Creștinii separați

Publicat în Dilema Veche nr. 779 din 24-30 ianuarie 2019
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg

La începutul secolului al XX-lea, creștini de diferite confesiuni au realizat caracterul dramatic și nefiresc al separației. Erau puțini și aveau de înfruntat imensa rezistență a propriilor tradiții construite polemic. Aveau nevoie de curaj spiritual și nu mai puțin de discernerea în istorie – folosită de atîtea ori ca armă – a fidelității față de Evanghelie de preaomeneștile limite și tentații. Treptat, diferitele inițiative au ajuns să conveargă și, mai ales în a doua parte a secolului, păreau să dea un orizont de speranță. „Divizarea creştinilor, scria părintele Boris Bobrinskoy, constituie o contramărturie a rugăciunii lui Hristos şi a Evangheliei şi totodată un scandal pentru lume. Cine ar putea spune astăzi, aşa cum se spunea în primele veacuri ale Bisericii: Priviţi-i pe creştini cum se iubesc?“

Separația a produs, inevitabil, efecte durabile, împletind rațiunile teologice și ecleziale, care se cereau dezbătute, cu inextricabile motivații istorico-politice. Întrebat ce îi desparte pe ortodocși de catolici, Patriarhul Athenagoras obișnuia să sublinieze: nu mai puțin de nouă secole de separație! Nu pentru a spune că timpul e principalul vinovat, ci pentru a sugera că a trăi secole de-a rîndul în stare de separație conduce la pierderea pînă și a interesului pentru celălalt. Totuși, în ultimele decenii, nu au lipsit momente cu adevărat înalte: întîlnirile Patriarhului Athenagoras cu Papa Paul VI, celebra îmbrăţişare fraternă de la Ierusalim, ridicarea solemnă a anatemei din „mijlocul şi memoria Bisericii“, gestul Papei Paul VI care, primind delegaţia ortodoxă, se închină şi sărută picioarele unui mitropolit ortodox – răspunzînd astfel, covîrşitor, momentului din 1439, cînd patriarhului de Constantinopol, venit la Florenţa, i se ceruse, spre stupoarea sa, să sărute piciorul papei Eugeniu IV; şi, deloc în ultimul rînd, cererea de iertare pe care Papa Ioan Paul II a adresat-o în numele Bisericii Catolice, la 12 martie 2000, „fraţilor despărţiţi“.

Părintele Andrei Scrima propunea interpretarea întregii istorii a despărţirii şi a regăsirii creștinilor în termenii unei dialectici a alterităţii. Aceasta ar însemna un efort de descoperire a celuilalt în chiar cel care practică descoperirea, o trecere de la identificarea celuilalt ca radical străin şi periculos (în ultimă instanţă eretic) la prezenţa lăuntrică a celuilalt ca alteritate proprie celui ce se descoperă pe sine. Conștiința separației porneşte, în esenţă, de la o constatare dureroasă: cămaşa unică a lui Hristos este ruptă, iar creştinii par a se mulţumi fiecare cu peticul său. Cu alte cuvinte, într-o situaţie imposibil de acceptat, domină încă închiderea în sine, latenta „anatemă“ reciprocă, ridicarea zidurilor şi incapacitatea de a suferi. Or, pentru o revitalizare a exigenţei de unitate a Bisericii, care cunoaşte impasuri omeneşti, ca de fiecare dată cînd un miracol întîrzie să se producă în istorie, ar trebui să începem tocmai cu reactualizarea capacităţii de a suferi pentru că trăim la distanţă, pentru că sîntem despărţiţi de fratele nostru. Nu există alt prim pas decît acela, reluat continuu, de a fraterniza pentru că celălalt ne lipseşte, pentru că l-am uitat, ba chiar l-am urît, alcătuind febril în locul său un idol care să primească toate resentimentele noastre.

Figurată simbolic de evenimentul din 1054, schisma constă în fratricidul nu numai din motive de putere şi prestigiu, ci şi din lipsa de interes pentru destinul celuilalt. O lectură spirituală a faptelor care intră în devenirea divergentă a celor două Biserici, ortodoxă și catolică, ar putea constitui baza unui ecumenism al contemplativilor, după formula lui Olivier Clément, protejat de tentaţia ideologizării, înţelept, dar şi curajos, ferm şi convingător în acelaşi timp în intenţia sa de a readuce în plan vizibil o unitate trăită separat şi, parcă, insuficient dorită.

(O parte din reflecțiile de mai sus sînt preluate din textul care a însoțit volumul: André Scrima, Duhul Sfînt și unitatea Bisericii. „Jurnal“ de Conciliu, Anastasia, 2004.) 

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017).

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.