Choros şi labirint

Cînd legendarul Daedalus a plecat din Atena, locul său de naştere, pentru că fusese condamnat pentru uciderea nepotului său Thalos, din invidie pentru inventarea, atribuită acestuia, a compasului, el s-a dus la Knossos în Creta, unde a primit drept de şedere la curtea regelui Minos. Acolo a construit mult celebrata vacă mecanică în care regina Pasiphae s-a ascuns spre a seduce taurul pentru care dezvoltase o pasiune şi din a căror nenaturală unire fusese născut Minotaurul, un om cu cap şi gît de taur. Minos l-a pus apoi pe Daedalus să construiască Labirintul în care să ascundă dovada monstruoasă a infidelităţii soţiei sale. La fiecare nouă ani, şapte efebi atenieni (kouroi) şi şapte fecioare (korai) erau trimişi la Knossos drept hrană pentru Minotaur. Cînd Tezeu, fiul regelui atenian Aegeus, a fost trimis în Creta ca parte din tribut, el s-a îndrăgostit de Ariadna, fiica lui Minos, şi a sacrificat Minotaurul, firul Ariadnei ghidîndu-i întoarcerea din bîrlogul Minotaurului spre intrarea în Labirint. Daedalus a construit apoi un choros, ring de dans, pentru Ariadna. După aceea, Tezeu şi Ariadna au părăsit Knossos şi, după sosirea lor în insula sacră Delos, locul de naştere al lui Apolo, ei au dansat ceva cunoscut sub numele încifrat de "dansul cocorului". Întreaga noţiune de facere şi refacere, de apariţie şi re-apariţie devine mai transparentă în choros, considerat împreună cu Labirintul (pe care legenda le plasează undeva la jumătatea carierei lui Daedalus) şi în respectivul dans al cocorului. Cea mai timpurie referinţă la choros-ul lui Daedalus - şi singura referinţă la Daedalus din Homer - se petrece la sfîrşitul descrierii armurii lui Ahile din cartea a XVIII-a din Iliada: "Acolo mai departe zeul glorios al celor două braţe a împletit (poikille - ţesere) un ring de dans (choros) precum acela pe care în întinsul Knossos Daedalus l-a croit (e-skese-n) în vechime pentru Ariadna. Erau tineri care dansau şi fecioare preţăluind cirezi întregi, ţinîndu-se unii de încheieturile mîinilor celorlalţi. Fecioarele îmbrăcate erau în inuri bine tocmite, în vreme ce feciorii purtau tunici măiestrit ţesute şi strălucind de uleiurile cu care erau unşi; iar fecioarele purtau mîndre coroane, pe cînd feciorii aveau pumnale de aur atîrnînd de cingătorile argintii. Acum abia se roteau pe picioarele lor abile, ca atunci cînd olarul şade la roata sa ţinută între mîini şi încercînd-o dacă se roteşte; din nou şi din nou şi rînduri-rînduri se îndreaptă unii către ceilalţi. {i multă lume stătea împrejurul dansului cel minunat (choros), bucurîndu-se de el; şi doi saltimbanci făceau tumbe printre ei, în chip de conducători ai dansului". Unul din multele lucruri revelate de acest pasaj este că choros nu este doar ringul de dans, ci şi dansul însuşi. Cuvîntul choros (sau una din versiunile sale) este folosit de nouă ori în Iliada, însă o singură dată, la începutul acestui pasaj unde referinţa este la adresa construcţiei lui Daedalus, apare termenul ca referindu-se fără echivoc, la înţelesul său de loc pentru dans, şi nu la dansul propriu-zis. Acum, chiar dacă această specie de statistici poate fi privită drept cel mult neconcludentă, dacă nu cumva complet irelevantă, pentru mine este semnificativ totuşi faptul că, în mai tîrzia Odiseea, choros continuă să se refere la dans, dar apare de cîteva ori şi în ipostaza de ring de dans. Există un pasaj notabil, unde Odiseu este printre fenicienii "faimoşi pentru vasele lor", ale căror oraşe, palate şi grădini frumoase (descrise drept kosme-tai), şi ale căror porturi Homer le descrie entuziast şi cărora - spune regele lor Alcinous -, banchetul, lira şi dansul (choros) le sînt dragi: "Apoi s-au ridicat şefii listelor (aisymne-tai), nouă cu toţii, bărbaţi aleşi din rîndurile poporului (de-mioi), care erau desemnaţi să ţină ordinea lucrurilor între ai lor. Ei neteziră un loc de dans (choron) şi au marcat un cerc amplu, iar vestitorul a venit aproape, aducînd lira cea cu tonuri clare pentru Demodocus. Acesta s-a mutat apoi în mijlocul lor, iar împrejurul lui s-au strîns flăcăi cu boiul fraged, meşteri într-ale dansului, bătătorind prielnicul ring de dans (choron theion) cu tălpile lor". E semnificativ despre ce cîntă Demodocus, în vreme ce dansul continuă: legăturile inextricabile (desmoi apeirones) pe care Hefaistos, patronul meşteşugarilor, le-a făurit spre a-şi prinde în capcană soţia, Afrodita, şi pe iubitul acesteia, Ares, în flagrant-delictul îmbrăţişărilor lor adulterine. Diodor din Sicilia foloseşte acelaşi adjectiv, apeiros, spre a descrie întortocheatele fundături ale Labirintului lui Daedalos, pentru că apeiros înseamnă nu doar "fără de limită", dar, de asemenea, aporia, "fără scăpare", ceea ce vrea să spună de asemenea nemăsurat sau nemăsurabil. Este măsura dansului Ariadnei - regularitatea confuză a "războiului de ţesut umblător" trasat de "picioarele bine educate" -, cea care toarce firul care conduce spre exteriorul Labirintului şi care continuă să toarcă un altul. Grecii preclasici puteau să răspundă la cimilituri şi să interpreteze oracole, dar nu aveau cunoştinţă de rezolvarea problemelor. În naturile statice de pe pereţii minoici, subţiri efebi sar peste coarnele taurilor întărîtaţi pentru a dansa cu ei. Pentru grecii timpurii, pericolele aporiei nu erau probleme de rezolvat, ci precondiţia de bază pentru artificiu. Această înţelegere fundamentală - care face, din episteme- a perioadei arhaice, cunoaştere-ca-îndemînare şi, din sophia lui Daedalus, îndemînare-ca-meşteşug - este, de asemenea, şi cea care face din dansul cocorului sau din jocul Troian (ambele dansuri ale Labirintului sub nume diferite), în general din orice formă de labirint ceva atît de comun Eladei arhaice în ceea ce priveşte fundarea oraşelor. Labirintul - este esenţial de înţeles - apare sub două deghizări foarte diferite şi aparent contradictorii. Cînd citim despre el în sursele străvechi, naraţiunile întotdeauna accentuează complexitatea şi confuzia lui. Naraţiunile vorbesc invariabil despre fundături întortocheate din care nu se poate evada. Ca şi acele desmoi apeirones pe care le forjează Hefaistos pentru a-i surprinde pe soţia sa şi pe iubitul acesteia, sau ca şi acele daidalos peplos în nesfîrşirea cărora (en d