnezeu, credinţa omului e încercată. Va fi ea în stare să primească noutatea, să‑şi lărgească înţelegerea pentru incredibila vastitate spre care e atrasă? Se va menţine ea în stare de uimire?

Faţă de această aventură, e-soluţiile pentru credinţă nu sînt ele prea previzibile, prea facile, prea fade?

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.