Cît de ușor este să critici Biserica
De la controversele în jurul viitoarei Catedrale Naționale și pînă la regimul de taxe pentru slujbe și de la derapajele sexuale la chestiunea familiei tradiționale, Biserica Ortodoxă este criticată aproape zilnic.
Nici nu este greu. Tot aproape zilnic se ivesc dacă nu alte noi teme – și catalogul păcatelor are limite (sic!) –, cel puțin noi informații, detalii sau aspecte ale temelor puse deja pe agenda publică. Există chiar un soi de specialiști ai domeniului, semnături mediatice fixate pe Biserică, ceea ce nu le asigură nici un fel de competență sau discernămînt. Dimpotrivă. Unii confundă în mod vădit vehemența cu expertiza, așa cum alții, în contexte diferite, cred că a vorbi complicat este o dovadă sigură de inteligență. Revărsarea de exagerări, procese de intenție și chiar injurii ține loc de analiză, interpretare și înțelegere. Ceea ce se petrece în genul comentariului politic, în fiecare seară, se întîmplă acum în materie de cele sfinte.
Atacul la adresa Bisericii devine în profunzime unul la adresa dimensiunii religioase. Sînt reluate clişee şi alimentate resentimente. Aşa ajunge ortodoxia, în cazul nostru, cauza corupţiei şi a tuturor defectelor, explicaţia cauzală chiar a instaurării comunismului, pricina întîrzierii civilizaţionale în raport cu Occidentul catolic şi protestant etc. Bref, evacuarea ortodocşilor ar face din ţara aceasta un paradis pe pămînt. Este ignorat faptul esențial, conținut în formula celebră a lui Böckenförde, că un stat de drept modern, secularizat, se bazează pe premise pe care nu le garantează pentru că nu le-a creat el însuşi, dar de care se foloseşte. În coexistenţa aceasta rezidă, la urma urmelor, libertatea şi aici e diferenţa dintre democraţie şi totalitarism.
Unii fac descoperirea uluitoare că oamenii din Biserică sînt supuși acelorași ispite, că se prăvălesc în aceleași patimi ca restul muritorilor. Este adevărat, pe de altă parte, că de la slujitorii altarelor se așteaptă, în mod legitim, să facă eforturi permanente de a se încadra în rigorile formulate de însuși Întemeietorul comunității de credință. Cu alte cuvinte, nu poți invoca Evanghelia lui Hristos, pe care o vezi urmată și de alții, în timp ce tu o ignori sistematic sau cel puțin episodic. Ipocrizia intervine cînd oprobriul țîșnește din gîtlejurile unora care, criticînd slăbiciunile altora, își ascund și chiar justifică propriile scăderi. În înțelepciunea lui, poporul a emis un adevăr explicativ și imperativ deopotrivă: Fă ce zice popa, nu ce face popa!
Dacă judecarea aspră a aproapelui se dovedește stearpă pentru cine o practică, atîta vreme cît pe ea se întemeiază acomodarea cu mediocritatea morală personală, acceptarea naturii păcătoase a omului este începutul drumului spre sfințenie. Exemple sugestive: tîlharul de pe Cruce și Maria Egipteanca. Ele ne arată că modelul suprem nu este omul fără de păcat – cine poate fi? –, ci păcătosul pocăit, cel care se luptă pentru redobîndirea curăției interioare pierdute. Asta explică de ce, formată din oameni cu felurite defecte, Biserica își dorește slujitori nu atît sfinți – sînt și îmbunătățiți duhovnicește –, cît conștienți că păcatul nu este o alternativă la virtute. Pe scurt, Biserica înțelege slăbiciunea, dar nu poate fi condusă de slăbănogi demonstrativi.
Acum, legat de ultimele cazuri scandaloase, trebuie să remarcăm schimbarea majoră înregistrată de comunicarea publică a Bisericii. Dacă nu cu foarte multă vreme înainte se apela în mod reflex la strategia cetății asediate – se lovește în Biserică, se înscenează neadevăruri etc. –, vedem cum, prin vocea purtătorilor ei de cuvînt, ierarhia noastră disociază între persoană și instituție, solicitînd dovezi. Nu mai pare dispusă să pună corpul eclezial drept paravan pentru nimeni. De unde și etapele cu mult accelerate prin care de la acuză se trece la cercetare și, după caz, la judecată. Tocmai pentru că este atît de ușor să critici Biserica, promptitudinea reprezintă singura cale prin care dovedim, în fapt, eficiența nemijlocită a darului deosebirii duhurilor.
Radu Preda este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
