Cum discutăm cu un secular-umanist?

Publicat în Dilema Veche nr. 391 din 11-17 august 2011
Cum discutăm cu un secular umanist? jpeg

Oricine doreşte să observe cum solilocviul poate îmbrăca haina dialogului, trebuie să urmărească o dezbatere între reprezentanţii secular-umanismului şi cei ai Bisericii. În mod riguros, în cadrul acestor întîlniri, răspunsurile nu răspund, contraargumentele nu contrazic, iar întrebările neglijează în mod consecvent argumentele partenerului de discuţii. Am constatat încă o dată acest lucru, fiind invitat să particip în cadrul unei dezbateri publice dedicate întrebării „Dăunează învăţămîntul religios statului laic?“. Evenimentul îi aducea faţă în faţă pe reprezentanţi ai secular-umanismului, precum domnul Alexandru Toma Pătraşcu, şi pe cei reperaţi ca fiind, în general, practicanţi ai unei reflecţii creştine în mijlocul cetăţii. Deşi profilul celor din urmă poate fi extrem de variat, invitaţia adresată acestora pleca de la presupunerea că în chestiunea învăţămîntului religios avem de-a face cu o poziţie unitară – ca şi cum cei care merg la Biserică şi spun Simbolul de credinţă nu au încotro şi acceptă de la sine orice formă de învăţămînt religios. În faţa acestei experienţe, mi-a devenit limpede faptul că întîlnirea discursivă cu un reprezentant al secular-umanismului trebuie să ţină cont de cîteva reguli minimale. Deşi nu îmbrăţişez poziţia actualismului analitic – potrivit căruia orice discurs purtător de sens este făcut posibil de respectarea unui număr determinat de reguli (J.L. Austin şi John Searle) sau de condiţii ideatice (Jürgen Habermas) –, cred că eficienţa şi coerenţa unui dialog între secular-umanişti şi susţinătorii Bisericii depinde, în primul rînd, de respectarea cîtorva astfel de condiţii. Date fiind constrîngerilor editoriale, mă voi referi doar la cele care mi se par a fi mai importante. 

1. Nu încercaţi să contraargumentaţi împotriva tezelor secular-umaniste. Gestul dumneavoastră va fi privit ca o evidentă dovadă a încercării de a perpetua obscurantismul de sorginte ecleziastică în care vă situaţi. De pildă, dacă veţi încerca să explicaţi semnificaţia avatonului – interdicţia adresată femeilor de a umbla pe Sfîntul Munte –, veţi fi acuzat de misoginism. Dacă veţi arăta că există mănăstiri de maici în care accesul bărbaţilor este interzis, vi se va răspunde că avem de-a face cu încălcarea drepturilor omului. Desigur, aţi putea argumenta arătînd că neînţelegerea are la bază întîlnirea dintre două definiţii ale omului – una proprie Antichităţii tîrzii, care privilegia dimensiunea contemplativă a omului, ca punct de inflexiune între lumea sublunară şi lumea zeilor; alta, proprie secolului al XVI-lea, care sublinia asupra abilităţii omului de a reflecta lumea prin intermediul intelectului, ca punct de reconstrucţie a lumii din perspectiva propriei subiectivităţi. Vi se va răspunde că prima era, oricum, o bazaconie, cea de-a doua fiind singura pe care o putem folosi pentru a putea spune ceva cu o oarecare certitudine. Dacă veţi încerca să arătaţi că trecerea de la o definiţie la alta poate fi urmărită în cadrul Certei Universaliilor, cu o atenţie sporită asupra franciscanului William of Ockham, nimeni nu-şi va aminti nici măcar de briciul pe care Quine dorea să îl folosească pentru a rade barba lui Platon. În egală măsură, de cele mai multe ori, un membru al clerului Bisericii angajat într-o discuţie cu un reprezentant al secular-umaniştilor va acuza perpetuu tonul vitriolant al acestora, minînd în realitate orice formă de dialog cu acesta. 

2. Nu vă angajaţi în discuţie presupunînd că partenerul dvs. de discuţie cunoaşte semnificaţia sofismului „non sequitur“. Experienţa ne arată că, de obicei, este chiar invers. Dacă, de exemplu, veţi discuta cu un secular-umanist despre predarea religiei în şcoli, acesta va invoca trei obiecţii în favoarea eliminării respectivei discipline din programa şcolară: abaterile morale ale profesorilor de religie, lipsa de experienţă pedagogică a unora dintre aceştia şi calitatea îndoielnică a manualelor de religie. Plecînd de la aceste triste adevăruri, un secular-umanist nu va propune ameliorarea situaţiei, ci doar extirparea de la rădăcină a condiţiilor sale de posibilitate. Degeaba vom arăta că la fel stau lucrurile cu multe alte discipline – că nu poţi elimina chimia din programa şcolară doar pentru că anumiţi profesori îşi lasă corigenţi elevii pentru a primi şpagă de la părinţii acestora sau că fizica este predată fără a face recurs la acel segment de istorie a ideilor care îi oferă sens şi perspectivă. Vi se va răspunde că fizica sau chimia sînt discipline profund ştiinţifice, spre deosebire de religie, care este doar o plăsmuire opiacee.  Abandonînd din start dezbaterea asupra complicatei relaţii dintre credinţă şi cunoaştere, veţi fi poate tentaţi să insistaţi asupra beneficiilor culturale oferite de predarea religiei în şcoli. Vi se va aminti de Inchiziţie, de Galileo Galilei şi de cazul Tanacu. Pentru aceasta va fi trecut cu vederea cazul Hiroshima-Nagasaky, rămînînd complet neînţeleasă atît necesitatea predării religiei pentru a diminua tentaţia unui bombardament nuclear, cît şi necesitatea predării disciplinelor ştiinţifice pentru a reduce şansele apariţiei unui nou val de obscurantism religios.  

Evident, într-un astfel de dialog, ne putem aştepta ca mulţi dintre reprezentanţii clerului Bisericii să reclame observaţiile sulfuroase ale secular-umaniştilor, fără a lua în serios problemele invocate de ei şi fără a se întreba dacă orele de religie nu ar trebui predate în cadrul întîlnirilor catehetice ale fiecărei parohii. Aceştia vor înţelege prea puţin că orice astfel de obiecţie are în spatele său o problemă de rezolvat şi că punerea acestora în lumina evidenţei reprezintă pasul cel mai temeinic către o direcţie reparatorie – la fel cum, pentru tradiţia ascetică a Bisericii, gestul descensional propriu spovedaniei reprezintă piatra de temelie a oricărei ascensiuni către Dumnezeu. 3. Nu în cele din urmă, într-o discuţie cu un secular-umanist, evitaţi să invocaţi principiul democratic al majorităţii. Degeaba veţi spune, pe linia liberalismului clasic, că democraţia este răul cel mai mic şi că, din moment ce majoritatea cetăţenilor unei ţări se declară a fi creştini, predarea religiei creştine în şcoli, cu acordul acestora, poate primi o justificare satisfăcătoare. Un secular-umanist îţi va răspunde, pe bună dreptate, că, potrivit aceluiaşi principiu democratic, trebuie respectate şi drepturile minorităţii atee – sau non-teiste, pentru a folosi denumirea corectă politic a acestei comunităţi. Astfel, vi se va arăta că cel mai bun mijloc de protejare a respectivei minorităţi este eliminarea religiei din curricula şcolară. Unii reprezentanţi ai clerului Bisericii vor răspunde minorităţii atee/non-teiste cu aceeaşi monedă a indiferenţei totale. Dacă, potrivit noii legi a învăţămîntului, mărturisitorii altor culte creştine sau cei ai altor religii au, în principiu, posibilitatea de a participa la orele de religie specifice credinţei lor, minoritatea secular-umanistă nu are la dispoziţie nici o alternativă satisfăcătoare. Unui ateu care nu doreşte să participe la cursurile de religie creştină nu-i poţi oferi ca alternativă cursuri de introducere în iudaism, islam sau jainism. Pur şi simplu, nu se încadrează. Ce să îi oferi, atunci? Epicur? Nietzsche? Bakunin? Dawkins? Hawking? La această întrebare s-ar putea răspunde doar în cadrul unei dezbateri publice. Sînt sigur de faptul că într-o astfel de întîlnire a argumentelor nu se va ajunge prea departe dacă nu vor fi respectate fie doar şi cele trei reguli de dialog ilustrate mai sus. Mă întreb, însă, cît de departe se va ajunge odată cu respectarea lor.

Andrei Găitănaru este doctorand la Facultatea de Filozofie şi membru al Centrului de Studii Medievale de la Universitatea Bucureşti.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?