Creștinii separați
La începutul secolului al XX-lea, creștini de diferite confesiuni au realizat caracterul dramatic și nefiresc al separației. Erau puțini și aveau de înfruntat imensa rezistență a propriilor tradiții construite polemic. Aveau nevoie de curaj spiritual și nu mai puțin de discernerea în istorie – folosită de atîtea ori ca armă – a fidelității față de Evanghelie de preaomeneștile limite și tentații. Treptat, diferitele inițiative au ajuns să conveargă și, mai ales în a doua parte a secolului, păreau să dea un orizont de speranță. „Divizarea creştinilor, scria părintele Boris Bobrinskoy, constituie o contramărturie a rugăciunii lui Hristos şi a Evangheliei şi totodată un scandal pentru lume. Cine ar putea spune astăzi, aşa cum se spunea în primele veacuri ale Bisericii: Priviţi-i pe creştini cum se iubesc?“
Separația a produs, inevitabil, efecte durabile, împletind rațiunile teologice și ecleziale, care se cereau dezbătute, cu inextricabile motivații istorico-politice. Întrebat ce îi desparte pe ortodocși de catolici, Patriarhul Athenagoras obișnuia să sublinieze: nu mai puțin de nouă secole de separație! Nu pentru a spune că timpul e principalul vinovat, ci pentru a sugera că a trăi secole de-a rîndul în stare de separație conduce la pierderea pînă și a interesului pentru celălalt. Totuși, în ultimele decenii, nu au lipsit momente cu adevărat înalte: întîlnirile Patriarhului Athenagoras cu Papa Paul VI, celebra îmbrăţişare fraternă de la Ierusalim, ridicarea solemnă a anatemei din „mijlocul şi memoria Bisericii“, gestul Papei Paul VI care, primind delegaţia ortodoxă, se închină şi sărută picioarele unui mitropolit ortodox – răspunzînd astfel, covîrşitor, momentului din 1439, cînd patriarhului de Constantinopol, venit la Florenţa, i se ceruse, spre stupoarea sa, să sărute piciorul papei Eugeniu IV; şi, deloc în ultimul rînd, cererea de iertare pe care Papa Ioan Paul II a adresat-o în numele Bisericii Catolice, la 12 martie 2000, „fraţilor despărţiţi“.
Părintele Andrei Scrima propunea interpretarea întregii istorii a despărţirii şi a regăsirii creștinilor în termenii unei dialectici a alterităţii. Aceasta ar însemna un efort de descoperire a celuilalt în chiar cel care practică descoperirea, o trecere de la identificarea celuilalt ca radical străin şi periculos (în ultimă instanţă eretic) la prezenţa lăuntrică a celuilalt ca alteritate proprie celui ce se descoperă pe sine. Conștiința separației porneşte, în esenţă, de la o constatare dureroasă: cămaşa unică a lui Hristos este ruptă, iar creştinii par a se mulţumi fiecare cu peticul său. Cu alte cuvinte, într-o situaţie imposibil de acceptat, domină încă închiderea în sine, latenta „anatemă“ reciprocă, ridicarea zidurilor şi incapacitatea de a suferi. Or, pentru o revitalizare a exigenţei de unitate a Bisericii, care cunoaşte impasuri omeneşti, ca de fiecare dată cînd un miracol întîrzie să se producă în istorie, ar trebui să începem tocmai cu reactualizarea capacităţii de a suferi pentru că trăim la distanţă, pentru că sîntem despărţiţi de fratele nostru. Nu există alt prim pas decît acela, reluat continuu, de a fraterniza pentru că celălalt ne lipseşte, pentru că l-am uitat, ba chiar l-am urît, alcătuind febril în locul său un idol care să primească toate resentimentele noastre.
Figurată simbolic de evenimentul din 1054, schisma constă în fratricidul nu numai din motive de putere şi prestigiu, ci şi din lipsa de interes pentru destinul celuilalt. O lectură spirituală a faptelor care intră în devenirea divergentă a celor două Biserici, ortodoxă și catolică, ar putea constitui baza unui ecumenism al contemplativilor, după formula lui Olivier Clément, protejat de tentaţia ideologizării, înţelept, dar şi curajos, ferm şi convingător în acelaşi timp în intenţia sa de a readuce în plan vizibil o unitate trăită separat şi, parcă, insuficient dorită.
(O parte din reflecțiile de mai sus sînt preluate din textul care a însoțit volumul: André Scrima, Duhul Sfînt și unitatea Bisericii. „Jurnal“ de Conciliu, Anastasia, 2004.)
Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017).
