După sărbători

Publicat în Dilema Veche nr. 413 din 12-18 ianuarie 2012
După sărbători jpeg

Cînd o sărbătoare e pe cale să treacă, te simţi de multe ori dezamăgit sau descurajat. Pregătirea ei, perioada orientată spre sărbătoare au însemnat aşteptarea plină de speranţă a ceva extraordinar, cu totul nou, care să-ţi transforme viaţa cu noutatea lui. După ce strălucirea festivităţilor s-a stins, după ce sărbătoarea s-a consumat în bucuria comuniunii rituale sau pur şi simplu amicale, resimţi în mod obişnuit un declin. Constaţi că nimic nu s-a schimbat. Timpul obişnuit te pune iar în jug. Sărbătoarea nu l-a făcut să decoleze, nu l-a învestit cu calitatea ei trans-temporală, cu lumina ei nelumească. Timpul „obiectiv“ îşi continuă nestingherit curgerea, lumea nu a fost mutată din loc, peisajul familiar al vieţii tale a rămas la fel. În Autobiografia sa filozofică, Nikolai Berdiaev spunea că, mai ales în timpul marilor sărbători, era chinuit de angoasă, de dorinţa exasperată după un transcendent care să-l despovăreze de regimul necesităţii şi al banalului, impus omului din afara lui. „Mă aşteptam la o transformare miraculoasă a realului, ceea ce nu se producea.“

Deşi sperăm de fiecare dată, ştim cu toţii că sărbătoarea nu desfiinţează timpul orizontal, obiectiv, exterior. Îl intersectează doar. Pune în curgerea lui un reper, un punct de articulare cu altă dimensiune a fiinţei. În interiorul omului şi al lumii, sărbătoarea înfige posibilitatea unui regim al libertăţii, revelarea Eliberatorului. Nu e realist să te aştepţi ca sărbătoarea să absoarbă în mod vizibil, obiectiv, spectaculos lumea obişnuită, să-şi consume puterile la nivelul imediatului, să fie redusă aşadar la acest plan. Ea deschide, dimpotrivă, o poartă pe verticală, spre înaltul divin şi spre interioritatea profundă a omului. Pe această axă a fiinţei poate avea loc „transformarea realului“, care se reflectă şi asupra imediatului. Pe această dimensiune – deosebită de cea a timpului comun, dar care îşi pune marcajele asupra celei din urmă – se poate petrece înaintarea fiinţei umane spre/în regimul libertăţii. Pentru Berdiaev, această dimensiune este „timpul existenţial“, timpul experienţei interioare, unde se petrec elanurile creativităţii, dialogul între divin şi uman, cunoaşterea eliberatoare, transformarea sinelui.

În mod obişnuit percepem sărbătorile ca nişte insule izolate în curgerea timpului, stînd şi ele sub logica succesiunii temporale. Trece una şi aşteptăm o alta care să ne stîrnească iarăşi speranţa extraordinarului, bucuria comuniunii şi a belşugului, iar apoi decepţia că nici această sărbătoare nu a izbutit să anuleze derularea comună a vieţii. Dar – în logica lor proprie – sărbătorile nu sînt elemente izolate, apariţii punctuale ale unui dincolo de lume. Sărbătorile au, dimpotrivă, o orchestraţie proprie. Se organizează în cicluri, trimit de la unele la altele într-un crescendo al sensului vertical, marchează etapele de manifestare ale unei revelaţii, oferă un traseu de-a lungul căruia omul poate creşte în cunoaştere, în participare la acea realitate tare, unică, pe care sărbătorile o desfăşoară pentru noi. În liturgica creştină, de pildă, sărbătorile au un pronunţat caracter vectorial. Imnografia le prezintă şi le celebrează ca pe nişte trepte. Deplinătatea fiecărei sărbători constă în faptul că ea te pune la drum în interiorul unei cunoaşteri a adîncului divin. Fiecare celebrează un eveniment al revelaţiei, dar întinde un vector către alt stadiu al aceleiaşi unice dezvăluiri. 

Naşterea lui Christos e un pas pe acest drum. „Dumnezeu dinainte de veci“ se naşte ca „prunc tînăr“. Imnografia nu „comemorează“ acest act, nu îl prezintă ca pe un eveniment istoric, inserat în timp, de care trebuie să-ţi aduci aminte ca de un eveniment trecut. Ea îl califică drept un act care îşi are momentul şi locul propriu, la îmbinarea în cruce dintre verticala divină şi istorie. Şi îi cheamă pe credincioşi să intre în acest „moment“, să asiste, să participe la înţelesul lui, să-l „vadă“ cu ochiul contemplativ. Imnografia acumulează paradoxurile, pentru ca, din tensiunea lor, să se ivească un sens mereu amplificat, iar mintea umană să pornească pe urmele lui. Şi nu numai atît. Imnografia Naşterii trimite la următoarea etapă, la o nouă „vedere“, la evenimentul Epifaniei, cînd Christos – ajuns la maturitate omenească – deschide, prin Botezul său, interiorul divinului, manifestarea Treimii. „Astăzi se naşte din Fecioara Cel ce are în mînă toată făptura... Ne închinăm Naşterii tale. Învredniceşte-ne să vedem şi dumnezeiască Arătarea ta“, intonează una dintre cîntări.

De fiecare sărbătoare a anului liturgic, cîntările fac prezentă întreaga „economie“ a revelaţiei, întregul drum al implicării divinului în lume, pentru ca, mobilizat, omul să poată înainta în adîncimea – experimentată – a misterului divin. De fiecare dată, accentul cade, desigur, pe stadiul specific reprezentat de acea sărbătoare şi de fiecare dată se întinde un vector de sens către următorul stadiu. Dar această înaintare are loc în interiorul unui întreg mereu semnificat. În acest mod, imnografia liturgică instaurează un altfel de timp decît cel comun, un timp caracterizat nu prin perisabilitate, ci prin vectorialitate în interiorul unui orizont complet al realului. E un timp ale cărui momente sînt, toate, „actuale“, a cărui succesiune semnifică nu o trecere, ci un parcurs. Un timp „spaţializat“. Nu alta e logica sărbătorilor iudaice sau ale celor cinci stîlpi rituali ai islamului. Şi aici sărbătorile şi actele rituale au ca rost propriu, esenţial, să marcheze, în ansamblul lor, un timp al înaintării spre/în realitatea tare, ultimă, care s-a revelat.

Astfel privite, sărbătorile nu trec. Fiecare dintre ele oferă un punct de acces către acel „timp spaţializat“, organizat de repere vectoriale. Fiecare îl poate insera pe om în ceea ce părintele André Scrima numea methodos, metodologie a drumului, „ştiinţă a înaintării“. „Oficiul liturgic bizantin“ – spunea el – „reprezintă o metodă de spiritualitate. Nu numai o înşiruire de rituri. Cel ce îl trăieşte descoperă în el o metodă de spiritualitate care cuprinde fiinţa întreagă. Întreaga, imensă, imnografie a liturghiei bizantine este rodul experienţei «spiritualilor» care o exprimă într-un imn sau altul... Metodă = meta («cu») hodos («cale») —> «traseu împreună cu… ». Aşadar, nu reţetă, nu schemă, ci ceea ce te pune pe cale. Transformîndu-mă, o înţeleg; înţelegînd-o, ea mă transformă.“

Timp construit pentru a fi „metodă“, timp al unei înţelegeri mereu amplificate, timp al transformării de sine pe urmele divinului: iată ce instaurează sărbătorile. Un timp spaţializat, care nu trece. El poate susţine şi hrăni – cu experienţa altor călători prin acest timp – „timpul existenţial“ al fiecărei persoane.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase şi doctor în filozofie. Cele mai recente cărţi publicate: Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, 2010) şi Stilul religiei în modernitatea tîrzie (Polirom, 2011).

Foto: V. Dorolţi

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești