Cine proiectează biserici şi cine scrie despre ele?

Publicat în Dilema Veche nr. 267 din 27 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cu excepţia cîtorva titluri rezervate mai degrabă bisericilor ortodoxe, şi în special celor dispărute, din Bucureşti, despre biserici în expresia lor edificată e greu de identificat bibliografia de specialitate necesară cu privire la ipostaza modernă a fenomenului. Cît despre cele petrecute după 1989, tăcerea culturală este aproape absolută. Deşi s-au construit cîteva mii de biserici creştine de toate denominaţiile, dacă există informaţii legate de arhitectura lor, ele privesc mai degrabă " în cazul ortodocşilor " obiectele care erau să devină realitate, iară nu realitatea însăşi. În ceea ce priveşte arhitectura evanghelică de pe teritoriul actual al României, lucrurile nu stau deloc mai bine. Cu prilejul acestui proiect, au apărut o serie de informaţii care ne lămuresc că există o serie de proiecte menite să suplinească, fie şi în parte, această carenţă. Sînt în construcţie bănci de date de uz intern şi au apărut şi unele informaţii fotografice la care am căpătat acces, prin bunăvoinţa editorilor volumului şi a altor persoane implicate în acest proiect, cărora le mulţumesc dintru bun început: dl Cristian Alb, din Aleşd, mi-a pus la dispoziţie o consistentă colecţie fotografică asupra bisericilor baptiste, precum şi un valoros studiu sociologic, bazat pe interviuri cu pastori şi enoriaşi din diferite localităţi bihorene, pe care i-a întrebat nu doar despre arhitectura lăcaşurilor lor de cult, ci şi despre resorturile acelei arhitecturi, originile ei, surse şi influenţe directe sau indirecte. Pe site-ul bisericievanghelice. wordpress.com, lansat de Alin Cristea, s-au strîns, de la data înfiinţării sale, o seamă de referinţe fotografice structurate pe tipuri de biserici, însoţite, pe alocuri, de link-uri către website-urile bisericilor; am primit, de asemenea, informaţii de la Alin Cristea, de la Dănuţ Mănăstireanu şi de la Marius Cruceru. În ceea ce priveşte proiectarea de lăcaşuri de cult, apartenenţa la o religie sau alta nu reprezintă un factor determinant în calitatea arhitecturală a obiectelor rezultate. Catedrala catolică din Brasilia este unul dintre cele mai copleşitoare spaţii creştine şi a fost proiectată de comunistul fervent Oscar Niemeyer. Moscheea mare din Roma a fost proiectată de Paolo Portoghesi. Biserica anului 2000 din Roma a fost proiectată de Richard Meyer şi, văzînd jocul triplu de curbe în spaţiu, care nu mai sînt (doar) bolţi, ci devin chiar pereţii cosmici ai bisericii, nu ne întrebăm deloc ce va fi gîndit, în intimitatea sa înfiorată, proiectantul lăcaşului, despre Dumnezeu. La fel, nici F.L. Wright nu era şi nici Herzog sau De Meuron nu sînt ortodocşi, şi totuşi au gîndit în chip strălucit, reprezentîndu-le cu mijloacele arhitecturii proprii, dogmele credinţei respective. Pe scurt, aş zice că şi perspective exterioare asupra subiectului, în cazul în speţă asupra arhitecturii evanghelice din România, sînt legitime şi pot fi utile înţelegerii acestui subiect. Mai cu seamă că nu sînt, de fapt, cu totul străin de el. Am fost, la jumătatea anilor ’90, implicat în proiectarea Bisericii Baptiste Speranţa din Zalău, pentru că fusesem coleg la Oxford cu pastorul. Clădirea finală nu a fost construită după proiectul meu, ci, mai degrabă, ea reprezintă ethos-ul colectiv al comunităţii respective, precum şi cunoştinţele în materie de nevoi proprii şi de arhitectură sacră ale acesteia; nu e un comentariu maliţios, ci unul care descrie, de altfel, majoritatea proiectelor şi edificiilor pe care le-am putut vedea în domeniul arhitecturii evanghelice din România. Ca o primă observaţie în acest sens, aş spune că nu există o distanţă calitativă, nici în bine, dar nici în rău, între media bisericilor creştine edificate după 1989, indiferent de denominaţie. Predomină entuziasmul edificării, există o tentaţie monumentală subiacentă majorităţii proiectelor; unde apare diferenţa majoră, ea se referă în primul rînd la caracterul predominant modern şi urban al bisericilor evanghelice, spre deosebire de retardarea stilistică deliberată (căci nu este vorba, cel mai adeseori, de celebrarea unei tradiţii, ci doar de carenţă culturală) şi rural(izant)ă, a celor ortodoxe. Comentatorul fenomenului arhitectural evanghelic din România poate aplica o serie întreagă de criterii de clasificare a lăcaşurilor de cult, nu toate utile neapărat pentru înţelegerea fenomenului. Spre pildă, disocierea etnică între lăcaşuri de cult maghiare şi româneşti este irelevantă, din punctul de vedere al arhitecturii. Nu există distincţii tipologice sau de estetică interioară sau exterioară care să facă utilă introducerea acestui criteriu. Ce este cu adevărat necesar, însă, este să propunem o serie de criterii tari, care să producă o hartă sinoptică utilă viitoarelor interpretări ale acestei arhitecturi, prin raportare la fenomenul arhitecturii evanghelice europene şi, de ce nu, mondiale. O primă întrebare pertinentă ar fi dacă această arhitectură are o identitate proprie, dacă o proiectăm pe acest fundal transfrontalier. Răspunsul meu categoric, pe baza cunoştinţelor limitate pe care le-am căpătat despre fenomenul studiat, este: nu. Arhitectura evanghelică în România este, arhitectural vorbind, o parte indistinctă a acestui fundal. Mult mai de folos ar fi să observăm că o parte dintre lăcaşurile de cult sînt hotărît moderniste, în vreme ce altele fac trimitere la elemente arhitecturale ale tradiţiei locului sau zonei (ca de pildă, frontoanele pseudo-baroce sau pseudo-clasice), lucru vizibil mai cu seamă în cazul lăcaşurilor de cult rurale. O direcţie de cercetare interesantă, bazată pe metode statistice, ne-ar putea pe viitor spune dacă raportul modernitate/tradiţie este unul diferit în arealul autohton faţă de UE sau SUA, spre pildă, ca ţări de referinţă pentru evanghelismul mondial. Dacă, aşa cum bănuiesc, ar exista un raport înclinat în favoarea expresiei tradiţionale (sau, poate, mai curînd spus, premoderne), atunci, probabil, o altă cercetare statistică ne-ar putea spune în ce măsură o asemenea predilecţie se află în concordanţă cu premodernitatea arhitecturală a lăcaşurilor de cult ale celorlalte religii din spaţiul autohton (şi în primul rînd, probabil, cu cele ale religiei majoritare, creştin-ortodoxe). Care ar putea fi, atunci, concluziile posibile? Una ar fi că raportul premodernitate/modernitate este unul trans-denominaţional în spaţiul românesc sau că, dimpotrivă, există clivaje de-a lungul liniilor de demarcaţie interconfesionale, foarte probabil cu o predilecţie sporită către modernitate pentru evanghelism, ca ipostază mai recentă a creştinismului decît ortodoxia sau catolicismul. În definitiv, nu e greu să identificăm în reformă elemente proto-moderne legate de spaţiul arhitectural. Ca un corolar la această distincţie, am prezentat în text o posibilă (re)sursă a modernităţii arhitecturii evanghelice din România. Este greu de discutat despre o distincţie clară între indigen (local, regional, naţional poate), pe de o parte, şi alogen (occidental şi, cel mai adeseori, american), pe de altă parte. Cîtă modernitate (urbană, mai cu seamă) există în această arhitectură locală evanghelică, ea pare să fie inspirată şi sponsorizată cu precădere de către coreligionarii vest-europeni sau de cei de peste Ocean. Observaţiile de făcut, dincolo de legitimitatea oricăror surse de inspiraţie arhitecturală, sînt două: prima poate pune sub lupă caracterul contextual al acelor lăcaşuri de cult aduse, uneori ca atare, de peste hotare pentru a fi aclimatizate în aşezările româneşti; a doua ar fi aceea că, dacă tot este identificată o (re)sursă legitimă de influenţe arhitecturale şi de finanţare, atunci ar fi de dorit orientarea către acele produse de calitate arhitecturală exemplară din mediul evanghelic occidental. O listă a acestor capodopere ale arhitecturii religioase este suficient de bogată în gabarite ale lăcaşurilor de cult, în materiale de construcţie şi tehnologii abordabile, spre a potoli orice nevoie a păstorilor din România de a acomoda comunităţile autohtone în lăcaşuri de cult proprii. Mai mult decît atît: ar fi chiar de dorit ca evangheliştii să acţioneze drept catalizator al schimbării, în sensul caracterului contemporan şi al arhitecturii de calitate, arhitecturii creştine din România. În chip evident, un asemenea catalizator nu poate veni dinspre arhitectura ortodoxă, care este tributară unor tradiţii mult prea speciale pentru a-şi permite să fie doar actuală (a se vedea, în sensul acestei argumentaţii, www.retrofuturism.ro), iar arhitectura catolică nouă nu a produs, pînă acum, edificii mai mult decît stimabile. Pare cumva că îndepărtarea " deopotrivă geografică şi temporală, de mentalităţi şi de cultură arhitecturală " României faţă de locurile unde s-au făcut în trecut şi se fac astăzi edificiile sacre cu adevărat venerabile sabotează cumva orice astfel de efort re-civilizator. Putem doar regreta că o comunitate atît de dinamică, precum aceea evanghelică, nu actează ea ca erou civilizator al arhitecturii creştine din ţara noastră. (textul face parte din proiectul editorial Omul evanghelic, care urmează să vadă anul acesta lumina tiparului)

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei
Constantin Mavrocordat este unul dintre cei mai reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. A desființat „rumânia” în Țara Românească și „vecinia” în Moldova și a reunit Oltenia cu Țara Românească în 1739.
image
Cele mai răzbunătoare trei zodii. Nu uită, nu iartă și îți vor plăti pentru tot ce le-ai greșit
Se spune că răzbunarea e cea mai dulce consolare, dar și că iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine. Nu toată lumea e însă capabilă să ierte și, cel puțin pentru trei zodii, răzbunarea va fi, cel mai adesea, prima opțiune.
image
Garsonieră minusculă cu toaleta în dulap, la Cluj. Prețul este exorbitant: 53.000 de euro FOTO
Piața imobiliară clujeană nu încetează să uimească: după garsoniera de 11 metri pătrați pentru care se cereau 37.000 de euro, a urmat garsoniera cu toaleta „în dulap”, de 16 metri pătrați, pentru care se cer 53.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.