De la capăt

Publicat în Dilema Veche nr. 152 din 22 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Febra libertăţii, de care ne-am contaminat în masă după 1989, m-a făcut să visez atunci, împreună cu profesorul Daniel Barbu, la un "club al intelectualilor creştini". Pe atunci, a fi credincios era o virtute prizată. Iar nouă ni se părea util să strîngem rîndurile celor care, mărturisindu-l pe Iisus Hristos, doreau să fie implicaţi şi în ordinea cetăţii. Intenţia a rămas pe planşetă. Dar a fost reluată pe la finele anilor ’90, cînd polul "Anastasiei", încă activ, îmi permitea să visez iarăşi la o agoră creştinească. Nici atunci "n-a fost să fie". De astă dată, eşecul a fost provocat de doi factori cît se poate de clari în perfidia lor destructivă: ciocnirea orgoliilor şi politizarea. Unii nu-i sufereau pe alţii. Era clar că nu facem contracte nupţiale, că nu trăim sub acelaşi acoperiş, că nu e nevoie să ne suportăm zi şi noapte. Şi totuşi: simplul gînd că X e în grup îl determina pe Y să refuze întregul proiect. Nici dizolvarea forţelor prin idiosincrasii "ideologice" nu a rămas mai prejos pe scala stupidităţii sabotoare: X e "legionar", aşa că trebuie pus în carantină; Y, în schimb, pare să fie cam de stînga. Şi viceversa. Fireşte că poţi explica totul prin copleşirea Evangheliei de către "zîzania" românească. Indivizii caută mîntuirea, vor un loc în paradis, ambiţionează o posteritate de binefăcători, dar nu suportă să-şi disciplineze vanităţile, pentru ca această "agendă" ultimă să capete, în realitate, vreo şansă. Testul creştinismului civic a scos la iveală suma viciilor noastre constitutive. Oameni deştepţi şi cultivaţi, incapabili să stea laolaltă. Personalităţi de mare calibru care, în loc să lucreze convergent, preferă vînătoarea solitară, protagonismul steril şi principialitatea de paradă. Deşi am urît împreună comunismul, nu reuşim să ne vindecăm, împreună, de schizofrenia pe care fostul regim ne-a indus-o. Una spunem şi alta facem. Nu renunţăm la "crezul" nostru personal, chiar dacă această egoistă fidelitate desfide Crezul Bisericii din care pretindem că facem parte. Neputinţa de a federa inteligenţa credincioasă ţine şi de un anume context epocal. Ierarhia Bisericii Ortodoxe - autovăduvită de orice doctrină socială - nu a reuşit să lege un parteneriat cu elita laică. În tranziţie, "creştinismul babei" şi "creştinismul lui Ţuţea" n-au făcut decît să se alieneze reciproc, pînă la colonizarea frigidă a unor planete distante. Din această falie au răsărit o mulţime de extremisme păguboase: autarhia insurgentă a tinerilor adunaţi în ASCOR, pseudomorfoza pietăţii becaliene, adîncirea confuziei filetiste dintre "neam" şi "ortodoxie" sau monahismul radicalizat pe poziţii antiecumenice sînt numai cîteva dintre expresiile pe care divorţul dintre "minte" şi "suflet" le-a dobîndit în ultimii ani. De acum înainte, această zestre (nefecundată prin înţelegerea creatoare a tradiţiei) va hrăni curentul antieuropean la care vom asista pasiv, pentru că n-am ştiut să-i opunem, din timp, ceva substanţial, autentic şi plauzibil. Stînga politiceşte corectă şi bonzii postmodernismului au motive de jubilaţie. Am evitat orice teocraţie, orice clericalizare, orice dictatură neolegionară şi orice autoritarism cultural neobizantin, dar - mă întreb şi eu - cu ce ne-am ales? Care a fost contribuţia "celorlalţi" la structurarea unei comunităţi a patriotismului constituţional, adică la consacrarea unor modele capabile să stimuleze onestitatea persoanelor şi responsabilitatea instituţiilor? Pe scurt, din faimoasa "zîzanie" românească n-a ieşit nici o lume secularizată şi funcţională, ca în Olanda protestantă, nici o lume dedicată binelui comun, ca în Italia catolică. N-a ieşit nimic. Ex nihilo, nihil. Iată o concluzie la care refuz să ajung. Nu mă pot acomoda cu teza cioraniană a "neantului valah". Sper încă să particip la refluxul valorilor în care cred, la coagularea unui centru creştin-democrat, la sinergia dintre episcopat şi tineretul - fie el urban sau rural - din această ţară. Îmi doresc, obstinat, ca "generaţia aşteptată" să nu-şi mai merite numele.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.